Din dragoste pentru natură

August 20, 2010 by danbrasov · 15 Comments
Filed under: Vrancea, foto, personal, turism 

Nu degeaba am întrebat cât de mult vă place să daţi nas în nas cu natura. Pentru mine, nimic nu e mai plăcut decât o plimbare prin pădure, pe timp de vară. Poate că spun asta din cauză că ai mei obişnuiau să mă care după ei an de an, atunci când se hotărau să facă drumeţii alături de cei mai buni prieteni.

Cum aş putea să uit momentele acelea în care, imediat cum femeile începeau să strige în gura mare ” la masăăăăăăăăăăăă copii ! toată lumea la masăăăăăăăăăăăă!”, de prin toate colţurile naturii, copiii îşi făceau cale către mesele pline de bunătăţuri făcute la botul calului ? Eram atât de mulţi, încât aveai impresia că toată suflarea prezentă în staţiunile montane venea la noi la masă. Eram 20-22 de familii. La corturi, bineînţeles.

Doamne, câţi prieteni mi-am făcut şi ce amintiri plăcute am ! Îmi juleam genunchii în crengi sau pe stâncile dure, în încercarea mea de a ajunge cât mai repede în apa curată a râului ce ducea către cascadă, ne făceam bâte şi săbii din lemn, luam la pas toate potecile, făceam drumeţii lungi ( ţin minte că am mers vreo 5-6 ore dus-întors ).

Cum aş putea să uit aventura extremă de pe Jepii Mici ? Ştiţi foarte bine că, pentru a urca pe Bucegi, se urcă pe Jepii Mari. Ei bine, împreună cu alţi prieteni, în căutare de frumos ( flori şi tot felul de fructe de pădure ), am luat-o la pas.  Aveam 11 sau 12 ani. Când  ne-am uitat în spate, am fost uimiţi să vedem cât drum am parcurs. Singura problemă era că nu aveam încălţările corespunzătoare urcării şi mai ales a coborârii unei astfel de pante. Era ditamai hăul. Aşa că, singura opţiune a fost să urcăm de nebuni până la Crucea Caraiman. Vă daţi seama la ce risc am fost supuşi! Chiar şi aşa, a fost extraordinar pentru noi, copiii. Exploram şi ne credeam zmei. Fabulos!

Cum să uit drumeţiile făcute an de an de-a lungul Cheilor Tişiţei, în rezervaţia naturală ? Doamne, ce peisaje ! Adunam mure, alune de pădure şi făceam băi răcoritoare de-a lungul râului ce străbătea pădurea. Am o mulţime de amintiri plăcute, petrecute la munte.

la_cules_de_papadie

Mă întreb cum aţi răspunde unei provocări, în cel mai sincer mod posibil !?

Se înscrie cineva la o drumeţie prin Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei (Lepşa) ?

Pe lângă faptul că “pierdem” doar câteva ore bune mergând, este sănătate curată, iar peisajele în această perioadă sunt extaordinar de frumoase. Nu ne trebuie decât un rucsac în spate în care să avem de-ale gurii şi nişte apă sau energizant. Deşi sunt atâtea izvoare de-a lungul drumului.

Hai să lăsăm scaunul, munca şi statul la calculator pentru o zi şi să facem ceva util pentru noi ! Sunteţi amatori ? Uitaţi, ca să dau un impuls, sunt dispus să ofer cazarea pentru 6-7 persoane pe care le voi alege eu. Criteriul după care voi alege va fi tocmai dragostea pentru natură.

Pune-te în mişcare!

August 19, 2010 by danbrasov · 8 Comments
Filed under: foto, personal, turism 

Aş vrea să ştiu ce reprezintă pentru voi natura, în cel mai complet sens al cuvântului !

Când a fost ultima dată când aţi mers într-o drumeţie ? Vă place muntele ? Sunteţi plăcut impresionat ori de câte ori vă aflaţi în mijlocul naturii ?

Când spunem munte, iarbă verde, pădure, vă gândiţi doar la grătarul încins sau v-ar plăcea să trageţi o tură printre copaci şi să vă oxigenaţi creierul ?

Răspundeţi la aceste întrebări şi chiar dezvoltaţi subiectul ! Mă interesează mult, pentru că această postare reprezintă doar introducerea a ceea ce va însemna următoarea postare.

GUNOIUL DOARE !!!

Soveja.Vrancea. Continuăm seria neagră a fostei staţiuni turistice Soveja.Poate cineva de sus va vedea, vreodată, aceste lucruri si va lua măsuri de sensibilizare a opiniei publice şi, de ce nu, a celor care chiar pot face ceva pentru ca Soveja să redevină ce-a fost şi chiar mai mult decât atât.

Cum bine ştiţi, mi-am petrecut Paştele la Soveja. Nu cred că am văzut vreodată atâta lume la un loc, cât a fost acum, de sărbători. Toată Poiana Punga era aglomerată de maşini şi grătare păzite îndeaproape de oameni cu poftă de dans şi de mâncare. E frumos să mergi la iarbă verde de Paşte, mai ales dacă nimereşti şi o vreme frumoasă, dar la fel de frumos este să ţii la mediul înconjurător.Nimănui, cred eu, nu i-ar plăcea să meargă la iarbă verde şi să observe că nu are unde să-şi pună pătura din cauza gunoaielor.

La o săptămână după sărbătorile pascale am mers iar la Soveja. Şi am luat-o la pas, prin poiană, prin pădure. Din păcate am rămas cu un gust amar. Românul lasă urme. Îşi bate joc de natură. Românului nu-i pasă decât să se simtă el bine, pe moment, iar după ce îşi face maţul ghioagă de la atâta cărnăraie la grătar, îşi strânge jucăriile şi pleacă. Şi când spun jucării, mă refer doar la grătar, pătură şi table, nu şi la gunoaiele lăsate să aducă un plus de culoare pădurii. Apoi, când vine ( a doua oară ) să îşi plimbe prietenii prin pădure, este indignat de gunoaiele care par a muşca din iarba de un verde crud şi plină de rouă, abia ieşită din pământul scârbit de atâta nesimţire. Cred că şi natura românească şi-ar fi dorit să se nască-n altă parte.

Să ştiţi că eram foarte dezamăgit de ceea ce mi-a fost dat să văd. Apoi, mi-am adus aminte că, în acea sâmbătă, mai mulţi tineri iubitori de natură au mers în Soveja pentru a planta câteva mii de puieţi de brad. Acţiunea a fost organizată la iniţiativa Federaţiei Române de Turism şi Ecologie, în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltare Durabila “Focul Viu” şi Regia Naţionala a Pădurilor Romsilva. Mai multe despre acţiunea lor puteţi citi în ediţia Ziarului de Vrancea de azi. Este o iniţiativă care merită toată atenţia şi care trebuie continuată alături de o campanie de control a celor care taie copacii fără niciun fel de remuşcare. Mergeţi în Soveja să vedeţi cum copacii cerşesc mila omului !

Apoi mi-am adus aminte, din nou, de proiectul Let”s do it, Romania ! care promite să cureţe toată ţara într-o singură zi cu ajutorul voluntarilor înscrişi şi decişi să facă ceva pentru ca nesimţirea pe care o respirăm cu toţii să nu mai ia proporţii atât de mari. Vrancea are doar 4 persoane!!! Atât putem,mda. Să vină alţii să ne facă curat în propria ogradă şi, dacă se poate, să ne facă puţină curăţenie şi prin casă!!!

Şi ca să nu credeţi că vorbesc doar de dragul de-a vorbi, iată ce veţi găsi în fosta staţiune turistică Soveja în cazul în care, Doamne fereşte, vreţi să mergeţi să vă relaxaţi !

1. Poiana Punga, Soveja, Vrancea. Românul lasă urme adânci naturii, dar şi iubitorilor de natură. Da, ştiu, vorbeam singur pe fundal.Cred că nu m-am putut abţine să spun ceva.

