Mărăşeştiul este un oraş încărcat de istorie. Mereu spun că acest oraş a avut norocul că a fost implicat activ în luptele care s-au dat în primul război mondial ( să nu uităm marea bătălie de la Mărăşeşti, înscrisă în istoria neamurilor drept Ziua de Foc ) şi ghinionul că, in zilele noastre, nu a reuşit să îşi ridice capul şi să ţină drept spatele încărcat de glorie.

Istoria nu ne lasă-n pace. Aceste locuri sunt încărcate de fapte înălţătoare, de eroism dar şi de demnitate umană, de dragoste faţă de această ţară greu încercată din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, cât şi faţă de valorile născute pe pământ românesc. Mărăşeştiul are o soartă cu totul specială. Acel sat necunoscut până în anul 1917 avea să treacă brusc în cele mai ilustre cronici. Avea să cunoască gloria şi să i se deschidă paginile de o valoare incontestabilă, însă fără de folos, fără să devină şi să îndeplinească rolul misionar de propăvăduitor al păcii. Rol pe care îl merita cu prisosinţă.

De ani buni, oraşul nu mai înseamnă altceva decât trecut istoric şi manifestări de faţadă. Mărăşeştiul are o etichetă pe care cu greu o poate dezlipi cineva : PE AICI NU SE TRECE ! . Sunt cuvinte spuse răspicat, cu multă cruditate şi nu mai au de mult timp acelaşi înţeles. Sunt celebrele cuvinte ale lui Eremia Grigorescu, care au devenit în timp o realitate şocantă, ca şi cum, inexplicabil, îngăduinţa unei expresii sfinte se transformă, pe nevăzute, într-o permanenţă cu destin nefericit şi alunecare în uitare şi anonimat.

Martiri şi eroi, născători de pilde ce-ar fi trebuit să rămână modele şi învăţături de credinţă şi înţelepciune, au însufleţit pentru eternitate cu sângele şi dragostea lor locul de casă, cu acel cântec înalt, încărcat de-atâta suflet şi rămas în trupul Osuarului care avea să primească numele suprem de Mausoleul  Neamului.

Şi totuşi, cu atâţia ani în spate, Mărăşeştiul se zbate îngrozitor între viaţă şi moarte. Este precum un monstru ţinut sub somnifere, adormit şi  amăgit ori de câte ori Cineva vine să-i cunoască istoria. Mărăşeştiul este istorie, e ca o carte din care citim cu toţii şi pe care o punem la loc de cinste, însă nu vrem să îi atingem cu adevărat sufletul.  Oraşul-erou este precum un copil însingurat, hăituit, fără casă şi fără drum, care înfruntă viaţa-n pieptul plin de recunoştinţă, cerşind  un alt trofeu care să îl readucă în prim-plan. Are mult orgoliu, însă nu este înconjurat de suflete care să-l poată ridica la adevărata sa valoare.

Copiii săi au ales să îl părăsească exact când suferea mai crunt, dar el speră că va găsi drumul spre glorie şi că-şi va putea rechema fiii acasă. Plecaţi să muncească în altă casă, la Focşani, unele persoane se întorc acasă la îngânarea zilei cu noaptea cenuşie şi rece. Odată ajunşi, coboară spre oraşul scufundat, uitat de mult şi de mulţi. Acele lăzi pline de comori şi aurul cât un munte nestemat, dar blestemat, învelite în umbra grea a nopţilor reci şi deprimante, sunt lăsate în uitare şi anonimat. Toţi ştiu că există, dar nimeni nu caută să-l aducă la suprafaţă.

Elogiile aduse de presă din cele mai vechi timpuri şi până acum, pelerinajul a milioane de frunţi plecate prin faţa Bisericii Neamului, decernarea “Crucii de război franceze”, precum şi marile sărbători anuale din zilele comemorative şi, mai mult decât atât, recunoaşterea Mărăşeştiului drept ORAŞ-EROU, ar fi trebuit să se înmulţească într-o mare de motive care să ridice oraşul la suprafaţă şi să-l trezească din somnul adânc în care a fost lăsat atâţia zeci de ani.

DA, PE AICI SE TRECE ! Se trece plin de recunoştinţă, de dragoste şi gânduri curate. Dar haideţi să le arătăm celor ce trec pragul istoriei că Mărăşeştiului i se poate scoate falsa etichetă de oraş sărac, plin de neajunsuri, scăpat în uitare ! Mărăşeştiul este unul dintre cele mai bogate locuri. Vorbim de istorie, de întâmplări, care au făcut ca Mărăşeştiul să fie recunoscut în lumea întreagă.

Soveja.Vrancea. Continuăm seria neagră a fostei staţiuni turistice Soveja.Poate cineva de sus va vedea, vreodată, aceste lucruri si va lua măsuri de sensibilizare a opiniei publice şi, de ce nu, a celor care chiar pot face ceva pentru ca Soveja să redevină ce-a fost şi chiar mai mult decât atât.

Cum bine ştiţi, mi-am petrecut Paştele la Soveja. Nu cred că am văzut vreodată atâta lume la un loc, cât a fost acum, de sărbători. Toată Poiana Punga era aglomerată de maşini şi grătare păzite îndeaproape de oameni cu poftă de dans şi de mâncare. E frumos să mergi la iarbă verde de Paşte, mai ales dacă nimereşti şi o vreme frumoasă, dar la fel de frumos este să ţii la mediul înconjurător.Nimănui, cred eu, nu i-ar plăcea să meargă la iarbă verde şi să observe că nu are unde să-şi pună pătura din cauza gunoaielor.

La o săptămână după sărbătorile pascale am mers iar la Soveja. Şi am luat-o la pas, prin poiană, prin pădure. Din păcate am rămas cu un gust amar. Românul lasă urme. Îşi bate joc de natură. Românului nu-i pasă decât să se simtă el bine, pe moment, iar după ce îşi face maţul ghioagă de la atâta cărnăraie la grătar, îşi strânge jucăriile şi pleacă. Şi când spun jucării, mă refer doar la grătar, pătură şi table, nu şi la gunoaiele lăsate să aducă un plus de culoare pădurii. Apoi, când vine ( a doua oară ) să îşi plimbe prietenii prin pădure, este indignat de gunoaiele care par a muşca din iarba de un verde crud şi plină de rouă, abia ieşită din pământul scârbit de atâta nesimţire. Cred că şi natura românească şi-ar fi dorit să se nască-n altă parte.

Să ştiţi că eram foarte dezamăgit de ceea ce mi-a fost dat să văd. Apoi, mi-am adus aminte că, în acea sâmbătă, mai mulţi tineri iubitori de natură au mers în Soveja pentru a planta câteva mii de puieţi de brad. Acţiunea a fost organizată la iniţiativa Federaţiei Române de Turism şi Ecologie, în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltare Durabila “Focul Viu” şi Regia Naţionala a Pădurilor Romsilva. Mai multe despre acţiunea lor puteţi citi în ediţia Ziarului de Vrancea de azi. Este o iniţiativă care merită toată atenţia şi care trebuie continuată alături de o campanie de control a celor care taie copacii fără niciun fel de remuşcare. Mergeţi în Soveja să vedeţi cum copacii cerşesc mila omului !

Apoi mi-am adus aminte, din nou, de proiectul Let”s do it, Romania ! care promite să cureţe toată ţara într-o singură zi cu ajutorul voluntarilor înscrişi şi decişi să facă ceva pentru ca nesimţirea pe care o respirăm cu toţii să nu mai ia proporţii atât de mari. Vrancea are doar 4 persoane!!! Atât putem,mda. Să vină alţii să ne facă curat în propria ogradă şi, dacă se poate, să ne facă puţină curăţenie şi prin casă!!!

Şi ca să nu credeţi că vorbesc doar de dragul de-a vorbi, iată ce veţi găsi în fosta staţiune turistică Soveja în cazul în care, Doamne fereşte, vreţi să mergeţi să vă relaxaţi !

1. Poiana Punga, Soveja, Vrancea. Românul lasă urme adânci naturii, dar şi iubitorilor de natură. Da, ştiu, vorbeam singur pe fundal.Cred că nu m-am putut abţine să spun ceva.

2. Urcăm spre fostul hotel Zboina. Spre inima staţiunii, deci. Drumul este frumos. Păcat de cei ce l-au parcurs.

3. În imediata vecinătate a fostului hotel Zboina există un loc de joacă pentru copii. Copii merg acolo şi acum, cu părinţii lor de mână. Şi se joacă, în lipsă de altceva. După cum bine observaţi, riscul de a-ţi sparge capul prin bolovanii ăia este unul destul de ridicat. Dar nu-i bai, EI sunt preocupaţi de tăierea copacilor şi de ridicatul a cât mai multe vile, nicidecum de amenajarea unei staţiuni. Aici nu ies prea mulţi bani ca acolo.

Concluziile le trageţi voi !

Deşi ne luptam cu fenomenele meteo şi afară încă era zăpadă, la începutul lui martie am dat-o în astenie. Cu toţii vedeam numai ghiocei şi zambilici, frezii şi lalele mici, mărţişoare, scorţişoare, mare…mic, luam o floare. Ei bine, primăvara românească autentică este caracterizată  nu atât de ghiocei şi ploaie curată, binefăcătoare, cât de ţigăncile şi femeile simple care năpădesc pieţele cu lobodă, ştevie şi urzici. Bine, femeile dracului mai aduc şi alte feluri de verzituri, cum ar fi măcrişul sau frunzuliţele de păpădie, dar, odată cu globalizarea am cam uitat cum şi ce  se mai mănâncă prin pădurile poporului nostru.

În foarte multe localităţi din ţară, dacă nu chiar peste tot, mamele aflate în concediul de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani nu au primit indemnizatiile şi alocaţiile care se virau în cont bancar. Din câte am auzit şi citit pe diferite forumuri, până în prezent au fost platite aceste drepturi doar persoanelor care luau banii prin intermediul poştei sau al agenţiilor BCR. Agenţiile de prestaţii sociale teritoriale nu au putut oferi nicio explicaţie pentru situaţia în care se află mamele şi nu au dat nicio declaraţie cu privire la momentul în care aceste drepturi vor fi achitate în totalitate.

Mai exact, sunt foarte multe mămici care au ca singur venit această indemnizaţie şi alocaţie pentru creşterea copilului. Majoritatea mămicilor au ca venit indemnizaţia minimă, adică 800 de lei lunar. Copilul ăla trebuie să mănânce, să fie îmbrăcat şi să aibă ceva curat la fund. Dacă nici banii ăştia nu sunt daţi la timp, atunci ce să mai spunem ? Sunt bani pe care îi câştigi după ani de zile în care ai plătit impozite. Sunt bani munciţi şi nu baccişuri pe care le dă statul, aşa, de mila cuiva. Ruşine celor care ne conduc şi care nu sunt în stare să gestioneze această situaţie critică fără precedent!

Se spune că cea mai minunata şi specială femeie din lume este cea pe care o iubeşti cu adevărat şi care îţi oferă acelaşi lucru, fără niciun fel de obligaţie. Restul sunt doar lucruri care nu prea contează.

Pe vremea liceului, umblam cu un prieten pe stradă şi dădeam note gagicilor.Eram, de fapt, doi puşti…frustraţi aş spune, care gândeau şi vorbeam cu atât mai urât cu cât eram mai inocenţi din punct de vedere sexual. Uite ce cur are aia, vai ce ţâţe are cealalta, frate!, ia uite cum pleacă cracul din fund! Femeile erau pentru noi nişte obiecte de lux, ca nişte bijuterii foarte scumpe pe care le vedeam în vitrina unor magazine de lux.Nu ne imaginam că vom avea şi noi una vreodată.

În faţa unui magazin de unde obişnuiam noi să ne luăm îngheţată am văzut o tipă care, după mintea noastră, era prototipul femeii perfecte. Doamne, ce picioare se vedeau prin acele dresuri fine, ce fund rotund, numai bun de făcut ispravă cu el, ce talie de viespe şi ce haine, ce parfum, de parcă îţi ia minţile şi ţi le duce în cele mai tari vise pe care le-ai avut vreodată! I-am cam dat târcoale, acoperiţi fiind de faptul că era cam mare coada la care şi ea aştepta. Vedeam la ea nişte ţâţe cum numai în revistele Hustler, aduse de cunoscuţi de prin ţări străine, puteai vedea.

De câte ori am plăcerea de a purta o conversaţie decentă cu o femeie mi se spune că bărbaţii ca mine sunt pe cale de dispariţie. Şi, sigur, nu se pune problema să fi intrat în discuţii ce ţin de intimitatea fiecăruia. Pur şi simplu este vorba despre mentalitate. Dar hai să duc toată chestia asta mai departe şi să vă întreb dacă acest schimb de generaţii şi de mentalităţi este unul benefic pentru societatea noastră?

No, pe vremuri, băieţii trimiteau scrisori fetelor pe care le plăceau.Am avansat şi, acum, fetele citesc e-mailuri.Sau ascultă muzică pe trilulilu şi youtube, cu dedicaţie primită pe messenger. Se întâmpla odată ca băieţii să le curteze pe fete. Şi dura, nene! Dar era frumos să ştii că eforturile îţi sunt răsplătite cu un zâmbet şi un sărut sincer. Astăzi, băieţii curtează fetele pe hi5 sau le agaţă pe stradă, iar curtatul nu durează mai mult de 10 minute, în cel mai bun caz, sau o zi, dacă nu prea le ai cu vrăjitul.

Cu ani în urmă, băieţii cereau permisiunea părinţilor de a ieşi în oraş, acum părinţii se roagă de copii să nu întârzie foarte mult. Tot demult, băieţii cereau permisiunea părinţilor fetei pentru a ieşi la plimbare, iar astăzi e la modă rugămintea fetelor de a se dezbrăca naibii mai repede băiatul cu care au ieşit, că mâine, la prima oră, trebuie să plece la şcoală. Nu demult, băieţii obişnuiau să îndoaie câte un genunchi în semn de respect pentru femeia pe care o cereau de soţie.Astăzi, genunchii îndoiţi sunt ai femeii, la ginecolog, la testul de sarcină. Abia apoi urmează cererea în căsătorie şi punerea celor mai mici cătuşe din lume, verighetele.

Se spune că am evoluat, că societatea este într-o continuă dezvoltare. Sigur că e fain să fii tânăr şi să o cucereşti pe tipă în 5 minute, sigur că te bucuri când domnişoara urcă în maşină imediat ce ai deschis uşa, deşi în momentul în care ai făcut-o căutai o replică de agăţat. E fain, nu pierzi timpul zile sau săptămâni întregi încercând să o cucereşti si să îi furi un sărut şi încă nu ştiu câte alte săptămâni pentru a ajunge în patul tău cald. Acum totul se face în câteva ore. Dar ce faci atunci când te maturizezi şi îţi dai seama că a venit timpul să te aşezi la casa ta ? Cauţi o femeie cuminte, de casă, care să te aprecieze, cu care să ai ce discuta şi care să fie, dacă se poate, virgină. Valabilă şi reciproca, în cazul femeilor.

Poate din această cauză nici prieteniile nu mai sunt cum erau odată. Dacă iubeşti pe cineva, acel cineva va suspecta întotdeauna o relaţie de prietenie cu o persoană de sex opus. De ce ? Pentru că ştie cum sunt fetele/băieţii din ziua de azi şi nu vor să îl/o piardă pentru altcineva. Prietenii buni îi numeri pe degetele de la o mână. Nu prea mai există aşa ceva. Adică, vorba aia, vreau să cer sau să mi se ceară numărul de telefon fără a suspecta intenţia de a strica casa. O invitaţie la un film, la un suc, la un pahar de vorbă, trebuie să fie ceva natural şi nu o idee că cineva te vrea în patul său. Din păcate, astfel de specimene sunt pe cale de dispariţie….

Dragobetele este o sărbătoare românească celebrată pe 24 februarie sau în unele locuri pe sau la 28 februarie, l, 3 şi 25 martie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. (Wikipedia)

Ocupaţi cu grijile de zi cu zi, stresaţi şi obosiţi, sau, pur şi simplu, nemotivaţi, mulţi români uită să iubească. Sau să se exprime în acest sens. De când nu i-ai mai dăruit o floare sufletului tău pereche ? De când nu i-ai mai spus cât de mult o iubeşti ? De când nu ai mai fost tu, cel de care EA s-a îndrăgostit ? Ştiu bine că, într-o relaţie serioasă, nu într-una copilărească, pasiunea, iubirea, sentimentele, în general, reuşesc să acopere alte goluri, alte nevoi.  Nu uita să iubeşti ! Este una dintre cele mai frumoase minuni lăsate de Dumnezeu!