Zeii blogosferei româneşti
Filed under: Romania, bani, diverse, loc de dat cu capul, mizerii, personal, social
Uite că pe la jumătatea lunii septembrie se împlinesc trei ani de zile de când am intrat în rândul bloggerilor şi tot de atâta vreme nu reuşesc să găsesc răspunsul logic la întrebarea : ce anume îi face pe mai marii blogosferei româneşti (a-listeri) să se considere net superiori (din toate punctele de vedere) bloggerilor cu mai puţină experienţă şi influenţă ?
Aerul acela net superior, pasul şi băşina, vorbele aruncate la mişto, jignirile pe care nu se sfiesc să le facă pe orice platformă de socializare în cazul în care te bagi în seamă mai mult decât trebuie and so on.
Ştiam doar de regula aceea care spune că oamenii sunt egali, după care unii se însoară. Dar atât. Sunt atâtea exemple de bloggeri care au plecat de punctul zero, dar care s-au ridicat datorită unui blog nişat sau, mai nou, din cauză că i-au scuturat de scame pe unii dintre bloggerii cu oarece influenţă în online-ul românesc. Iar aceştia, la rândul lor, se dau mari zmei şi consideră că “băgatul în seamă” a unor bloggeri mai micuţi, aşa cum au fost şi ei odată, nu este decât pierdere de timp.
Pe mine, ca blogger ( bun sau mai puţin bun ), mă deranjează această atitudine tipic românească de a forma bisericuţe peste bisericuţe, de a nu le vorbi bloggerilor “necunoscuţi” de teamă că vei fi perceput un tip ieftin, mic (dpdv al influenţei şi al traficului) şi total neprofesionist.
Din păcate, sunt multe astfel de exemple printre bloggerii de primă mână. Îmbucurător este faptul că printre ei sunt şi oameni de nota 20, care merită tot respectul pentru munca pe care o depun, pentru conţinutul de calitate şi pentru informaţia extrem de utilă pe care o oferă cititorilor, dar mai ales pentru faptul că mereu au timp şi de cei care vor să se afirme, să înveţe direct de la cei care au cunoscut succesul.
Nu ştiu pentru ce fac toate chestiile astea lipsite de orice explicaţie, dar dacă o fac pentru bani sau pentru că le e frică de faptul că unii dintre cei pe care acum nu-i bagă în seamă ar putea ajunge cel puţin la fel de influenţi, atunci înseamnă că sunt dobitoci. Şi nu mă feresc să spun asta.
De când am început acest job part-time, cel de consultat wellness în cadrul unei companii de renume, am învăţat că respectul şi sinceritatea şi seriozitatea sunt obligatorii dacă vrei să ai o oarecare influenţă. Şi să munceşti, bineînţeles. Iar dacă îndeplineşti toate aceste criterii, mai eşti şi plătit foarte bine. Hm, ce ziceţi de asta ?
E atât de dificil să se ţină cont de aceste aspecte atunci când aducem în discuţie întreaga blogosferă românească ? Eu zic că nu ! Dar, mno, poate gândesc eu total aiurea, mai ştii ?
Mirosul vieţii
Mergând pe strada aproape pustie şi prăfuită de atâta vânt şi forfota zilnică, îl văd în uşa unui magazin pe nea Costică, mare comerciant în tinereţea sa, imediat după ce s-a întors de pe frontul de luptă. Stătea exact în locul în care fusese magazinul său, loc ocupat acum de un market. Se uita de jur împrejur, încercând să fixeze cu privirea puţinii oameni care îşi mai făceau drum prin oraş, la acea oră târzie.
- Tot respectul, nea Costică! Îmi pare bine să vă întâlnesc! Ce mai faceţi ?
- Noroc, noroc! Iaca…am ieşit la aer, că nu mai pot suporta să îmi trăiesc singurătatea în casă.
- Arătaţi foarte bine ! Cum mai staţi cu sănătatea ?
- Sunt sănătos, nu mă plâng! Multumesc lui Dumnezeu că-s sănătos, că asta îmi mai trebuia, să fiu dependent de medicamente! Dar parcă nu-s în apele mele…
- Păi?
- Mi-e frică de bătrâneţe. Mi-e frică şi mă deprimă. Nici nu ştii cum e să iubeşti viaţa, chiar să ţi-o rişti pe front şi după aia să o preţuieşti de o mie de ori mai mult, dar, deodată, să îţi priveşti în oglindă chipul plin de riduri. Parcă văd altă persoană, mă simt expirat şi nu mai văd cu ce pot fi de folos. Habar n-ai cum este să te trezeşti în mirosul ăla de om stătut în pat pentru multă vreme. Părul să-ţi miroasă a bătrâneţe, faţa să se deformeze în aceeaşi oglindă în care, atunci când erai tânăr, ţi-aşezai părul şi te dădeai cu colonie pe faţă, grăbit să ieşi la o cafea cu prietena de la colţul străzii. Mă deprimă. E ca şi cum m-aş fi culcat tânăr şi m-am trezit bătrân, lipsit de putere.
În timpul acela, pe stradă tocmai trecea doamna Florica, o bătrână cochetă după care îi cam fugeau ochii lui nea Costică.
- Bună Florico!
- Aaaaa, nea Costică ! Ce bine-mi pare să te văd! Arăţi foarte bine! Nu te-am mai văzut de-un car de ani!
În acel moment, nea Costică a schiţat un zâmbet natural, timp în care i-a sărutat mâna Floricăi.
- Mulţumesc! Şi dumneata arătaţi exact aşa cum te-am lăsat ultima dată. Ce să fac? Nu prea am mai ieşit, dar azi mi-am făcut curaj. M-am întâlnit cu Dan şi mai schimbam o vorbă. Îl mai ţii minte ? Bătea mingea pe maidan şi tu ţipai mereu la el, că aia nu e oră de jucat, ci de dormit.
- Eu merg înspre parcul mare, nu vrei să mai schimbăm o vorbă , îl întreabă Florica pe nea Costică ?
- Ba da, că tot am drum încolo, înspre casă!
În acel moment, nea Costică s-a luminat la faţă şi şi-a luat rămas bun de la mine, promiţându-mi că ne vom mai vedea. Parcă era alt om. Cred că era impulsul de care avea nevoie. Lumea nu-l uitase şi părea că acesta era momentul pe care îl aştepta din clipa în care a decis să iasă pe uşa casei sale.
De atunci, aproape în fiecare seară, nea Costică iese la plimbare împreună cu doamna Florica, vorbesc foarte mult şi deseori poate fi văzut cum râde cu poftă. A rămas acelaşi om pe care îl ştiam de mic, însă cu altă înfăţişare. Vârsta nu ne iartă, însă sunt oameni a căror vârstă le albeşte părul, dar nu le zgârie inima care rămâne tânără şi bate mereu la fel de tare pentru lucrurile bune şi frumoase.
Oraşul scufundat
Filed under: Marasesti, Romania, Vrancea, amintiri, bani, fonduri europene, loc de dat cu capul, social, turism
Mărăşeştiul este un oraş încărcat de istorie. Mereu spun că acest oraş a avut norocul că a fost implicat activ în luptele care s-au dat în primul război mondial ( să nu uităm marea bătălie de la Mărăşeşti, înscrisă în istoria neamurilor drept Ziua de Foc ) şi ghinionul că, in zilele noastre, nu a reuşit să îşi ridice capul şi să ţină drept spatele încărcat de glorie.
Istoria nu ne lasă-n pace. Aceste locuri sunt încărcate de fapte înălţătoare, de eroism dar şi de demnitate umană, de dragoste faţă de această ţară greu încercată din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, cât şi faţă de valorile născute pe pământ românesc. Mărăşeştiul are o soartă cu totul specială. Acel sat necunoscut până în anul 1917 avea să treacă brusc în cele mai ilustre cronici. Avea să cunoască gloria şi să i se deschidă paginile de o valoare incontestabilă, însă fără de folos, fără să devină şi să îndeplinească rolul misionar de propăvăduitor al păcii. Rol pe care îl merita cu prisosinţă.
De ani buni, oraşul nu mai înseamnă altceva decât trecut istoric şi manifestări de faţadă. Mărăşeştiul are o etichetă pe care cu greu o poate dezlipi cineva : PE AICI NU SE TRECE ! . Sunt cuvinte spuse răspicat, cu multă cruditate şi nu mai au de mult timp acelaşi înţeles. Sunt celebrele cuvinte ale lui Eremia Grigorescu, care au devenit în timp o realitate şocantă, ca şi cum, inexplicabil, îngăduinţa unei expresii sfinte se transformă, pe nevăzute, într-o permanenţă cu destin nefericit şi alunecare în uitare şi anonimat.
Martiri şi eroi, născători de pilde ce-ar fi trebuit să rămână modele şi învăţături de credinţă şi înţelepciune, au însufleţit pentru eternitate cu sângele şi dragostea lor locul de casă, cu acel cântec înalt, încărcat de-atâta suflet şi rămas în trupul Osuarului care avea să primească numele suprem de Mausoleul Neamului.
Şi totuşi, cu atâţia ani în spate, Mărăşeştiul se zbate îngrozitor între viaţă şi moarte. Este precum un monstru ţinut sub somnifere, adormit şi amăgit ori de câte ori Cineva vine să-i cunoască istoria. Mărăşeştiul este istorie, e ca o carte din care citim cu toţii şi pe care o punem la loc de cinste, însă nu vrem să îi atingem cu adevărat sufletul. Oraşul-erou este precum un copil însingurat, hăituit, fără casă şi fără drum, care înfruntă viaţa-n pieptul plin de recunoştinţă, cerşind un alt trofeu care să îl readucă în prim-plan. Are mult orgoliu, însă nu este înconjurat de suflete care să-l poată ridica la adevărata sa valoare.
Copiii săi au ales să îl părăsească exact când suferea mai crunt, dar el speră că va găsi drumul spre glorie şi că-şi va putea rechema fiii acasă. Plecaţi să muncească în altă casă, la Focşani, unele persoane se întorc acasă la îngânarea zilei cu noaptea cenuşie şi rece. Odată ajunşi, coboară spre oraşul scufundat, uitat de mult şi de mulţi. Acele lăzi pline de comori şi aurul cât un munte nestemat, dar blestemat, învelite în umbra grea a nopţilor reci şi deprimante, sunt lăsate în uitare şi anonimat. Toţi ştiu că există, dar nimeni nu caută să-l aducă la suprafaţă.
Elogiile aduse de presă din cele mai vechi timpuri şi până acum, pelerinajul a milioane de frunţi plecate prin faţa Bisericii Neamului, decernarea “Crucii de război franceze”, precum şi marile sărbători anuale din zilele comemorative şi, mai mult decât atât, recunoaşterea Mărăşeştiului drept ORAŞ-EROU, ar fi trebuit să se înmulţească într-o mare de motive care să ridice oraşul la suprafaţă şi să-l trezească din somnul adânc în care a fost lăsat atâţia zeci de ani.
DA, PE AICI SE TRECE ! Se trece plin de recunoştinţă, de dragoste şi gânduri curate. Dar haideţi să le arătăm celor ce trec pragul istoriei că Mărăşeştiului i se poate scoate falsa etichetă de oraş sărac, plin de neajunsuri, scăpat în uitare ! Mărăşeştiul este unul dintre cele mai bogate locuri. Vorbim de istorie, de întâmplări, care au făcut ca Mărăşeştiul să fie recunoscut în lumea întreagă.
GUNOIUL DOARE !!!
Filed under: Fucktard, Romania, Vrancea, diverse, loc de dat cu capul, mizerii, politica, turism, video
Soveja.Vrancea. Continuăm seria neagră a fostei staţiuni turistice Soveja.Poate cineva de sus va vedea, vreodată, aceste lucruri si va lua măsuri de sensibilizare a opiniei publice şi, de ce nu, a celor care chiar pot face ceva pentru ca Soveja să redevină ce-a fost şi chiar mai mult decât atât.
Cum bine ştiţi, mi-am petrecut Paştele la Soveja. Nu cred că am văzut vreodată atâta lume la un loc, cât a fost acum, de sărbători. Toată Poiana Punga era aglomerată de maşini şi grătare păzite îndeaproape de oameni cu poftă de dans şi de mâncare. E frumos să mergi la iarbă verde de Paşte, mai ales dacă nimereşti şi o vreme frumoasă, dar la fel de frumos este să ţii la mediul înconjurător.Nimănui, cred eu, nu i-ar plăcea să meargă la iarbă verde şi să observe că nu are unde să-şi pună pătura din cauza gunoaielor.
La o săptămână după sărbătorile pascale am mers iar la Soveja. Şi am luat-o la pas, prin poiană, prin pădure. Din păcate am rămas cu un gust amar. Românul lasă urme. Îşi bate joc de natură. Românului nu-i pasă decât să se simtă el bine, pe moment, iar după ce îşi face maţul ghioagă de la atâta cărnăraie la grătar, îşi strânge jucăriile şi pleacă. Şi când spun jucării, mă refer doar la grătar, pătură şi table, nu şi la gunoaiele lăsate să aducă un plus de culoare pădurii. Apoi, când vine ( a doua oară ) să îşi plimbe prietenii prin pădure, este indignat de gunoaiele care par a muşca din iarba de un verde crud şi plină de rouă, abia ieşită din pământul scârbit de atâta nesimţire. Cred că şi natura românească şi-ar fi dorit să se nască-n altă parte.
Să ştiţi că eram foarte dezamăgit de ceea ce mi-a fost dat să văd. Apoi, mi-am adus aminte că, în acea sâmbătă, mai mulţi tineri iubitori de natură au mers în Soveja pentru a planta câteva mii de puieţi de brad. Acţiunea a fost organizată la iniţiativa Federaţiei Române de Turism şi Ecologie, în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltare Durabila “Focul Viu” şi Regia Naţionala a Pădurilor Romsilva. Mai multe despre acţiunea lor puteţi citi în ediţia Ziarului de Vrancea de azi. Este o iniţiativă care merită toată atenţia şi care trebuie continuată alături de o campanie de control a celor care taie copacii fără niciun fel de remuşcare. Mergeţi în Soveja să vedeţi cum copacii cerşesc mila omului !
Apoi mi-am adus aminte, din nou, de proiectul Let”s do it, Romania ! care promite să cureţe toată ţara într-o singură zi cu ajutorul voluntarilor înscrişi şi decişi să facă ceva pentru ca nesimţirea pe care o respirăm cu toţii să nu mai ia proporţii atât de mari. Vrancea are doar 4 persoane!!! Atât putem,mda. Să vină alţii să ne facă curat în propria ogradă şi, dacă se poate, să ne facă puţină curăţenie şi prin casă!!!
Şi ca să nu credeţi că vorbesc doar de dragul de-a vorbi, iată ce veţi găsi în fosta staţiune turistică Soveja în cazul în care, Doamne fereşte, vreţi să mergeţi să vă relaxaţi !
1. Poiana Punga, Soveja, Vrancea. Românul lasă urme adânci naturii, dar şi iubitorilor de natură. Da, ştiu, vorbeam singur pe fundal.Cred că nu m-am putut abţine să spun ceva.
2. Urcăm spre fostul hotel Zboina. Spre inima staţiunii, deci. Drumul este frumos. Păcat de cei ce l-au parcurs.
3. În imediata vecinătate a fostului hotel Zboina există un loc de joacă pentru copii. Copii merg acolo şi acum, cu părinţii lor de mână. Şi se joacă, în lipsă de altceva. După cum bine observaţi, riscul de a-ţi sparge capul prin bolovanii ăia este unul destul de ridicat. Dar nu-i bai, EI sunt preocupaţi de tăierea copacilor şi de ridicatul a cât mai multe vile, nicidecum de amenajarea unei staţiuni. Aici nu ies prea mulţi bani ca acolo.
Concluziile le trageţi voi !
Urzica, regina primăverii
Deşi ne luptam cu fenomenele meteo şi afară încă era zăpadă, la începutul lui martie am dat-o în astenie. Cu toţii vedeam numai ghiocei şi zambilici, frezii şi lalele mici, mărţişoare, scorţişoare, mare…mic, luam o floare. Ei bine, primăvara românească autentică este caracterizată nu atât de ghiocei şi ploaie curată, binefăcătoare, cât de ţigăncile şi femeile simple care năpădesc pieţele cu lobodă, ştevie şi urzici. Bine, femeile dracului mai aduc şi alte feluri de verzituri, cum ar fi măcrişul sau frunzuliţele de păpădie, dar, odată cu globalizarea am cam uitat cum şi ce se mai mănâncă prin pădurile poporului nostru. Read more
Băi, dar cu copiii ce aveţi ?
Filed under: Fucktard, Romania, bani, diverse, loc de dat cu capul, mizerii, personal, social
În foarte multe localităţi din ţară, dacă nu chiar peste tot, mamele aflate în concediul de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani nu au primit indemnizatiile şi alocaţiile care se virau în cont bancar. Din câte am auzit şi citit pe diferite forumuri, până în prezent au fost platite aceste drepturi doar persoanelor care luau banii prin intermediul poştei sau al agenţiilor BCR. Agenţiile de prestaţii sociale teritoriale nu au putut oferi nicio explicaţie pentru situaţia în care se află mamele şi nu au dat nicio declaraţie cu privire la momentul în care aceste drepturi vor fi achitate în totalitate.
Mai exact, sunt foarte multe mămici care au ca singur venit această indemnizaţie şi alocaţie pentru creşterea copilului. Majoritatea mămicilor au ca venit indemnizaţia minimă, adică 800 de lei lunar. Copilul ăla trebuie să mănânce, să fie îmbrăcat şi să aibă ceva curat la fund. Dacă nici banii ăştia nu sunt daţi la timp, atunci ce să mai spunem ? Sunt bani pe care îi câştigi după ani de zile în care ai plătit impozite. Sunt bani munciţi şi nu baccişuri pe care le dă statul, aşa, de mila cuiva. Ruşine celor care ne conduc şi care nu sunt în stare să gestioneze această situaţie critică fără precedent!
Dragoste de bărbat
Se spune că cea mai minunata şi specială femeie din lume este cea pe care o iubeşti cu adevărat şi care îţi oferă acelaşi lucru, fără niciun fel de obligaţie. Restul sunt doar lucruri care nu prea contează.
Pe vremea liceului, umblam cu un prieten pe stradă şi dădeam note gagicilor.Eram, de fapt, doi puşti…frustraţi aş spune, care gândeau şi vorbeam cu atât mai urât cu cât eram mai inocenţi din punct de vedere sexual. Uite ce cur are aia, vai ce ţâţe are cealalta, frate!, ia uite cum pleacă cracul din fund! Femeile erau pentru noi nişte obiecte de lux, ca nişte bijuterii foarte scumpe pe care le vedeam în vitrina unor magazine de lux.Nu ne imaginam că vom avea şi noi una vreodată.
În faţa unui magazin de unde obişnuiam noi să ne luăm îngheţată am văzut o tipă care, după mintea noastră, era prototipul femeii perfecte. Doamne, ce picioare se vedeau prin acele dresuri fine, ce fund rotund, numai bun de făcut ispravă cu el, ce talie de viespe şi ce haine, ce parfum, de parcă îţi ia minţile şi ţi le duce în cele mai tari vise pe care le-ai avut vreodată! I-am cam dat târcoale, acoperiţi fiind de faptul că era cam mare coada la care şi ea aştepta. Vedeam la ea nişte ţâţe cum numai în revistele Hustler, aduse de cunoscuţi de prin ţări străine, puteai vedea. Read more
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici