Din dragoste pentru natură

August 20, 2010 by danbrasov · 15 Comments
Filed under: Vrancea, foto, personal, turism 

Nu degeaba am întrebat cât de mult vă place să daţi nas în nas cu natura. Pentru mine, nimic nu e mai plăcut decât o plimbare prin pădure, pe timp de vară. Poate că spun asta din cauză că ai mei obişnuiau să mă care după ei an de an, atunci când se hotărau să facă drumeţii alături de cei mai buni prieteni.

Cum aş putea să uit momentele acelea în care, imediat cum femeile începeau să strige în gura mare ” la masăăăăăăăăăăăă copii ! toată lumea la masăăăăăăăăăăăă!”, de prin toate colţurile naturii, copiii îşi făceau cale către mesele pline de bunătăţuri făcute la botul calului ? Eram atât de mulţi, încât aveai impresia că toată suflarea prezentă în staţiunile montane venea la noi la masă. Eram 20-22 de familii. La corturi, bineînţeles.

Doamne, câţi prieteni mi-am făcut şi ce amintiri plăcute am ! Îmi juleam genunchii în crengi sau pe stâncile dure, în încercarea mea de a ajunge cât mai repede în apa curată a râului ce ducea către cascadă, ne făceam bâte şi săbii din lemn, luam la pas toate potecile, făceam drumeţii lungi ( ţin minte că am mers vreo 5-6 ore dus-întors ).

Cum aş putea să uit aventura extremă de pe Jepii Mici ? Ştiţi foarte bine că, pentru a urca pe Bucegi, se urcă pe Jepii Mari. Ei bine, împreună cu alţi prieteni, în căutare de frumos ( flori şi tot felul de fructe de pădure ), am luat-o la pas.  Aveam 11 sau 12 ani. Când  ne-am uitat în spate, am fost uimiţi să vedem cât drum am parcurs. Singura problemă era că nu aveam încălţările corespunzătoare urcării şi mai ales a coborârii unei astfel de pante. Era ditamai hăul. Aşa că, singura opţiune a fost să urcăm de nebuni până la Crucea Caraiman. Vă daţi seama la ce risc am fost supuşi! Chiar şi aşa, a fost extraordinar pentru noi, copiii. Exploram şi ne credeam zmei. Fabulos!

Cum să uit drumeţiile făcute an de an de-a lungul Cheilor Tişiţei, în rezervaţia naturală ? Doamne, ce peisaje ! Adunam mure, alune de pădure şi făceam băi răcoritoare de-a lungul râului ce străbătea pădurea. Am o mulţime de amintiri plăcute, petrecute la munte.

la_cules_de_papadie

Mă întreb cum aţi răspunde unei provocări, în cel mai sincer mod posibil !?

Se înscrie cineva la o drumeţie prin Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei (Lepşa) ?

Pe lângă faptul că “pierdem” doar câteva ore bune mergând, este sănătate curată, iar peisajele în această perioadă sunt extaordinar de frumoase. Nu ne trebuie decât un rucsac în spate în care să avem de-ale gurii şi nişte apă sau energizant. Deşi sunt atâtea izvoare de-a lungul drumului.

Hai să lăsăm scaunul, munca şi statul la calculator pentru o zi şi să facem ceva util pentru noi ! Sunteţi amatori ? Uitaţi, ca să dau un impuls, sunt dispus să ofer cazarea pentru 6-7 persoane pe care le voi alege eu. Criteriul după care voi alege va fi tocmai dragostea pentru natură.

Pune-te în mişcare!

August 19, 2010 by danbrasov · 8 Comments
Filed under: foto, personal, turism 

Aş vrea să ştiu ce reprezintă pentru voi natura, în cel mai complet sens al cuvântului !

Când a fost ultima dată când aţi mers într-o drumeţie ? Vă place muntele ? Sunteţi plăcut impresionat ori de câte ori vă aflaţi în mijlocul naturii ?

Când spunem munte, iarbă verde, pădure, vă gândiţi doar la grătarul încins sau v-ar plăcea să trageţi o tură printre copaci şi să vă oxigenaţi creierul ?

Răspundeţi la aceste întrebări şi chiar dezvoltaţi subiectul ! Mă interesează mult, pentru că această postare reprezintă doar introducerea a ceea ce va însemna următoarea postare.

Iată că se poate ! Cosmote spune “pa!” Măgurii Odobeştilor

După ce Ziarul de Vrancea scria despre intenţia companiei de telefonie Cosmote de a înălţa un turn de 40 de metri în Rezervaţia Naturală Măgura Odobeştilor, lucru care ar fi trebuit să fie  interzis de lege, după ce mai toată blogosfera vrânceană a reacţionat dur şi după ce a fost introdusă o petiţie online menită a stopa lucrările Cosmote, autorităţile, în speţă Garda de Mediu, i-au somat pe cei de la Cosmote să refacă zona afectată şi le-au dat şi motiv să o facă, fiind amendaţi cu 166.000 lei. Aşa domnilor, bravo ! Totuşi, de ce autorităţile se autosesizează , de cele mai multe ori, atunci când toată lumea sare cu gura pe ei ?

Trăim în Rromâni@

July 1, 2008 by danbrasov · Leave a Comment
Filed under: Fucktard, Romania, diverse, mizerii, personal, social 

Sunt român. Aş vrea totuşi să fiu mândru că sunt român. Uneori sunt. Sunt mândru atunci când văd tineri care reuşesc în viaţă. Sau atunci când văd că avem potenţial şi ştim să ne facem treaba. Sunt mândru când România este reprezentată cu mândrie în anumite competiţii. Mai sunt mândru atunci când văd că se vrea a face ceva ca să ieşim din ghearele tranziţiei.

Şi totuşi, îmi revin brusc. Deschid ochii încruntaţi şi plini de ură atunci când văd că tinerii dotaţi intelectual, medicii sau investitorii aleg să părăsească ţara în care au crezut sau în care au crescut. Aleg să se ducă la mai bine . De ce ? Pentru că autotităţile stau şi o freacă aiurea în loc să facă ceva pentru ei.Autorităţile sunt preocupate cu politica şi cu scandalul. Cu furatul sau cu plimbatul pe bani publici. Îşi întorc faţa către popor din patru în patru ani, iar noi, proşti fiind, îi ascultăm. Ne merităm soarta. Suntem sado-masochişti. Ne place durerea şi bătaia de joc.

Deşi trebuia să se întâmple de mult, probabil că în scurt timp “Rromânia” va deveni un brand naţional. Nu vreau să generalizez, însă de mult timp românii s-au lăsat întrecuţi de către rromâni. Intelectualii sunt umbriţi de oamenii care n-au nicun ţel în viaţă. Vedem pe străzi din ce în ce mai mulţi manelişti, ţigani sau boschetari. Vedem cerşetori fără niciun handicap. Cer bani în loc să pună osul la treabă. De ce oare ? Nu cumva statul i-a învăţat aşa ? Nu cumva noi, cei care trecem nepăsători pe lângă ei, lăsându-le câte un bănuţ, avem o parte de vină ?

În fiecare an avem parte de rromânisme. Fie că e Crăciunul, fie că e Paştele, 1 Mai sau sezonul concediilor la mare / munte, avem parte de aceleaşi tâmpenii : trafic infernal, legea junglei pe toate şoselele din România, accidente peste accidente provocate de imbecilii care nu sunt atenţi în trafic, mizerii de nedescris, supermarketuri pline ochi de fomiştii care stau la coadă pentru o bucată de salam de sibiu şi un cd cu guţă puţă de maimuţă, mormane de gunoaie, plaje pline de căcaţi, prezervative sau pungi aruncate aiurea, ape pline de alge şi gâze, zone montane pline de resturi menajere lăsate în urmă de idioţii care au băgat în bot o bucată de friptură etc etc etc.

Acestea sunt obiceiurile celor mai mulţi rromâni. Iar noi, românii, cei care muncim din greu să ne educăm copii, cei care învăţăm pe brânci să ajungem cât mai sus ce facem ? Mergem, ne uităm la toate rahaturile din jurul nostru şi înghiţim în sec gândindu-ne că poate cineva vreodată va pune capăt acestor practici.

Ei bine, vreau să vă spun o chestie : TREZIŢI-VĂ DRAGI ROMÂNI ! Noi trebuie să tragem linie şi să îi oprim pe aceşti dobitoci care fac aceleaşi chestii pe care le fac la casa lor. Noi trebuie să le atragem atenţia când îi vedem că aruncă gunoaie pe jos, când plescăie seminţe-n parc întrebându-se în acelaşi timp de ce papucii mă-sii e mizerie în jurul lor sau atunci când aruncă tot felul de căcaturi în timp ce se deplasează cu maşina pe drumurile publice. Trebuie să luăm măsuri. Trecând nepăsători pe lângă unul care face aceste lucruri vom deveni şi noi ca ei.

