Crezi în superstiţii ?
Filed under: amintiri, diverse, fun, loc de dat cu capul, personal
N-am văzut un popor mai superstiţios decât al nostru. Dacă mai ai şi ghinionul să nimereşti între două sau mai multe babe (sau ţaţe, cum vreţi să le spuneţi) atunci când te afli la vreo nuntă sau înmormântare, înseamnă că ai fost sortit eşecului. Nu ştiu dacă există vreo ţară în toată Europa asta care să aibă superstiţii, obiceiuri sau ritualuri mai bogate şi mai bine păstrate ca ale noastre.
De fapt, cum au luat naştere superstiţiile ? Probabil tot din cauza unor oameni care nu au apucat ca ştiinţa şi tehnologia să le demonstreze că unele circumstanţe misterioase sau evenimente ciudate, în opinia lor, sunt de fapt lucruri absolut normale şi logice. În acele vremuri în care bunica străbunicii mele era fată mare, oamenii considerau că reflexiile apărute în oglindă odată cu ei sau umbra care mergea alături de ei atunci când bătea soarele erau, de fapt, sufletele lor. Drept urmare, minţile strălucite din acele timpuri considerau că oglinda este un obiect sacru, astfel că cel care spărgea o oglindă însemna că va avea ghinion timp de mulţi ani.
Bineînţeles că urmaşilor lor le-a mai venit sufletul la loc când au auzit că imaginea din oglindă, cât şi umbra de pe stradă e chiar a lor, nu e sufletul lor rătăcit. Totuşi, se încăpăţânează să creadă că a sparge o oglindă înseamnă un mare ghinion. Cred că nu-s convinşi de descoperirile ştiinţifice, că altfel nu-mi explic!
Dar, na, uite că mă ia gura pe dinainte şi uitam ce am vrut să spun. Ziceam de babe. Exemplul perfect. Îmi aduc aminte că mâncam liniştit în curtea bunicii mele. Cum bunică-mea era cu mai multe coţofene venite la sfat, m-am aşezat şi eu pe unde aveam loc, adică în colţul mesei.
- Au, mamă, nu sta acolo că nu o să te mai însori! Sari fă la el şi fă-i loc lângă tine, ptiu, că-i păcat de el, frumuşelul!
Din trei mişcări am ajuns în capul mesei. Fericite, coţofenele s-au întors la ale lor. La fel şi eu, care am răsuflat uşurat că pot mânca în linişte. Sau…mă rog!
Apoi a venit vremea când chiar m-am însurat. Eheeee, noroc de coţofenele alea, altfel nu mă mai însuram eu! La slujba religioasă, când eu şi cu Cecilia, nevastă-mea, eram atât de emoţionaţi că nici acul nu intra în anumite zone ale corpului, zbang!, un cot tras pe şestache de cineva care ne tot şoptea apăsat unuia sau altuia : ” calcă-l pe picior!” , ” calc-o bă, nu fi prost! Ăăăhăăăă!” . Ţin minte că am călcat-o pe nevastă-mea, dar din greşeală, că altfel nu îmi explic de ce ea e şefa-n casă 
Şi tot aşa, de-a lungul timpului, trebuie să fie câte cineva care să mă facă să cred că superstiţiile trebuiesc luate în seamă, că-s nişte semne de care trebuie să ţii cont. Dacă ţi-a tăiat o pisică neagră calea, atunci o să ai ghinion. Ca să scapi de el trebuie să faci trei paşi înapoi. Numărul 13 e ghinion, ca şi marţi sau vineri 13. Dacă verşi sarea te vei certa, dacă te joci cu foarfecul la fel, tot aşa şi dacă te mănâncă nasul. Dacă te mănâncă palma dreaptă iei bani, dacă te mănâncă stânga îi dai. Nu care cumva să nu ai bani şi ceva roşu în buzunar în noaptea dintre ani, că te-ai ras la ficaţi! Toată lumea se va uita încruntat şi dezamăgitor la tine. Şi aşa mai departe….şi tot mai departe, încât oricât ai merge tot mai ai ceva până să ajungi acolo.
Adevărul este că m-am luat şi eu după ăştia de-mi tot bagă-n cap idei ciudate, astfel că de câte ori uit ceva şi trebuie să mă întorc, îmi frig trei pumni în spate, nu plec la drum pe data de 12 ( nu 13 ) şi nu dau bani de luni.
Tu cum stai la capitolul ăsta ?
Obişnuiţi să mâncaţi dimineaţa ?
În primul rând, mie mi-e greu să mă trezesc dimineaţa. Asta şi pentru că mă culc noaptea cam târziu. Târziu însemnând după 12, chiar 1 noaptea. Ştiu, şi mie mi-e ciudă că ziua are doar 24 de ore.
Să trecem peste momentul penibil în care eu încerc să găsesc telefonul care îmi sună în creier exact când dorm mai bine, bâjbâind precum un orb până când dau peste el şi mă trezesc speriat din cauza zgomotului. Mai moţăi puţin prin pat. Încă e devreme, zic, şi adorm la loc. Iar sună alarma. Deh, în loc să o opresc, am dat amânare. Buimac, merg la baie şi îmi spăl bine ochii care mă trezesc la realitate.
Mă îmbrac, verific contul de mail, facebook şi twitter, intru să văd dacă am mai mult decât norma de 10-14 comentarii pe blog şi, cum nu beau cafea, dau o raită prin bucătărie…de control. Nu mi-e foame şi totuşi parcă-mi este. Mă uit la ceas. Sunt în grabă, nu prea am timp să îmi gătesc. De cele mai multe ori nu mănânc nimic şi fac asta de ani buni fără să apară efecte secundare. Câteodată mai rad câte-o felie de unt cu miere, un cremwurşti sau, ştiu eu, o felie de salam. Încă nu din ăla cu soia, dar e timp.
Şi totuşi, de la o vreme încoace, mai exact de când merg week-end de week-end la munte, la Soveja, mănânc aproape în fiecare dimineaţă. Am observat o diferenţă mare între a mânca ceva, cât de puţin, şi a pleca nemâncat de acasă. Când nu mănânc nimic, la ora 11 cel târziu, fac precum marfaru-n gara Mărăşeşti. Dacă nu bag ceva la ghiozdan nu-s bun de nimic. Pe când, dacă mănânc înainte de a pleca la serviciu, pot să îmi fac liniştit treaba până la 12-13, când merg la masă.
Aşa că, dacă vă întrebaţi de unde am cumpărat tricouri cu burtă, răspunsul e unul simplu. A, bine, mâncatul de dimineaţă vine şi ca urmare a faptului că m-au băgat unii în sperieţi, spunându-mi că mulţi au mierlit-o încă de la vârste fragede din cauză că n-au mâncat dimineaţă. Voi obişnuiţi să faceţi asta ? Care e dieta ?
N-aş putea să-mi beau cafeaua pe wc
Aveam o discuţie amicală cu cineva care îmi povestea despre ritualurile sale de cum se trezeşte. Toată discuţia a plecat de la o invitaţie la cafea şi, automat, la un pahar de vorbă. Că tot sunt în concediu.
Tipul îmi spunea că, imediat cum se trezeşte, se duce buimac la aragaz, dă drumul la foc, îşi pune de-o cafea şi fuge într-un suflet la budăs să se spele pe mâini, pe ochi şi pe dinţi. Ciudat, are timp să facă toate astea şi să se întoarcă la bucătărie înainte de a da cafeaua în foc. Îşi pune cafeaua în cana preferată, ia o revistă şi merge la budă. Ăla e locul unde îşi poate bea el cafeaua liniştit.
Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu n-aş putea să-mi beau cafeaua pe wc, în timp ce-mi exprim sentimentele neconsumate de-a lungul nopţii. Refuz!
Nici măcar la cafenea nu mă duc. Aşa fac unii. Îi vezi cum abia stau pe picioare şi aşteaptă să deschidă cafeneaua, că altfel n-au putere să ajungă la serviciu. Unii preferă să înlocuiască nelipsita cafeluţă de dimineaţă cu nelipsita tărie, cea de toate zilele.