2. Urcăm spre fostul hotel Zboina. Spre inima staţiunii, deci. Drumul este frumos. Păcat de cei ce l-au parcurs.

3. În imediata vecinătate a fostului hotel Zboina există un loc de joacă pentru copii. Copii merg acolo şi acum, cu părinţii lor de mână. Şi se joacă, în lipsă de altceva. După cum bine observaţi, riscul de a-ţi sparge capul prin bolovanii ăia este unul destul de ridicat. Dar nu-i bai, EI sunt preocupaţi de tăierea copacilor şi de ridicatul a cât mai multe vile, nicidecum de amenajarea unei staţiuni. Aici nu ies prea mulţi bani ca acolo.

Concluziile le trageţi voi !

Cum a fost la munte

February 15, 2010 by danbrasov · 7 Comments
Filed under: Romania, Vrancea, foto, fun, personal, turism 

În week-end-ul ce tocmai s-a terminat am preferat să merg la munte, la Soveja. Cine nu ar fi făcut asta dacă ar fi avut de ales între a merge prin băltoace şi a se plimba prin zăpadă de peste jumătate de metru ? A fost un week-end excepţional ! M-am distrat, am stat la taclale, am făcut drumeţii, ne-am bătut cu zăpadă, am admirat cum ninge, am stat la căldurică, am făcut poze. Partea nasoală a fost că am fost nevoit să mă întorc acasă, deşi aş fi vrut să mai rămân acolo o săptămână. Din păcate era cam dificil din punct de vedere financiar să fac naveta casă-munte, zi de zi. Iată câteva fotografii făcute în week-end-ul trecut la Soveja, acolo unde vă recomand să mergeţi cât mai repede posibil, pentru a vă bucura de zăpadă, ski, săniuş sau, pur şi simplu, de un week-end liniştit.

soveja (6)


Read more

Nu-mi place ploaia

February 12, 2010 by danbrasov · 2 Comments
Filed under: diverse, personal 

Nu suport imaginea gri, demoralizantă, depresivă pe care o oferă oraşul, în lipsă de altceva, pe timp de ploaie. Decât să merg cu picioarele prin apă şi zăpadă fleoşcăită, să alunec şi să risc să-mi mut oasele, mai degrabă merg la munte. Am înţeles că la Soveja e zăpada de jumătate de metru, totul este de un alb sclipitor, iar prognoza meteo îmi dă speranţe şi mai mari. S-a anunţat cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, iar la munte va ninge.

Aşa că, imediat după ce termin programul de lucru, mă voi urca în maşină şi voi demara spre munte,zăpadă, distracţie. Dacă sunteţi cuminţi, vă voi arăta şi câteva poze, ca să nu ziceţi că vă mint.

ps: post programat sa apara atunci cand eu deja voi fi plecat spre munte.

Sarbatori cu zapada

December 27, 2009 by danbrasov · 7 Comments
Filed under: Vrancea, diverse, foto, personal 

Cand am ajuns la Soveja,in ajunul Craciunului, zapada era aproape inexistenta, desi cu numai o saptamana in urma faceam fotografii superbe cu drumuri pline de zapada.

In ziua de Craciun soarele si-a facut de cap.La fel si vantul,care sufla cu putere.Eram foarte dezamagit de peisajul de afara.Deh,sa vezi numai noroaie peste tot nu e prea placut.

Astazi,la prima ora, a inceput sa ninga serios.Stiam ca a fost data o avertizare cod galben, dar nu prea eram convins ca va ninge dupa ce,cu o zi inainte, erau 10 grade in termometre. In cateva ore(vreo 4), zapada a ajuns cam la 10-12 cm.In continuare ninge abundent,cu fulgi foarte mari, iar eu sunt in extaz.Asa da sarbatori!

ps: am auzit ca la mine in oras ploua de rupe.Ce atmosfera…

Doi cai putere

December 22, 2009 by danbrasov · 10 Comments
Filed under: diverse, foto 

sanie cu zurgalai

caluti

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes