Aranjamente de Paşte
După ce v-am arătat ce se poate face cu două potcoave, nevastă-mea a căpătat mai multă încredere în urma comentariilor primite la articolul respectiv şi, printre picături de rouă, a încercat să facă un mic aranjament de Paşte.
Nu a împletit iepuraşi şi nici nu a lipit ouă pe felicitări gata făcute, cum am văzut prin magazine. Dacă la început a mers pe ideea, originală de altfel, de a face un suport pentru lumânări din două potcoave de cal, acum chiar a făcut lumânări. Şi nu unele normale, ca să zic aşa, ci a făcut lumânări în coajă de ouă. Mie mi-au plăcut, dar aştept şi părerea voastră ! Hristos a Înviat !
De fapt, ce e Paştele ?
O să încerc să fiu scurt pentru că trebuie să plec la munte şi nu am bagajele făcute. Ieri, în timp ce mergeam prin Carrefour sau prin anumite magazine, am văzut multă lume care se chinuiau să găsească chestii care mai de care mai “haioase” pe care să le facă, probabil, cadou de Paşte familiei sau prietenilor. Mulţi oameni căutau iepuraşi, ba de ciocolată, ba de plastic sau lemn. Alţii mergeau pe clasicul ou, dar să fie cât mai mare.
Cadouri împachetate frumos cu iepuraşi şi ouă de Paşte, pui de găină şi pastori, flori artificiale ( pe care le urăsc, btw) şi câte şi mai câte. Era buluc, îngrămădeală mare că, na, erau la ofertă. Da, acestea sunt chestii venite odată cu nevoia de a mai sărbători câte ceva. Fie vorba între noi, tare mai merge un grătar şi o masă copioasă după ce îi întinzi caliceşte cadoul ăluia de te duci în vizită, de plăcere, cică.
Pe de altă parte, la biserică nu erau decât două-trei babe care păcătuiseră mai mult în ultima vreme şi,mno, tot sperau să le fie iertate greşelile cu sau fără de voie. În rest, nimic, zero absolut. Păi, nu demult, poate cu vreo 5 ani în urmă, bisericile erau pline ochi în săptămâna mare, în mare parte cu tineri sau familişti. Nu mai vedeai ţipenie de om acum. Toţi erau plecaţi la magazinele cu super oferte de Paşte. E de plâns, nu de râs.
Fraţilor, e o sărbătoare sfântă, lumea (cică) trebuie să fie mai bună, deşi nu înţeleg de ce trebuie să se întâmple asta doar o dată pe an, sufletele trebuie să fie curate. Paştele nu înseamnă goana după oferte prin magazine, umplerea coşului ăl’ mare de la hypermarket cu miel şi mici, ca să faci maţul ghioagă şi nici aprovizionarea cu băutură multă, cât mai multă, ca să te întrebi a doua zi ce ai sărbătorit cu o zi în urmă. Paştele nu înseamnă toate acestea pe care le-am enumerat eu mai sus. Paştele înseamnă altceva. Ştiţi voi ce. Unii poate au uitat cu timpul.
It’s all about this fellow :
Sărbători pascale cu miros de cozonac
“Dan, săptămâna aceasta vom ţine post ! Este Săptămâna Mare, aşa că ai grijă prin ce cutii bagi mâna şi vezi ce mănânci! “, după care bunica mea mergea agale în bucătărie unde avea să taie legumele pentru ciorbă. Ştia că îmi plac dulciurile şi că mă fofilez pe lângă ea, în magazin, că aveam pe vremea aia unul, şi iau cutiile la rând pentru a vedea ce-i mai bun pe acolo. Aveam până în 10 ani şi îmi plăceau poveştile ei pline de învăţăminte. La un moment dat eram hotărât să îmbrac hainele preotesti, aşa de mult mă animau poveştile ei.
Era regulă clară ca, în Săptămâna Mare, să ţinem post. Nu cred că ne era atât de greu, atât mie cât şi lui Andrei, fratele meu. Cel puţin până vineri, când bunică-mea frământa de zor la coca pentru cozonaci. O lăsa la crescut într-o cameră unde trebuiau ca uşile să rămână obligatoriu închise, să nu fie curent. Cam greu, pentru că noi eram atât de zbenguiţi că luam la rost tot ce găseam în cale. Şi, în plus, ştiam noi că acolo se pregăteşte ceva bun, iar curiozitatea ne împingea către lucruri nepermise.
Ispita mare se manifesta după masa de amiază, atunci când cozonacii erau scoşi din cuptor. Mirosea atât de frumos în casă, că ţi se făcea pielea ca de găină când te gândeai la spiritul sărbătorilor pascale. Tot ceea ce vedeai în jur erau doar ouă roşii cu modele care mai de care, cozonaci, drob, friptură şi ciorbă de miel, sarmale. Aveam impresia că trăiesc momente de poveste unde bunica şi părinţii aveau rolul de a ne ridica bucuria şi frumuseţea copilăriei la rang de artă. Cel puţin aşa simţeam eu. Şi sincer vă spun, nimeni nu face cozonaci aşa cum obişnuia bunica mea să-i facă! Mari, pufoşi, cu un gust deosebit. Ţi se topeau în gură, iar cu lapte mergeau de numa numa!
Nu pot uita mirosul îmbietor de cozonaci fierbinţi făcuţi în cuptorul acela de lângă bucătăria de vară. Ne rugam în gândul nostru de copii inocenţi ca în momentul în care bunica scoate cozonacii din cuptor să ne taie şi nouă câte o felie pentru a ne alina poftele. Stăteam lângă ea ca nişte căţeluşi care aşteptau o mică atenţie cât să îi facă să dea din codiţă. Din păcate, singura plăcere a rămas aceea de a-i mirosi şi de a ne gândi cât de buni au ieşit, pentru că postul era post şi ar fi fost păcat să ne “spurcăm” chiar în vinerea mare.
Şi uite aşa, după slujba de Înviere la care mergeam cu toţii la Biserica veche, după un sfert de oră de mers pe jos foarte încet şi atent, pentru a nu se stinge lumânarea cu care am luat lumină de la preot, ajungeam acasă şi ne aşezam la masa bogată în preparate, gata pentru a face faţă tuturor provocărilor. Nici nu am mai avut răbdare să începem cu aperitivul, să continuăm cu felul unu şi doi, că am şi luat câte o felie de cozonac şi am mâncat-o pe nerăsuflate.
Fiindcă ne apropiem cu paşi repezi de sărbătorile pascale, vă urez vouă şi familiilor voastre sărbători fericite, sănătate şi linişte sufletească! Paşte fericit!
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici