Probabil, ca să mai fim şi niţel ironici, acesta este rezultatul ultimelor proteste pornite pe forumuri şi messenger, continuate cu ţârâita la pompe, aduse în prim plan de către televiziuni şi finalizate cu o mare rupere de organe atent alese faţă de pulimea muncitoare. Sigur că nu acesta putea să fie motivul adus în discuţie de şmecherii care umblă la preţ, ci conflictele din Africa şi Orientul Mijlociu. HA!

Ia să vedem dacă se va întâmpla ceva cu ocazia căderii guvernului Boc, câştigarea primului titlu de campion al echipei Oţelul Galaţi sau, ştiu eu, organizarea unui nou protest pe facebook şi twitter.

Şi ca să adăugăm şi o mică doză de realism, ce credeţi că se va întâmpla cu preţul carburantului  după ce toate aceste conflicte vor lua sfârşit ?  Hai că viitorul sună bine! Eu zic că prea suntem sedentari şi ne-am învăţat să mergem cu maşina şi până la magazinul din colţ să luăm o pâine. N-ar fi mai bine să ne luăm cal şi butoi ?

Doamne, atâţi oameni bolnavi, unii fără de speranţă, alţii plini de încredere ! Tineri. Copii. Mult prea mici pentru a da piept cu greutatea. Dacă te concentrai puţin, mai că puteai auzi sute de gânduri şi suflete răzvrătite care căutau cu disperare şi cea mai mică rază de speranţă. Holuri reci, pustii. Pereţi încărcaţi de durere.

Medici mult prea puţini în comparaţie cu numărul de pacienţi. Medici foarte buni, extraordinari. Unii cam plictisiţi. Alţii mult prea preocupaţi de pacienţii, de ai impresia că ai călcat pragul unei clinici private. Îţi dai seama că nu-i aşa. N-au nici măcar un cabinet unde să te primească şi să-ţi spună rezultatul. Nu au intimitate. Nici ei, nici pacienţii. Sunt nevoiţi să vorbească pe holuri, în timp ce zeci, chiar sute de pacienţi îşi aşteaptă rândul. Unii mult prea îngrijoraţi, pentru că au tras cu urechea la rezultatele altora.

Asistente tinere, probabil la început de carieră. Grijulii, atente, optimiste, care îţi transmit un mesaj întotdeauna pozitiv. Chiar şi asistente ciufute, îmbâcsite în mizeria sistemului bugetar. Mereu nemulţumite, uneori NF. Nu sunt mulţumite de salariu, dar nici nu arată că merită mai mult.

În primă fază tinzi să pari mulţumit când vezi că se investeşte. Spitalul se modernizează. Se pune rigips, uşi şi geamuri din termopan, sistem de încălzire performant. Confort. Apoi, începi să devii din ce în ce mai stresat. Bormaşina, flexul şi rotopercutorul îţi testează nervii, mai ales dacă aştepţi de ore bune nişte hârtii “date la semnat”. Încerci să te linişteşti gândindu-te cât de greu le este pacienţilor de la terapie intensivă, care au nevoie de odihnă şi linişte, dar care, din păcate, nu o au. Cică să nu faci tensiune. Cică să dormi. Ce să dormi, că nici cu doză dublă de diazepam nu ţi se închid pleoapele.

Un sistem sanitar încă la pământ, în ciuda eforturilor multora dintre medici, care se chinuie să asigure un act medical la standarde europene. Mă tot întreb ce mai caută în ţară medicii foarte buni, orientaţi către rezultate deosebite şi care au o răbdare de fier ? De fapt, ce mai caută ei în sistemul bugetar ? Ar putea câştiga bani serioşi muncind în clinici private sau în afara ţării. Răspunsul e simplu, sincer şi, poate, dureros : cineva trebuie să o facă şi pe asta ! Efectiv o fac din plăcere. Cel puţin aceasta este impresia pe care o lasă.

Dar, de ce să ne minţim ? Şpaga a rămas la loc de cinste. Probabil Sigur este vina noastră. Noi i-am învăţat cu bani. Rămâi, totuşi, cu un gust amar când vezi că anestezistul sau medicul se dă deoparte pentru a număra banii din plicul pe care tocmai i l-ai băgat în buzunarul primitor, cusut cu aţă groasă. Dacă nu-i ok, nu le este ruşine să îţi bată apropouri. Dacă e de ajuns îţi dai seama imediat. Devii foarte important, ca pacient.

Singura mea bucurie este că nu chiar toţi sunt aşa. Încă mai e o şansă. Deşi, dacă gândim la nivel macro, putem spune liniştiţi că asistăm liniştiţi la deconectarea de la aparate a ceea ce a mai rămas din sistemul de sănătate. Nu contează că se fac descoperiri revoluţionare. Nu contează că cei care au descoperit aceste lucruri sunt academicieni cărora le-au scăzut salariile cu 25%.  Nimic nu mai contează.

Care a fost răsplata cercetătorilor de la Victor Babeş care au descoperit existenţa unor celule în corpul uman despre care nu se ştia încă nimic şi care au dus la un rezultat fantastic ce a făcut înconjurul lumii : celulele pot reface muşchiul inimii şi astfel pot fi tratate afecţiuni precum infarctul miocardic ?

Păi, răsplata statului român a fost una care nu a făcut doar înconjurul ţării noastre, ci a întregii lumi : proiectul nu este interesant ! Aşa că cercetarea nu va fi dezvoltată şi, cine ştie, un proiect care poate naşte o descoperire care poate revoluţiona medicina zace prin sertarele ministerului.

Până atunci, rămâne să ne plângem amarul prin spitalele clasice româneşti, cu medicamente cumpărate din buzunarul propriu, cu reţete pe care le iei la preţ întreg, cu şpagă şi cu umilinţă. Zău aşa, ce-i aia asigurare medicală ?

Şi pentru că aşa se poartă la noi, muncitorii au ieşit la cărat nisip şi spart gheaţa după ora 8, că ei au program fix şi nu pot fi treziţi mai din vreme.

Sau, cine ştie,  poate or fi petrecut prea mult pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională.

Discuţie pe holul unui spital între un tip la vreo 60 de ani, solid, ceva în genul lui Sean Connery în anii lui de glorie şi o doamnă, doctor de profesie. Pesemne că se cunoşteau, cel puţin ca şi relaţie medic-pacient. Discuţia avea loc în timp ce aşteptam liftul ( fff solicitat, apropo ).

Pacient (P) : Asta este, nu m-aş fi aşteptat. Toată viaţa am căutat să am un regim de viaţă echilibrat. E adevărat că în ultima vreme m-am cam neglijat, dar nu credeam că mi se poate întâmpla chiar mie !

Doctor (D) : Şi ce v-a dat să faceţi, doar chimio sau şi radioterapie ?

P : ( cu un glas nesigur, stins şi gânditor ) Amândouă ! Nu ştiu, tot mă întreb cu ce-am greşit !?

D: Probabil e din cauza stressului, dumneavoastră cam puneţi totul la suflet. Şi acum vă cam feriţi să spuneţi mai multe. Lăsaţi că o să treacă, o să vedeţi!

P: Păi stress-ul da, că m-a făcut din om neom. Trebuie să fie bine. Ţin la viaţa mea cel puţin la fel de mult ca la cea a copilului meu.

Între timp sosise liftul. Trebuia să urc câteva etaje bune, aşa că nu trebuia să-l scap. În lift au intrat şi cele două persoane. Discuţia a continuat după câteva momente de tăcere, timp în care bărbatul îşi freca mâinile, parcă nerăbdător.

P : Şi ca să v-o zic p-aia dreaptă, da, e de la stress. Am greutăţi mari în familie, nu ştiu cât mai pot suporta. Mi-e să nu mor înainte de a face citostaticele.

D: Îmi pare rău să aud asta, aveţi grija de dumneavoastră, trec şi astea!

P: ( hotărât să-şi spună of-ul ) Imaginaţi-vă, doamnă, că după şase luni de la naşterea fetiţei, adică în urmă cu puţină vreme, am aflat că nevastă-mea e o beţivă ordinară ! Nu ştiu cum de mi-a ascuns asta timp de un an de când ne-am căsătorit. Ştiţi necazul meu cu fosta…

D: Aoleu, asta nu-i bine!

P: Stă cu fetiţa într-o mână şi cu băutura-n alta. Lucram cu jumătate de normă undeva şi nici acolo nu mă mai pot duce, că mi-e frică să-mi las copilul pe mâna ăsteia. Era atât de beată, încât m-am enervat şi mi-am luat fetiţa să o spăl. Ea nu era în stare. Am dezbrăcat-o, am băgat-o în prosop, am dus-o la baie şi, deodată, când o spălam, nevastă-mea a intrat în baie şi mi-a zis să o las în cadă şi să mă duc până jos, la scară, să-i cumpăr o sticlă de vodkă că nu mai avea.

Eu n-am vrut s-o bat, că dacă-i ştergeam una o lipeam de pereţi! Dar, mă ştiţi, eu îs calm şi n-am vrut să audă nici fetiţa ceartă. I-am zis că mă duc după ce o spăl pe asta mică. Ştiţi ce mi-a zis doamnă ? Mi-a zis : adică, ce, tu ţii la asta mai tare decât ţii la mine ? Şi a plecat nervoasă, mi-a trântit uşa şi deodată s-a întors în baie. Noroc că m-am uitat în spate. Avea o oală cu apă fiartă pe care vroia să o toarne pe fetiţa noastră, doamnă !

D: Aşa ceva nu se poate !

Eu : Doamne fereşte ! Doamne! ( vă jur că în momentul acela mi-au dat lacrimile, numai gândindu-mă la fetiţa aceea nevinovată, care n-are cum să se apere şi care, în timp ce tatăl ei era la spital, ea era în mâinile maică-sii, adică într-o totală nesiguranţă )

P : Noroc că am ferit-o şi am pus mâna în faţă şi am reuşit să o împing pe nebuna asta. A dat puţină apă şi pe mine, dar s-a opărit şi ea. Nervoasă, a plecat către bucătărie şi a zis că ne omoară pe amândoi. Nici nu ştiu când am apucat să o scot p-asta mică din cadă, am înfăşurat-o repede în prospop şi am ieşit cu ea din baie. Eu eram cu cea mică în braţe şi nevastă-mea ne urmărea cu ditamai cuţitul în mână. Fugea după noi şi pe stradă, doamnă !

Din păcate, în acel moment trebuia să cobor din lift, pentru că ajunsesem deja la etajul 6. Nu ştiu ce-o mai fi vorbit. Sper că o fi depus plângere la poliţie măcar. Nu ştiu, dar în locul lui cred că îi luam măsură la dinţi în secunda doi. La cât de revoltat eram, puţin mai aveam şi-l luam pe ăla de mână să-mi arate unde locuieşte japiţa aia de femeie.

Nu ştiu, dar de când sunt părinte, am devenit atât de sensibil încât simt pe pielea mea orice rău pe care îl face un părinte unui copil. Voi, cei care sunteţi părinţi cunoaşteţi acest sentiment cu siguranţă. Sunt convins că şi cei care nu au copii i-ar fi şters un dos de palmă ăleia, după care ar fi cărat-o de ciufă la poliţie şi la protecţia copilului.

Astăzi mi s-a rupt sufletul gândindu-mă că fetiţa aceea este în braţele unei nebune în timp ce tatăl ei îşi făcea analizele.

Facem un exerciţiu de imaginaţie: voi ce-aţi fi făcut în locul tipului ?

Ne-am gândit la domeniul farmaceutic pentru că, ne-am gândit noi, farmaciile nu au dat niciodată faliment dacă au fost administrate corect. Sau aproape niciodată, că mai e şi cazul de forţă majoră. Nu vă spun cât a durat obţinerea autorizaţiei, cât au stat actele pe la minister şi câte şi mai câte cheltuieli neprevăzute au fost făcute ! Enorm. ENORM! În tot timpul ăsta am observat că sistemul birocratic începe să se perfecţioneze. Tinde spre absolut. Orice situaţie care ţi se cere în format electronic, trebuie dusă şi pe hârtie, că nu se poate renunţa la hârţogăraie. În fine.

Pentru că piaţa aşa funcţionează, trebuia să venim cu ceva nou şi interesat în vederea atragerii clienţilor şi a fidelizării lor. Am venit cu preţurile cele mai mici de pe piaţă. Să fim serioşi, ce-l interesează pe om, nu preţul ? Am făcut contract cu CAS, am început să dăm reţete gratuite şi compensate, totul era fain, afacerea începea să dea roade. Oricum, se resimţea efectul crizei. Puterea de cumpărare nu mai e atât de mare dacă salariile s-au micşorat. Teoria funcţionează foarte simplu. Practica ne omoară, pentru că această criză, inventată sau nu în ţara noastră, omoară încet, dar sigur, tot ce înseamnă sistem privat.

Aşa se face că, după ce abia ţi-ai făcut mâna şi ai dat câteva reţete, CAS îţi spune că s-a terminat plafonul şi că dai pe barba ta de-acum încolo. Decontarea se face după luni de zile de rugăciuni către cel de sus, timp în care te tot întrebi ce să faci să nu rămâi blocat financiar, pentru că furnizorii de la care ai cumpărat medicamentele te stresează cu telefoanele pentru a le achia facturile, tu dai din umeri spunând că nu ai cum zilele astea şi, într-un final, ei nu îţi mai dau marfă până ce nu le umezeşti buzele cu ţârâita. Şi uite aşa se formează un cerc vicios, în care actorul principal este nimeni altul decât statul român.

Până la urmă te descurci. Uneori mai greu, alteori mai uşor. Mai uşor pentru că te căleşti şi te gândeşti că, atunci când vom ieşi din criza asta ( dacă vom mai ieşi ), dacă vei mai rezista pe piaţă, înseamnă că vei face bani serioşi.

Problema extrem de enervantă şi de frustrantă, după umila mea părere, este că statul român, în naivitatea lui ( ca să nu zic prostie ), îi faultează şi pe cei care încearcă să aducă plus valoare bugetului consolidat, în speţă sistemul privat, dar şi pe proprii ei cetăţeni, care nu mai ştiu pe unde să mai scoată cămaşa în urma micşorărilor salariale sau a concedierilor masive. Cum ? Extrem de simplu. Nu anunţă scumpiri notabile ale medicamentelor ( gen 10%,20% and so on ), însă preţurilor lor vin săptămână de săptămână mai mari de la furnizor. Nu există factură cu medicamente care să aibă acelaşi preţ (fără tva şi adaos, implicit) cu cel venit în urmă cu doar câteva zile, maxim o săptămână.

Unde mai pui faptul că sunt o mulţime de medicamente cu preţ impus. Adică nu ai voie să pui un preţ mai mare decât preţul impus de casă, implicit de minister. Ce mai contează că te încarci aiurea în gestiune cu medicamente pe care tu nu câştigi, uneori, nici măcar 10% în plus. Ca să nu mai zic de medicamente precum Nexium care vin cu preţ mai mare din depozit decât preţul impus de casă. Adică mai pui bani din buzunar ca să ieşi pe zero.

Având în vedere aceste aspecte destul de simple, pentru că existe multe altele destul de complicate şi complexe pe care nu vi le-am spus acum, dar care sunt convins că se întâmplă în (aproape) orice domeniu din sistemul privat, mă întreb şi vă întreb destul de serios şi îngrijorat : ce mai merge-n ţara asta, oameni buni ? Ce să facem, să ne luăm catrafusele şi să ne mutăm afacerea în ţări precum Bulgaria ?

Aerul acela net superior, pasul şi băşina, vorbele aruncate la mişto, jignirile pe care nu se sfiesc să le facă pe orice platformă de socializare în cazul în care te bagi în seamă mai mult decât trebuie and so on.

Ştiam doar de regula aceea care spune că oamenii sunt egali, după care unii se însoară. Dar atât. Sunt atâtea exemple de bloggeri care au plecat de punctul zero, dar care s-au ridicat datorită unui blog nişat sau, mai nou, din cauză că i-au scuturat de scame pe unii dintre bloggerii cu oarece influenţă în online-ul românesc. Iar aceştia, la rândul lor, se dau mari zmei şi consideră că “băgatul în seamă” a unor bloggeri mai micuţi, aşa cum au fost şi ei odată, nu este decât pierdere de timp.

Pe mine, ca blogger ( bun sau mai puţin bun ), mă deranjează această atitudine tipic românească de a forma bisericuţe peste bisericuţe, de a nu le vorbi bloggerilor “necunoscuţi” de teamă că vei fi perceput un tip ieftin, mic (dpdv al influenţei şi al traficului) şi total neprofesionist.

Din păcate, sunt multe astfel de exemple printre bloggerii de primă mână. Îmbucurător este faptul că printre ei sunt şi oameni de nota 20, care merită tot respectul pentru munca pe care o depun, pentru conţinutul de calitate şi pentru informaţia extrem de utilă pe care o oferă cititorilor, dar mai ales pentru faptul că mereu au timp şi de cei care vor să se afirme, să înveţe direct de la cei care au cunoscut succesul.

Nu ştiu pentru ce fac toate chestiile astea lipsite de orice explicaţie, dar dacă o fac pentru bani sau pentru că le e frică de faptul că unii dintre cei pe care acum nu-i bagă în seamă ar putea ajunge cel puţin la fel de influenţi, atunci înseamnă că sunt dobitoci. Şi nu mă feresc să spun asta.

De când am început acest job part-time, cel de consultat wellness în cadrul unei companii de renume, am învăţat că respectul şi sinceritatea şi seriozitatea sunt obligatorii dacă vrei să ai o oarecare influenţă. Şi să munceşti, bineînţeles. Iar dacă îndeplineşti toate aceste criterii, mai eşti şi plătit foarte bine. Hm, ce ziceţi de asta ?

E atât de dificil să se ţină cont de aceste aspecte atunci când aducem în discuţie întreaga blogosferă românească ? Eu zic că nu ! Dar, mno, poate gândesc eu total aiurea, mai ştii ?

[...]

Vremea trece, tu îţi faci un viitor în Germania, îţi lansezi propria afacere şi te bucuri de viaţă alături de soţia ta.E nasol că nu poate face copii. Suferiţi amândoi din cauza acestui lucru, dar mai mult ea, parcă. Tu îţi îneci amarul mergând la curve şi, uneori, închizând barurile.

[...]

Ce mai contează că ai băut una mică (sau mai mare) înainte de a te urca la volan ? O faci, fie ce-o fi! Bagi cheia, dai contact şi pleci. Băi, futu-i ! Deci, să stabilim de la-nceput : în stânga-i ambreiajul, la mijloc frâna, în dreapta acceleraţia. Nu ştiu de ce dracului dreptul îl ajută cel mai tare şi stângul îi cam tremură. O fi de la băutură. Bagă a patra şi profită de drumul liber din centrul Bucureştiului. Băi, parcă se apropie ceva de mine ! Frânăăăă! Bum! În ce dracului am intrat ?

Scoate cheia din contact, că n-avea ce să mai oprească la maşina aia. Se dă jos speriat şi se uită de jur împrejur. Intrase în refugiul de la tramvai. Noroc că era noapte şi nu mai circulau tramvaiele. Cum vinul vorbea în numele său, le-a cerut poliţiştilor veniţi la faţa locului să vorbească cu proiectantul refugiilor. Păi cine mama naibii l-a pus să construiască rahatul ăla în mijlocul drumului ? Văzând că n-are scăpare şi că fiola îl dădea de gol, deşi el zicea cu totul altceva, scoate din buzunar nişte verzişori şi îi pune pe poliţiştii prezenţi la faţa locului să îl ducă acasă cu maşina poliţiei.

Deşi atunci când bei totul e posibil, nici el nu credea că poliţiştii vor pune botul la vrăjeala lui. Dacă s-a întâmplat cu unul, sigur aşa va fi şi în cazul celorlalţi. Cum îl oprea câte unul pe marginea şoselei, ăsta îi arăta carnetul de conducere made in Germany, iar ăluia îi mirosea a valută şi încerca să-l determine să contribuie cu mai mult, că altfel e groasă. Aşa era pe vremuri, de ce să nu recunoaştem ?

În Urziceni l-a oprit unul, la Buzău altul. Sătul de cheltuit banii pe prostii, a tras în parcarea unui restaurant unde a mâncat ceva şi s-a relaxat în compania unui pahar cu vin roşu. A urmat şi al doilea, inevitabil. Şi parcă a mai fost ceva, dar nu mai contează. Apoi a plecat liniştit către Focşani, cu destinaţia Mărăşeşti, pentru că a doua zi avea nişte treabă de rezolvat în judeţul Galaţi.

Ghinionul a făcut ca la sensul giratoriu de la Tişiţa, acolo unde pe vremuri era borcanul ăla în care îşi făceau veacul poliţiştii, să fie un filtru mare de poliţie. Control la sânge, o mulţime de maşini oprite şi mulţi reprezentanţi ai mass-media.

Vede o baghetă reflectorizantă ce îi taie privirea la orizont.

-Bună seara! Sunt agent Popescu Ion de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea. Actele la control, vă rog!

- Nu am decât buletinul şi certificatul de înmatriculare, spusese el, crezând că va scăpa uşor cu o amendă.

- Haideţi cu mine, vă rog!

“Am pus-o!”, şi-a spus îngândurat, mergând spre borcanul plin de şoferi, poliţişti şi presă, împreună cu poliţistul ce-l trăsese pe dreapta.

- Aţi băut, întreabă poliţistul ce-i ţinea ferm actele de identitate în mână ?

Cam avea ochii înţeţoşaţi, dar nu avea cum să fie beat de la două pahare de vin roşu. În clipa aia, toate microfoanele, reportofoanele şi o cameră de filmat a celor de la Antena 1 erau ţintite asupra lui. Omul nostru se uită la microfon, se uită la poliţişti, iar la microfon şi spune sigur pe el :

- Da domnilor, am băut ! Mi-era sete ! Ce era să fac ?

- Ce-aţi băut şi în ce cantitate ?

- Apă. Multă apă. Am…

- Domnule, faceţi mişto de noi ? Păi mirosiţi a băutură şi faceţi mişto de noi că aţi băut apă ?

- Păi dacă nu mă lăsaţi să termin ! Am vrut să spun că am combinat-o cu nişte vin, dar cât să se coloreze niţel paharul.

Iritaţi, poliţiştii îl roagă să sufle în fiolă pentru a vedea care este concentraţia de alcool în sânge. Cum concentraţia nu era de nebăgat în seamă, poliţiştii îi spun să se aşeze că va avea mai mult timp de petrecut cu ei. A, şi să îşi ia adio de la carnet timp de câteva luni.

În momentul ăla i-a picat fisa. Dacă i-a mers în cazul refugiului de tramvai, trebuie să-i meargă şi acum. Numai că aici erau şi cei de la presă, iar acesta era o nouă provocare pentru el.  A aşteptat acolo până s-au mai liniştit apele, iar când razia se apropia de final şi-a luat inima-n dinţi şi s-a dus la poliţistul care îl trăsese pe dreapta.

- Domnule poliţist, am uitat să vă dau şi paşaportul !

- Nu este nevoie domnule, imediat mă ocup şi de dumneavoastră!

- Insist, vă rog! A, uitaţi, am găsit şi carnetul de conducere! Abia aştepta ca poliţistul să arunce o privire asupra documentelor. Avea să găsească  acolo 50 de mărci germane.

Poliţistul îl ia şi îl deschide. Urma testul cel mare. Poliţistul ridică ochii din paşaport, se uită către omul nostru şi se face că sună pe cineva. Apoi a coborât, spunând că se întoarce repede. A muşcat momeala, omul se liniştise.

Imediat, omul nostru s-a dus la reporterul de la Antena1, i-a dat şi lui câteva mărci şi i-a spus să vină cu el, fără alte comentarii. Ăsta, mai tânăr, s-a conformat. A venit şi poliţistul şi l-a chemat afară pe cel despre care spunea mai devreme că va avea de suferit. Ăsta de la Antenă îi mirosea urmele.

-Domnule, ai mare grijă, să nu te mai prind conducând sub influenţa băuturilor alcoolice ! Ai mare noroc că şefu a fost chemat de urgenţă la sediu şi că au plecat şi ziariştii, că altfel…

În timpul ăsta, poliţistul îl zăreşte pe tipul de la Antenă cu camera în mână.

-Ce caută ăsta aici mă ? Băi, ce cauţi aici ? Vii şi filmezi aşa fără să ştie omul ?

- Nu şefu, eu sunt cu domnul !

Ăsta, poliţistul, se uită nedumerit la cel pe care tocmai îl absolvise de orice vină, îi dă actele şi dă să plece. Omul nostru, văzând că organul a înghiţit momeala pe care i-o aruncase, a prins curaj.

-Domnuuuu colonelu, pot să-ţi spun Nelu ? Ia vino încoace puţin să îţi zic ceva ! Mai ia tu de aici încă atât şi mă escortezi matale până la Mărăşeşti, că eu îs ameţit şi nu văd bine pe unde merg. Da mă escortezi aşa, cu girofarul aprins, să vadă oamenii de acolo ce important sunt eu, ai înţeles? Iar ăsta cu camera să vină cu mine în maşină şi să conducă, iar când ajungem acasă să coboare din maşină şi să filmeze cum mă escortezi tu, da ?

Deşi asta însemna sfidare, atât cameramanul, dar mai ales poliţistul, nu au schiţat niciun gest şi au acţionat conform cerinţelor. Şi totuşi, vorbim de “vremurile bune”, atunci când nimeni nu se plângea de criză financiară şi a locurilor de muncă.

Desigur, vorbim aici de cazuri izolate, pentru că întâmplarea face să cunosc multe persoane care îmbracă această uniformă şi sunt demne de tot respectul. Dar, totuşi, mă întreb cât ne costă în ziua de azi aceste lucruri făcute de un om oarecare, ca în cazul celui de mai sus !? Cât ne costă în ziua de azi să fim escortaţi până acasă cu maşina poliţiei ? Cât ne costă protejarea sau absolvirea de unele fapte care contravin legii ? Cât ne costă să avem caracter ?

Notă : orice asemănare cu personajele reale este pur întâmplătoare !

Mă întrebam care a fost deşteptul ăla care a avut ideea asta fabuloasă. Funeriu, desigur, care în singurătatea lui s-a gândit că rolul acestor păpuşi este cel de a-i obişnui pe puradeii de grădiniţă cu aşa-zisa diversitate şi de a-i face mai toleranţi faţă de persoanele cu handicap. Ia stai să vezi când copilaşii, cu imaginaţia lor bogată, vor să fie şi ei precum păpuşile şi le vor cere părinţilor scaune cu rotile, bastoane sau cârje.

Este un lucru ruşinos şi asta este părerea mea personală. Măcar pe copii să îi lase să vadă doar ceea ce e frumos şi perfect.Înţeleg perfect ideea de a exista în grădiniţe păpuşi de culoari sau naţionalităţi diferite, însă cele cu dizabilităţi nu-şi au locul sub nicio formă.

Să ne aşteptăm ca în următorii ani să se bage în grădiniţe păpuşi care cerşesc, păpuşi cu penis, pentru că, da, există multe cazuri de schimbare de sex, păpuşa Esca, Boc sau Udrea, păpuşi voodoo sau păpuşi gonflabile ? Doamne, ce probleme avem ! Sunt convins că puştii aşteaptă cu nerăbdare păpuşile Funeriu, pe care o să le chinuie în draci. Măcar să îşi răzbune părinţii!

Astfel, spre exemplu, salariile între 600-800 lei pot fi majorate cu cel mult 20%, cele între 801-1000 lei cu 16%, între 1001-1500 lei cu 12%,  între 1501-2000 cu 8%, între 2001-2500 cu 4%, iar salariile de peste 2501 lei cu cel mult 1%. Toate creşterile sunt condiţionate de faptul că ele nu pot creşte peste cele impuse de noua grilă de salarizare.

Pe lângă aceste lucruri, guvernanţii au considerat corectă tăierea sporului de 75% acordat pentru funcţiile de manageri publici, îndepărtând mulţi specialişti din sistem, zic eu, cât şi tăierea unor sporuri cadrelor care muncesc în condiţii cu înalt risc profesional, cum este şi cazul personalului medical din secţiile de boli infecţioase.

Consultă aici noile grile de salarizare !

Aici poţi vedea cum vor arăta salariile în 2011 !

Ce concluzii tragem, la cald, din aceste informaţii ? Păi prima concluzie ar fi că toţi bugetarii ar trebui să mulţumească din inimă partidului pentru procentul de 1-20%, chiar dacă el nu va fi resimţit în mod real, din cauza preţurilor care explodează zi de zi.

A doua concluzie ar fi că, deşi se anunţau reduceri masive în rândul bugetarilor, ele au fost trecute cu vederea, ba mai mult, încep creşterile salariale. Acum sunt bani ?

În final, cea de-a treia concluzie pe care o trag este că mai marii noştri conducători aplică excelent tezele celui de-al XVI-lea congres. Adică ăia care au salarii mai mari trebuiesc penalizaţi crunt. Nu contează că au făcut facultăţi, că au masterate, doctorate şi experienţă vastă în specialitate. Trebuiesc aduşi la un numitor comun cu personalul necalificat. Bravo!

În tot acest timp, românii stau la cozi pentru a da bani şi acceptă fără mari probleme să îngenuncheze în faţa unui sistem din ce în ce mai autoritar. Uite de aia mă bucur că am ales o altă cale şi, sper eu, în curând mă voi delimita total de tot ceea ce înseamnă administraţie.

Cine stă la marginea şoselelor, în locuri excelent alese, şi le face semn şoferilor pentru a opri, cu intenţia de a produce bani ?

Răspunsul vi-l dau tot eu, ca să nu vă duceţi cu gândul la curve încă de luni dimineaţa ! Este vorba despre echipajele de poliţie rutieră. Echipaje care m-au disperat cu radarele lor de nouă generaţie.

Sâmbătă dimineaţa trebuia să ajung la Piatra Neamţ la un training de vânzări şi, cum am plecat mai târziu de acasă, am încercat să grăbesc lucrurile. Cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, am avut neplăcuta surpriză să găsesc drumul dintre Bacău şi Piatra Neamţ împânzit de radare şi de poliţişti care trăgeau maşinile pe dreapta într-o veselie.

Asta o fi în urma deciziei guvernului de a tăia lefurile bugetarilor cu 25% ?