Este un articol ce-mi merge la sufletu-mi deja secătuit de atâta sete de recunoaştere a celor ce au readus numele oraşului nostru istoric pe prima scenă. Este trist faptul că valorile sunt date uitării şi că în umbra lor îşi fac loc persoane care nu pot ţine ritmul, care nu se pot ridica la aceeaşi valoare.

Bravo, domnule Spirescu ! Plecăciuni, domnule Ion Catană ! Este exact evenimentul pe care îl pregătisem şi eu în mintea-mi încărcată de gânduri dintre cele mai alese, dar care nu-şi găsise suport material. Felicitările mele !

Citiţi, vă rog!

De câţiva ani, dar mai ales de când propria noastră prostie şi laşitate ne-a blagoslovit cu încă un mandat de preşedinte – jucător al lui Traian Băsescu, am început să mă tem de orice iniţiativă care vine dinspre organismele politico-statale, ştiind bine că nu ni se mai pregăteşte nimic benefic, ci chiar dimpotrivă.

Aproape că nu mai trece zi lăsată de Dumnezeu, să nu fim bombardaţi cu iniţiative aiuritoare, de un cinism care întrece orice imaginaţie şi care, acum sunt sigur, nu urmăresc nimic altceva decât un singur scop: exterminarea în masă a poporului român.

Pesemne că tartorul cotrocenist nu poate ierta şi nici măcar nu poate uita umilinţa la care a fost supus atunci când cu suspendarea sa din funcţie, astfel încât… ce şi-o fi şoptit el atunci în barbă: „lăsaţi că am să v-o coc eu, fir-ar mama voastră a dracului”! Iar astăzi el nu face nimic altceva decât să-şi respecte promisiunea făcută.

Astfel încât, cel puţin eu personal nu mai am absolut nici un motiv să mă aştept la ceva bun din partea aceea de lume şi, cum numai ei leagă şi dezleagă tot ce mai există prin ţară, de câte ori mi se întâmplă să primesc vreo veste din direcţia respectivă, sunt aproape sigur că ea nu-mi poate aduce chiar nimic bun.

Numai că, în ultima perioadă, două întâmplări cu totul şi cu totul speciale au reuşit să-mi mai descreţească fruntea şi să-mi mai aducă măcar un licăr de speranţă… O să încep cu ultimul, în ordine cronologică.

Acum doar câteva zile m-a oprit pe stradă directorul Casei de Cultură a municipiului Adjud, profesorul Ion Catană, care mi-a făcut o propunere cu adevărat surprinzătoare :  ce-ar fi dacă, începând cu anul viitor, am lansa un festival anual în memoria şi care să poarte numele poetului mărăşeştean Constantin Ghiniţă?

Este cazul să fac deja câteva precizări: minunatul poet şi marele meu prieten Constantin Ghiniţă, dispărut deja dintre noi, şi-a consumat cea mai mare parte din viaţă în funcţia de director al Casei de Cultură din oraşul Mărăşeşti. În această calitate, el a reuşit să-şi transforme localitatea într-un autentic oraş cultural, astfel încât oameni de cultură din toată ţara, atunci când aud numele de Mărăşeşti, se gândesc automat la numai două lucruri: la primul război mondial şi la poetul Constantin Ghiniţă.

Pot spune, fără teama de a greşi, că numele lui şi, mai ales munca lui au adunat în Mărăşeşti cam tot atâţia oameni de cultură, veniţi de prin toate colţurile ţării, câţi soldaţi în timpul celebrei bătălii.

Din păcate şi spre ruşinea celor în cauză, s-a întâmplat însă ca, imediat după moartea sa, autorităţile locale să-l uite aproape cu desăvârşire… doar câteva promisiuni şterse, care s-au pierdut şi ele în negura uitării… Chiar şi primarul actual, pe care poetul şi-l credea un  prieten de suflet…!

Dar iată că vine un gest extraordinar din partea unui coleg de breaslă dintr-un oraş vecin: un om care nici măcar nu i-a fost prieten apropiat şi cu care, cât a fost în viaţă, a întreţinut numai şi numai relaţii instituţionale.

Uite că se mai poate – mi-am zis atunci! Uite că, poate că tocmai în răspărul acestei devălmăşii de-a dreptul ticăloase şi acestei politici deşănţate de învrăjbire umană, pornite chiar de la Cotroceni, mai există şi oameni care au puterea de a se gândi la alţi oameni, sau măcar la memoria lor!

Restul aproape că nici nu mai are importanţă: dacă domnul Ion Catană va găsi resursele financiare necesare (deşi sunt aproape sigur că da, atâta vreme cât şi primarul municipiului Adjud, spre deosebire de cel mărăşeştean, aşa cum a dovedit în repetate rânduri, ştie să se alăture acestei minunate paradigme a respectului pentru valorile culturale autentice!), ori dacă toţi cei chemaţi să înfăptuiască acest proiect, printre care mă număr şi eu, vor reuşi să se ridice la înălţimea lui. Important este gestul! Chiar dacă, în mod natural, el ar trebui să vină din partea puterii şi nu a opoziţiei.

Numai că puterea are probleme mult mai importante de rezolvat: împărţitul favorurilor, numărătoarea banilor negri, nunţi, botezuri, avorturi, manele…

Desigur, nu toţi, şi iată că vine acum rândul celei de-a doua raze de lumină: tot de curând am avut o discuţie cu profesorul Florin Micu Iliescu, azi director al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural al judeţului Vrancea.

Am rămas plăcut impresionat de proiectele serioase pe care şi le-a propus spre înfăptuire, parcă şi el tot în răspărul liniei generale propagate chiar de partidul al cărui membru este. Şi mai trebuie să recunosc, tot cu sinceritate, că, alături de el, ar mai putea fi adăugaţi câţiva chiar din acelaşi partid. Păcat că sunt aşa de puţini, încât îi poţi număra pe degetele de la o mână, şi că…întunericul este de fapt majoritar!

Mă rog la bunul Dumnezeu să-i dea sănătate şi puterea de a îndeplini tot ce şi-a propus, cu toate că…

Atenţie, domnule profesor, că nu vă văd prea bine! Visurile şi idealurile se plătesc scump pe lumea aceasta portocalie!

Paul Spirescu

Articol preluat din Jurnalul de Vrancea – 20 septembrie 2010

“Un poliţist a murit de inimă rea după ce i s-a tăiat 25% din leafă” ( ZdV, ediţia de ieri ).

“Din poziţia noastră de ziar local, cu singura menire de a ne informa corect cititorii, [...] “

Cea mai penibilă chestie a apărut în ediţia de astăzi a liderului presei vrâncene, Ziarul de Vrancea.

Corneliu Condurache, directorul general al Ziarului de Vrancea, scrie azi un editorial în care îl plânge pe poliţistul decedat, dar  îi greşeşte numele, spre ruşinea redacţiei care munceşte pe rupte pe un salariu mizer, probabil. Astfel, Silviu a devenit Sergiu.

Acest lucru îmi aduce aminte de unchiul meu, care, la 80 şi ceva de ani, când a murit fratele său, plângea alt mort aflat în aceeaşi capelă. Desigur, la vârsta lui poate e de înţeles. Sigur, a greşi e omeneşte. Dar putem spune asta când vorbim de presa locală ? Noi pe cine plângem ?

Poate unii vor spune : ei şi ce, au apărut doar nişte mesaje de felicitare ! Nu-i chiar aşa. Jurnaliştii de la ZdV ştiu foarte bine care este prima regulă de cum intri în redacţie. Adică să scrie de rău despre Oprişan, duşmanul lor şi al Vrancei, implicit, aşa cum îl consideră ei. Asta e regulă de aur. Astfel, chiar şi un anunţ care poartă semnătura preşedintelui este considerat drept blasfemie.

Acum mă întreb : ce-o fi păţit dl Condurache de şi-a călcat pe suflet ? Are nevoie de bani ? Şi-o fi luat mulţi bani ? S-a declarat învins ? Dar jurnaliştii de la ZdV ce părere au despre asta oare ? Nu simt ei că le-au fost înşelate aşteptările? Nu se simt lucraţi pe la spate? Oricum, din toată chestia asta avem un singur câştigător : Marian Oprişan.

Nimeni nu spune nimic despre teama cu care se confrunta zi de zi. Se trezesc şi adorm cu ea. Ştiu că au acasă o familie pe care trebuie să o întreţină, să o iubească şi la care să se întoarcă. Să stai în 40 de grade şi într-un praf de nedescris, să mănânci tot felul de mâncăruri cu care nu prea eşti obişnuit, să fii pregătit la orice oră pentru absolut orice, să te îmbolnăveşti şi să nu prea ai ce face din cauză că statul român îi sprijină pe militari aşa cum îi sprijină pe veteranii de război e cam aiurea. Iar pentru toate acestea primesc nişte bani care nu acoperă nici pe departe riscul la care se expun.

Citeam astăzi în ziar că o parte din rudele celor aflaţi în misiunea din Afganistan s-au întâlnit la Cercul Militar din Focşani pentru a discuta unele probleme cu care se confruntă militarii.

“Militarii aflati in misiune sint bine si au un moral bun”, le-a spus col. dr. Nicolae Ionel Ciuca rudelor prezente la intilnire. Singura neintelegere discutata in cadrul intilnirii s-a referit la drepturile salariale ale militarilor, rudele acestora fiind lamurite ca din august salariile vor fi primite integral.

Sigur că moralul este foarte bun, sigur că totul este în ordine şi că militarii se simt extraordinar de bine. Doar se află în TEATRUL de operaţiuni militare. Un teatru jucat foarte bine de statul român care se simte nevoit să ascundă de ochii lumii toate problemele cu care se confruntă militarii aflaţi acolo. Toate ştirile mai puţin bune care ajung la urechile noastre sunt nişte simple piese de teatru. Dacă auzi la ştiri sau citeşti prin ziare că bărbatul ăla care a murit pentru că o grenadă a explodat atunci când patrulau prin zonă, poţi spune de fapt că el a murit de fapt pentru că baza a fost atacată. Asta pentru că ministerul işi ia măsuri de precauţie şi ascunde realitatea. La fel cum ascunde şi că ăia se cacă pe ei toată ziua din cauza mâncării alterate. La fel cum ascunde că nu are medicamente pentru tratament. Sau cum ascunde multe alte lucruri pe care militarii nu au voie să le comunice rudelor aflate acasă cu sufletul la gură. Bun venit în teatrul de operaţiuni militare ! Luaţi loc, piesa abia a început !

Săptămâna aceasta a izbucnit scandalul declaraţiilor deplasate ale lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui. Într-o ţară care se vrea normală, preşedintele ar fi trebuit să îşi ceară scuze în mod public pentru cele întâmplate. Chiar să îşi dea demisia. Ce a urmat ? L-au arestat pe Becali, ca să îndrepte atenţia publicului spre alte ţinte. De când cu arestarea lui Becali, nu mai avem nici criză economică, nici împrumutul de la FMI nu mai reprezintă o problemă şi nici codul fiscal nu e de băgat în seamă.

Amintiţi-vă cum, de-a lungul timpului, această fabrică de ştiri băsesciene şi-a făcut datoria. În ianuarie se trata acordul cu FMI, s-a pornit un adevărat scandal mediatic, iar toţi analiştii financiari nu vedeau cu ochi buni acest acord. Urmarea ? S-a declanşat scandalul celor 50 de arme furate de la unitatea militară de la  Ciorogârla. Ce mai freamăt, ce mai zbucium… şi am uitat de FMI. Tot în ianuarie a intrat în vigoare legea privind  stocarea datelor. Ţineţi minte ce scandal s-a pornit ? Ei bine, imediat toate acestea au trecut în umbră pentru că Oprea şi-a dat demisia din MAI. Delegaţia FMI a venit în vizită la Guvern, imediat Săftoiu îl acuza pe Băsescu de supravegherea convorbirilor telefonice. Imediat, a retractat, dar mass-media a dezbătut subiectul în continuare.

Tot în ianuarie, Băsescu anunţa probabilitatea îngheţării salariilor şi a pensiilor în următoarele 6 luni. Imediat, fabrica şi-a făcut datoria scoţând în prim plan jaful armat de la Braşov. În februarie, atunci când senatorii anunţau tăierea sporului de 75% pentru cei care gestionează fondurile europene, sau când BNR anunţa că România se află într-o stare de şoc, Rareş Niculescu, proaspăt purtător de vorbe al Guvernului, a fost reţinut în urma unui scandal provocat într-un club din Cluj.

În urma acestor întâmplări, opinia publică a fost intoxicată cu ştiri proaspăt ieşite din fabrica băsesciană, pe care le-a înghiţit fără a respira. Presa a fost şi ea atrasă în această zonă periculoasă, piariştii băsescieni ştiind că mass-media va analiza întotdeauna ştirile cu impact social sau pe cele de scandal. Vin alegerile europarlamentare. EBa, candidat independent, va ieşi cu siguranţă parlamentar european. Aşa se întâmplă când ai în spate o maşinărie puternică. Dacă nu se numea Băsescu, era un nimeni. Vin alegerile prezidenţiale. Vor începe să promită. Ce să mai promită ? Cine îi mai crede ? Cine va mai merge la vot ? Tu ?

Link 1/ Link 2

Later edit

Pe E85 au început lucrările de reabilitare. În forţă, aş spune, deoarece doi muncitori de la Drumuri şi Poduri au început să care pământ aflat pe câmpul aflat de-a stânga şi de-a dreapta drumului, cu două lopeţi uzate, pe care au început să îl aşeze cu o  stricteţe deosebită pe Şoseaua Europeană 85. Mai exact, unul căra pământ de pe câmp şi altul bătătorea. Cum trecea o maşină cu gabarit mare, cum dispărea pământul. Că deh, aşa e la români.

Chiar maestrul Condurache scria într-un editorial despre deplasarea pesediştilor care avea să aibă loc la Bruxelles. Şi le zicea de la corason, direct !

Cu surprindere am aflat ca o actiune de o asemenea amploare si seriozitate a fost transformata de Marian Oprisan intr-una politica in totalitate. Dar si asta nu oricum, ci conform conceptiilor sale.
Astfel, a fost transportata din Vrancea – nu este clar inca pe cheltuiala cui, dar e greu de crezut ca pe cea a baronului de Vrancea sau a Partidului Social Democrat! – pentru patru zile o delegatie de 46 de primari apartinind exclusiv PSD si citiva jurnalisti care au scris sau au facut pina acum doar pe placul conducatorului (“iubit”) de delegatie “sef de judet”.
Altfel spus gratie “gindirii creatoare” a “marelui conducator” al plaiurilor vrincene, judetul nostru apare la Bruxelles ca unul cu partid unic si cu presa care scrie si spune numai ce-i suna frumos in urechi satrapului local.
Pai daca-i asa, chiar ca nu mai e aproape nimic de comentat. Ziarul de Vrancea – 11.10.2007

Acelaşi domn Condurache nu a mai scris niciun articol prin care să îi acuze pe liberalii care pleacă săptămâna aceasta la Bruxelles de intenţii neconstituţionale. Probabil că s-a fript atunci când a scris despre pesedişti că sunt nesimţiţi, deoarece cheltuie banii publici pe deplasările lor politice. În schimb, un angajat de-al său a scris un articol despre plecarea liberalilor la Bruxelles. Este un articol informativ, aşa cum trebuie să fie un articol care apare într-un ziar care se declară independent. Oare le vor cere democraţii să prezinte rezultatele deplasării şi ” lista de cumparaturi si plimbarile de placere facute pe bani publici, fie ei din bugetul local sau comunitar” , aşa cum au procedat cu pesediştii ?
Ca cititor de presă vrânceană, sunt curios să ştiu cât va mai ţine această abureală numită jurnalism ? Cititorul vrâncean este sătul de lupte şi de mizerii politice. Mai mult, e sătul de luptele date între principalele publicaţii din Vrancea. Aşa cum Ziarul de Vrancea protejează un anumit partid politic sau anumiţi oameni politici, la fel o fac şi celelalte publicaţii. De aceea şi cititorii sunt împărţiţi. Totuşi, mulţi cititori caută doar informaţia brută, aşa cum reiese din anchetele făcute pe teren. Concluziile trebuiesc trase de cititori. Nu suntem atât de dobitoci încât să nu ne dăm seama cine a greşit şi cine nu.

Poate că data viitoare o să îi trag de perciuni pe cei de la Monitorul. Nu de alta, dar observ că nu mai spun nimic despre oamenii ăia de îi făcea cu ou şi cu oţet, portocalii la maţe şi-n gândire . Ah, am înţeles. Sunt în coaliţie cu pesediştii, aşa că ciocul mic şi joc de glezne. Pe loc repaus !