În acelaşi timp, autorităţile centrale sau locale trebuie să ia şi ele măsuri pentru prevenirea unor astfel de tâmpenii. Să dea amenzi usturătoare pentru infracţiuni mici. Rromânul ştie de frică.

Eu unul m-am săturat ca pe unde merg să văd numai şi numai mizerie. Am fost la muzee sau mănăstiri, la mare sau la munte şi am condus pe drumurile publice . Peste tot, numai mizerie.Recunosc, de multe ori am tăcut şi am înjurat printre dinţi. Am hotărât să iau atitudine şi am spus ce aveam pe suflet. Ţăranul a luat-o ca pe o ofensă şi nu ca pe un sfat. M-a făcut să înţeleg că eu sunt prost . Adică de ce să arunc hârtia la gunoi şi să nu o arunc pe stradă ?

Dragi români, haideţi să facem ceva astfel încât Rromânia să nu devină un brand naţional. Voi ce măsuri aţi luat ? Luaţi poziţie atunci când vedeţi astfel de idioţi ?

Ne place să trăim în Rromâni@ ?

Notă : atunci când folosesc cuvântul “rromân” nu mă refer strict la ţigani. Rromânii, dacă vreţi, sunt nesimţiţii care calcă în picioare denumirea de român.

Iată o mostră a ceea ce ştiu să facă rromânii :

Locaţie : Cascada Putnei , Lepşa – Vrancea

Puteţi observa pungi de chips-uri, iar pe malul celălat ( poza 2 ) puteţi vedea cum stau sticlele de plastic de 2 litri golite de burţile idioţilor care vin la munte doar ca să işi facă maţul ghioagă .

cascada_putnei-1.jpg

cascada_putnei2.jpg

 

Invenţii de dragul invenţiilor

June 15, 2008 by danbrasov · Leave a Comment
Filed under: advertising, bani, domenii, fun 

Inventatorii britanici ( aici puteţi să râdeţi ), sictiriţi de atâta muncă şi consum de energie şi bani, au dezvoltat o idee, proastă de altfel, de a produce o maşină de spălat care să consume doar o ceaşcă de apă. E ca şi cum atunci când bagi rufa la spălat tragi o flegmă consistentă pe ea, după care o bagi în maşina de spălat. Acum stau şi mă gândesc precum o blondă plictisită care e şmenul în toată chestia asta. Adică, să fim serioşi, cu o ceaşcă de apă nu te speli nici măcar pe dinţi cum trebuie. Deci care e faza ? Ei…am căutat şi londonezii spun că maşina funcţionează cu ajutorul fulgilor de plastic care absorb şi îndepărtează murdăria. Cică pentru fiecare spălare se folosesc aproximativ 20 de kg de fulgi de plastic ( wtf ? ) o ceaşcă de apă şi detergent. Apa e încălzită pentru a dizolva murdăria, care apoi este curăţată de fulgii de plastic.

De aici reţinem două aspecte :

1. În loc de apă în cantităţi industriale folosim fulgi de plastic. În primul rând, producţia fulgilor de plastic fac mult mai mult rău mediului decât dacă am folosi apa, care se filtrează natural. Apoi, mai trebuie să dăm banii şi pe acei fulgi. Frate, 20 de kg de fulgi la o spălare ? Unde naiba încap ăia, în condiţiile în care în maşină se introduc maxim 5-6 kg de rufe ?

2. Îmi place metoda ” ingredientelor ” care trebuiesc adăugate la fiecare spălare, adică : 20 kg fulgi plastic, o ceaşcă de apă şi detergent. Chestia asta mă duce cu gândul la bancul ăla cu poliţistul care dă peste un copil ce se juca în nisip.

Se duce la copil şi îl întreabă : Ce faci aici ?

Ce să fac, un poliţist !

Păi şi cu ce îl faci, întreabă poliţistul ?

Păi cu nisip, apă şi căcat !

După ce îi aplică o corecţie, poliţistul îi recomandă copilului să nu mai facă asemenea chestii pe viitor. A doua zi, în timp ce îşi plimba burta prin oraş, iar îl vede pe copilaş cu formele în mână,gata să mai facă o ispravă.

Ce faci acolo copilaş, îl întreabă poliţistul ?

Ce să fac nenea poliţist, un pompier !

Şi, din ce îl faci ?

Din apă şi nisip, nene !

Păi căcat nu îi pui ?

Nu, că iese poliţist !

În loc de concluzie : dragi femei, nu renunţaţi la maşinile de spălat universale. Noi bărbaţii nu vedem cum poate o maşină de spălat care consumă doar o ceaşcă cu apă să ne spele chiloţii şi şosetele purtate după o zi caniculară. Folosiţi apa cea de toate zilele şi balsamul de rufe care ne împrospătează nouă traiul. Aşa să vă ajute Ariel !

Verde 003, Mărăşeşti : 15 tone de deşeuri într-o zi

June 4, 2008 by danbrasov · 19 Comments
Filed under: Marasesti, Romania, advertising, foto, internet, social 

Atât au strâns cei peste 150 de voluntari care au participat la acţiunea de ecologizare a malurilor râului Siret. Voluntarilor li s-a alăturat şi nepotul Regelui Mihai, Prinţul Nicolae. Campania Verde003 îşi propune să educe tinerii şi să îi implice în rezolvarea problemelor de mediu prin activităţi de voluntariat. Este poate cel mai mare proiect de voluntariat din România. De fapt, ce se întâmplă în România ? Imaginaţi-vă că vă treziţi după o petrecere în propria casă şi vedeţi o mare de mizerie, mucuri de ţigară, sticle de bere şi pungi de seminţe împrăştiate în toată casa. De jur împrejurul vostru sunt mulţi oameni mahmuri carora nu le pasă de mizeria lăsată în urmă. Asta e România ! România arată ca după o mega petrecere dată de mine, de tine, de părinţii tăi sau de prietenii tăi. Dacă fiecare dintre noi am face un mic efort de a avea grijă de mediul înconjurător, situaţia s-ar îmbunătăţi.

Ei bine, aceşti voluntari, liceeni în marea lor majoritate, au participat la această acţiune de ecologizare şi au strâns nu mai puţin de15 tone de deşeuri. Este lăudabilă acţiunea celor de la Tăşuleasa Social . Mă bucură mai ales faptul că tinerii liceeni au fost implicaţi în astfel de acţiuni. Aş vrea să cred că se gândesc de două ori înainte să arunce o hârtie pe stradă de acum încolo.

Am şi eu un astfel de proiect, pe care urma să îl demarez anul acesta. Nu ştiu dacă o voi face ca funcţionar, sau o voi face în calitate de viitor reprezentant al unui ONG . Populaţia trebuie sensibilizată. Nu mai vrem mizerie.Vrem parcuri curate, străzi îngrijite şi spaţii verzi. Din păcate nu facem nimic pentru asta. Continuăm să scuipăm seminţe pe jos, să aruncăm mucuri de ţigară sau cutii de bere. Oare aşa facem şi acasă ? Intrăm încălţaţi, aruncăm gunoiul în mijlocul casei, scuipăm pe jos ?

În semn de recunoştinţă, cei de la Verde003 le-au oferit voluntarilor un frumos spectacol pop-rock, susţinut de Trupa 13.

La această acţiune au fost prezenţi partenerii proiectului verde003, Coca Cola Company, KissFm şi Smurd, dar şi cunoscutul realizator tv, Cătălin Ştefănescu ( Garantat 100% ). Proiectul s-a desfăşurat în oraşul Mărăşeşti în urma unui acord de parteneriat încheiat cu Primăria Mărăşeşti.

ps : ma intreb, care or fi fost oare cele mai stranii deseuri gasite p-acolo ? e misto de stiut ce mai arunca romanul… :)

” Ce-am gasit sa fie-al meu “

P1050416

P1050421

P1050424

O mica parte din deseurile stranse de voluntari

P1050468

Sa vina distractiaaaa!”

P1050469

P1050446

P1050444

danbrasov.ro , la locul faptei :)

P1050458

ps2 : spectacolul dedicat voluntarilor nu a mai avut loc in Parcul Civic din Marasesti ci in apropierea barajului de la Calimanesti. A fost mult mai fain asa, la botul calului cum se spune. Uitati si un mic exemplu. Scuze pentru calitatea clipului. Cam lasa de dorit.

ps3 : Bucurenci.ro va prezinta stirea oficiala aici :) 

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes