Duminica în familie
M-am gândit mult la titlu. Am avut intenţia de a pune un titlu care să îndemne la seriozitate, sa sune mai oficial. Dar...de ce, atât timp cât m-am simţit aşa cum mă simţeam odată, ca în familie, atunci când în preajmă îmi era un om al FAMILIEI, Constantin (TICĂ) Ghiniţă.
Ieri, în sfârşit, a luat fiinţă la Mărăşeşti, fix în casa de creaţie a poetului Constantin Ghiniţă, prima ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie Literară "Constantin Ghiniţă", continuat de cea de-a XI-a ediţie a Salonului Literelor Vrancene.
”Ideea unui festival care să perpetueze numele poetului Ghiniţă a fost a scriitorului Adrian Botez, idee susţinută de poetul Paul Spirescu şi profesorul Cătălin Mocanu. Am preluat acestă idee şi, cu sprijinul autorităţilor locale, în acest an debutează la Mărăşeşti Festivalul de Creaţie Literară «Constantin Ghiniţă»”, ne-a spus prof. Virgil Răileanu conform unui interviu acordat Ziarului de Vrancea.
M-am simţit exact ca la o şezătoare literară, având aproape de sufletul meu îngeri ai poeziei şi prozei, strânşi laolaltă întru slava celui ce a fost "Evanghelistul Mărăşeştiului", Constantin Ghiniţă. A fost o atmosferă caldă, deşi sala nu era tocmai primitoare din punct de vedere termic. Am ascultat un Adrian Botez magnific, un om extraordinar din toate punctele de vedere, mi-am lăsat sufletul în vorbele de duh ale marelui poet Paul Spirescu, am fredonat două melodii de suflet, pline de emoţie ale Otiliei Gogu, una dintre cele mai bune voci ale Vrancei si am fost plăcut surprins de toate povestirile celor care îl evocau pe Tică.
Tică merita acest lucru. Merita cu vârf şi îndesat şi nu trebuia sa fie nicidecum o obligaţie acest festival. Ne bucură normalitatea, vorba poetului Paul Spirescu. Totuşi, vreau şi eu să salut iniţiativa şi gestul înfiinţării festivalului. Nu vreau să par acid. Nici nu sunt, însă sunt convins că de această dată promisiunile acordării titlului de cetăţean de onoare post-mortem poetului Constantin Ghiniţă vor fi respectate. Sper doar să nu fie din cauza apropierii anului electoral, ci a convingerii că Tică merită acest titlu de onoare întrucât şi-a dat sufletul pentru cultură şi a dus Mărăşeştiul pe cele mai înalte culmi din punct de vedere cultural.
Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment unde m-am simţit din nou ca în familie !
Adrian Botez deschide Festivalul National de Creatie Literara "Constantin Ghinita"
Animatorul cultural, Constantin Ghinita
Raze de lumină într-un ocean de întuneric
Filed under: Marasesti, Mass-Media, Vrancea, amintiri, cultura, loc de dat cu capul, personal, proiecte
Se spune că ziua bună se cunoaşte de dimineaţa şi aşa este, pe cuvântul meu de om! Spun acest lucru pentru că am avut plăcerea şi privilegiul să citesc un articol publicat de unul dintre oamenii şi poeţii pe care îi respect foarte mult : Paul Spirescu. Drept urmare, voi face un lucru pe care nu obişnuiesc să îl fac pe blogul personal şi anume preluarea în întregime al articolului apărut în ediţia de astăzi a Jurnalului de Vrancea.
Este un articol ce-mi merge la sufletu-mi deja secătuit de atâta sete de recunoaştere a celor ce au readus numele oraşului nostru istoric pe prima scenă. Este trist faptul că valorile sunt date uitării şi că în umbra lor îşi fac loc persoane care nu pot ţine ritmul, care nu se pot ridica la aceeaşi valoare.
Bravo, domnule Spirescu ! Plecăciuni, domnule Ion Catană ! Este exact evenimentul pe care îl pregătisem şi eu în mintea-mi încărcată de gânduri dintre cele mai alese, dar care nu-şi găsise suport material. Felicitările mele !
Citiţi, vă rog!
De câţiva ani, dar mai ales de când propria noastră prostie şi laşitate ne-a blagoslovit cu încă un mandat de preşedinte – jucător al lui Traian Băsescu, am început să mă tem de orice iniţiativă care vine dinspre organismele politico-statale, ştiind bine că nu ni se mai pregăteşte nimic benefic, ci chiar dimpotrivă.
Aproape că nu mai trece zi lăsată de Dumnezeu, să nu fim bombardaţi cu iniţiative aiuritoare, de un cinism care întrece orice imaginaţie şi care, acum sunt sigur, nu urmăresc nimic altceva decât un singur scop: exterminarea în masă a poporului român.
Pesemne că tartorul cotrocenist nu poate ierta şi nici măcar nu poate uita umilinţa la care a fost supus atunci când cu suspendarea sa din funcţie, astfel încât… ce şi-o fi şoptit el atunci în barbă: „lăsaţi că am să v-o coc eu, fir-ar mama voastră a dracului”! Iar astăzi el nu face nimic altceva decât să-şi respecte promisiunea făcută.
Astfel încât, cel puţin eu personal nu mai am absolut nici un motiv să mă aştept la ceva bun din partea aceea de lume şi, cum numai ei leagă şi dezleagă tot ce mai există prin ţară, de câte ori mi se întâmplă să primesc vreo veste din direcţia respectivă, sunt aproape sigur că ea nu-mi poate aduce chiar nimic bun.
Numai că, în ultima perioadă, două întâmplări cu totul şi cu totul speciale au reuşit să-mi mai descreţească fruntea şi să-mi mai aducă măcar un licăr de speranţă… O să încep cu ultimul, în ordine cronologică.
Acum doar câteva zile m-a oprit pe stradă directorul Casei de Cultură a municipiului Adjud, profesorul Ion Catană, care mi-a făcut o propunere cu adevărat surprinzătoare : ce-ar fi dacă, începând cu anul viitor, am lansa un festival anual în memoria şi care să poarte numele poetului mărăşeştean Constantin Ghiniţă?
Este cazul să fac deja câteva precizări: minunatul poet şi marele meu prieten Constantin Ghiniţă, dispărut deja dintre noi, şi-a consumat cea mai mare parte din viaţă în funcţia de director al Casei de Cultură din oraşul Mărăşeşti. În această calitate, el a reuşit să-şi transforme localitatea într-un autentic oraş cultural, astfel încât oameni de cultură din toată ţara, atunci când aud numele de Mărăşeşti, se gândesc automat la numai două lucruri: la primul război mondial şi la poetul Constantin Ghiniţă.
Pot spune, fără teama de a greşi, că numele lui şi, mai ales munca lui au adunat în Mărăşeşti cam tot atâţia oameni de cultură, veniţi de prin toate colţurile ţării, câţi soldaţi în timpul celebrei bătălii.
Din păcate şi spre ruşinea celor în cauză, s-a întâmplat însă ca, imediat după moartea sa, autorităţile locale să-l uite aproape cu desăvârşire… doar câteva promisiuni şterse, care s-au pierdut şi ele în negura uitării… Chiar şi primarul actual, pe care poetul şi-l credea un prieten de suflet…!
Dar iată că vine un gest extraordinar din partea unui coleg de breaslă dintr-un oraş vecin: un om care nici măcar nu i-a fost prieten apropiat şi cu care, cât a fost în viaţă, a întreţinut numai şi numai relaţii instituţionale.
Uite că se mai poate – mi-am zis atunci! Uite că, poate că tocmai în răspărul acestei devălmăşii de-a dreptul ticăloase şi acestei politici deşănţate de învrăjbire umană, pornite chiar de la Cotroceni, mai există şi oameni care au puterea de a se gândi la alţi oameni, sau măcar la memoria lor!
Restul aproape că nici nu mai are importanţă: dacă domnul Ion Catană va găsi resursele financiare necesare (deşi sunt aproape sigur că da, atâta vreme cât şi primarul municipiului Adjud, spre deosebire de cel mărăşeştean, aşa cum a dovedit în repetate rânduri, ştie să se alăture acestei minunate paradigme a respectului pentru valorile culturale autentice!), ori dacă toţi cei chemaţi să înfăptuiască acest proiect, printre care mă număr şi eu, vor reuşi să se ridice la înălţimea lui. Important este gestul! Chiar dacă, în mod natural, el ar trebui să vină din partea puterii şi nu a opoziţiei.
Numai că puterea are probleme mult mai importante de rezolvat: împărţitul favorurilor, numărătoarea banilor negri, nunţi, botezuri, avorturi, manele…
Desigur, nu toţi, şi iată că vine acum rândul celei de-a doua raze de lumină: tot de curând am avut o discuţie cu profesorul Florin Micu Iliescu, azi director al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural al judeţului Vrancea.
Am rămas plăcut impresionat de proiectele serioase pe care şi le-a propus spre înfăptuire, parcă şi el tot în răspărul liniei generale propagate chiar de partidul al cărui membru este. Şi mai trebuie să recunosc, tot cu sinceritate, că, alături de el, ar mai putea fi adăugaţi câţiva chiar din acelaşi partid. Păcat că sunt aşa de puţini, încât îi poţi număra pe degetele de la o mână, şi că…întunericul este de fapt majoritar!
Mă rog la bunul Dumnezeu să-i dea sănătate şi puterea de a îndeplini tot ce şi-a propus, cu toate că…
Atenţie, domnule profesor, că nu vă văd prea bine! Visurile şi idealurile se plătesc scump pe lumea aceasta portocalie!
Paul Spirescu
Articol preluat din Jurnalul de Vrancea – 20 septembrie 2010
Lansare de carte
Astăzi, la Adjud, a avut loc una dintre cele mai importante acțiuni prilejuite de zilele municipiului Adjud, anume lansarea de carte a poetului Paul Spirescu. Paul Spirescu, prin cartea sa de poezie ”Eu, adică umbra mea” a obținut, în cadrul acestei lansări de carte, titlul pentru poetul anului, titlu oferit de către Corneliu Antoniu, președintele filialei Galați-Brăila a Uniunii Scriitorilor din România.
Poetul a ținut să mulțumească în primul rând celor care au lipsit de la această prezentare, referindu-se, bineînțeles, la poeții și scriitorii Vrancei, care, din păcate pentru noi, muritorii, au făcut pasul către lumea sfântă. Constantin Ghiniță, Dumitru Pricop, Florin Panait sau Florin Paraschiv sunt titanii care au părăsit această lume pentru o alta mai bună, unde, poate, vor fi apreciați la adevărata lor valoare.
Am mai spus și o spun și acum : poetul Paul Spirescu este un om adevărat, iubitor de oameni adevărați, omul de casă al lui Dumnezeu, poet născut, nu făcut. Este un poet complet, unul dintre puținii oameni de calitate cu care județul nostru se poate lăuda. Stilul său bacovian, versurile sale pline de patimă, trăirile sale pline de învățăminte cât și valoarea sa incontestabilă, fac ca poeziile sale să capete o însemnătate extraordinară și îl plasează între cei mai buni poeți la nivel național.
Din păcate, nu pot să nu remarc absența oamenilor preocupați, mai degrabă, de criza economică, politică și culturală prin care trece țara noastră. În afară de câțiva mari scriitori și poeți, atâți câți au mai rămas, au venit alături de marele poet elevi de la liceul Emil Botta din Adjud, dar câțiva prieteni apropiați. Nu tu reprezentanți ai presei, nu tu oameni interesați de cultură. Poate dacă și-ar fi lansat Guță un album nou…
Apelul de noapte
Spirescu. Paul Spirescu.Vrâncean pur sânge, Om adevărat, iubitor de oameni adevărați, poet născut,nu făcut. Prietenul prietenilor mei, omul de casă al lui Dumnezeu, m-a fascinat cu poeziile sale pline de Dumnezeu, de esență și de pasiune. L-am apreciat de mic copil, deși nu știam ce e aia rimă.Muritorii îl știu drept profesorul de filosofie.
L-am ascultat cu plăcere de fiecare dată când a recitat așa cum numai el știe. Ultima dată când l-am auzit recitând o poezie am plâns. Da, am plâns cu lacrimi sincere, pline de durere. Eram la înmormântarea prematură a iubitului nostru prieten comun, ”Tică” Constantin Ghiniță. Recită cu atâta pasiune, pune atât suflet, iubește într-atât de mult poezia și oamenii adevărați, încât te miri că mai face cinste doar Vrancei. Read more
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici