Am mutat pe altceva. Eram în stare să butonez pe orice canal, numai ştiri şi politică să nu fie. Nu aveam eu chef. Aşa că am nimerit pe B1 TV, deoarece înaintea lui era Etno şi Taraf, programe interzise la mine în casă. Acolo se dezbătea veridicitatea vorbelor (hor)Monicăi Columbeanu, acuzată că l-a înşelat pe Irinel, flăcăul cu ouăle de aur.

No bine, dar eu sunt prost şi nu înţeleg o chestie simplă : tipa şi-o trage cu nouă negri mititei şi cu Cabral, zece. Care este problema ta, ca jurnalist sau realizator de emisiune televizată, că ea îşi înşeală bărbatul ? De ce m-ar interesa pe mine că Monica şi-a bătut joc de Irinel sau că Botezatu şi-o pune cu altul ? Chiar au ajuns aceste mărunţişuri probleme de interes naţional ? De fapt, cui i se adresează televiziunile pân’ la urmă ?

Nu-i aşa că sunt multe persoane pe care le auzim în autobuz, metrou, piaţă, sau de aiurea, cum povestesc la telefon lucruri ce ţin de intimitatea fiecăruia? Sau femei care îşi ceartă bărbatul prin telefon că a uitat să îl ia pe ăla micu de la şcoală, să cumpere nu ştiu ce din piaţă sau să plece naibii din crâşma aia unde, parcă, lucrează cu normă întreagă. Şi de aici pleacă toate insultele reciproce pe care lumea, fără să vrea, le aude.

Pe de altă parte asistăm la gângureli, vorbe dulci, romantisme. În gară, în staţia de autobuz sau metrou. Şi de-a pururea. Doamne, dar cât de fain este să auzi cum cineva vorbeşte la telefon despre relaţiile lui intime cu x-uleasca pe care a cucerit-o de la prima întâlnire şi căreia nu îi va mai răspunde la telefon, pentru că a vrut doar o aventură. Sau fazele clasice gen : “şi eu te iubesc, te pup, pa ! dar hai, închide tu! nu, închide tu primul! “ . De câte ori nu vi s-a întâmplat să asistaţi la o discuţie siropoasă în mijloacele de transport în comun ?

În partea opusă gângurelilor tinerilor întâlnim grijile celor mai în vârstă. Subiectul de discuţie : bolile, suferinţa, nevoia de bani pentru medicamente. ” Vai, dragă, aseară am zis că mor ! Am avut o criză de fiere de nu mai puteam! Nici mâncare nu am mai apucat să fac, bărbatul era nervos că îi era foame, copiii făceau gălăgie şi nimeni nu mă băga în seamă. ….. daaaa, nesimţiţi bărbaţii ăştia! Dar lasă, că o să îi fie şi lui rău şi atunci o să vadă ce fel e când nu îl bag în seamă!”

Suntem oameni, deci simţim nevoia să socializăm. Perfect de acord. Dar vă întreb : cum vorbim în public şi, mai ales, despre ce vorbim în public? Chiar trebuie ca toată lumea din autobuz să ştie cât de mare e stiloul prietenului tău ? Toţi oamenii din metrou trebuie să audă cum îl cerţi tu pe bărbatul tău că bea ca nesimţitul ? Toată lumea din staţia de tramvai trebuie să ştie că ai suferit aseară o criză de fiere şi că nimeni nu ţi-a întins o mână ?

După părerea mea, acestea sunt lucruri pe care le vorbim într-un cadru restrâns, chiar dacă trendul este să otevizăm(de la OTV) ţara. La o adică, ţi-ar plăcea să beneficiezi de o audienţă generoasă  atunci când eşti cu partenerul în pat ? Păi, dacă nu, atunci de ce povesteşti tu, dragă române, lucrurile acestea în spaţiile publice ?