De fapt, ce s-o mai scald aiurea ? Eu nici măcar nu beau cafea! Şi nici nu fumez. Zice lumea că-s pocăit, sălbatic, antisocial. Ăştia beau cafele pe rupte şi acasă, şi la serviciu, uneori şi pe la amante. Eu beau doar ocazional, iar când beau prefer să mi-o facă altcineva. Care se pricepe la asta, bineînţeles.
Că tot sunt curios, voi aveţi reguli din astea după care vă ghidaţi când vă beţi cafeaua de dimineaţă ? Aş fi încântat să citesc cele mai ciudate metode de a-ţi bea prima cafea din zi !
Dacă avea baba roate, se numea tramvai
Cam la asta m-a dus gândul atunci când m-am întrebat cum ar fi dacă m-aş fi născut în altă ţară. Şi când spun altă ţară, mă gândesc automat la o ţară care să îţi ofere ceva. Peisaje, cultură, ceva abstract, exotic, frumos.
V-aţi întrebat asta vreodată ? Cum ar fi fost dacă ne-am fi născut în Japonia?
Ar fi însemnat să trăieşti după nişte reguli de bun simţ, să te mândreşti cu o cultură bogată. Te-ai fi înclinat în semn de respect în fiecare zi. Acest lucru este o artă în Japonia. Şcolarii, spre exemplu, sunt învăţaţi să îşi încline capul atunci când intră în şcoală. Pentru turişti, o simplă înclinare a capului înseamnă respect pentru gazde. În Japonia nu există bacşiş. Oferirea unui bacşiş ospătarului, şoferului de taxi sau valetului înseamnă o insultă. Eu unul mă simt atras de cultura şi mai ales de istoria acestui popor. Au un simţ al respectului foarte dezvoltat faţă de natură, animale, dar mai ales faţă de oameni. Asta ca să nu mai zic de japoneze, preferatele mele !
Cum ar fi fost dacă ne-am fi născut în Indonezia ?
Am fi trăit într-o ţară fără anotimpuri, cu o climă tropicală, în care am avea parte doar de două sezoane: unul ploios şi unul secetos. Ne-am bucura de vârfuri muntoase de peste 5000 de metri şi de plaje, râuri sau lacuri, dar mai ales de o vegetaţie luxuriantă. Mi-ar fi plăcut să locuiesc în Bali, insula celor o sută de temple, unde credinţa este exacerbată.
Cum ar fi să te trezeşti în fiecare dimineaţă, să ieşi pe terasa casei tale aflată lângă ocean şi să te bucuri de foarte multă verdeaţă, păsări exotice şi căldură din plin? Să ieşi în fiecare dimineaţă pe malul oceanului, să stai la plajă şi să fii servit de localnici cu fructe proaspete, să te bucuri de cântecul păsărilor şi să vezi pe ici, pe colo, veveriţe sau maimuţe? Waw! Mie mi-ar plăcea, vă spun sincer! Oamenii ăia ţin la cultură şi la credinţă mai mult ca la orice. Sunt foarte politicoşi, întrucât, în credinţa lor, nimeni nu trebuie jignit. Totul este negociabil, totul cere timp, se vorbeşte încet şi nimeni nu se ceartă. Nu mai vorbim de stress, el nu există.
Din păcate, eu, ca şi voi, ne-am născut într-o ţară care, în ciuda bogăţiilor, a culturii şi istoriei, dar şi a potenţialului enorm, a ajuns să fie golită de toată mândria şi bogăţia, încă nu şi de istoria sa. O ţară în care este mai greu să te afirmi fără să nu ai pe cineva care să garanteze pentru tine, o ţară în care oamenii foarte buni nu sunt plătiţi pe merit. Nu aş vrea să continui pentru că şi voi ştiţi la fel de bine care sunt punctele slabe ale traiului în România. Românul, pe de altă parte, este foarte răbdător, vesel şi încrezător. Culmea.
Sper să nu mor până nu voi fi reuşit să vizitez măcar cele două ţări în care aş fi vrut să mă nasc: Japonia şi Indonezia. Acesta ar fi şi visul meu, să vizitez cât mai multe locuri din lume. Voi unde aţi fi vrut să vă fi născut ?
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici