Am primit o leapşă de la GrimCris, care zice că trebuie să mă laud punând “pe foaie” şase calităţi ( de ce nu 5 sau 7? ) cu care mă mândresc eu cel mai tare. No, toată lumea ştie că eu mi-s modest şi că nu-mi place să mă laud (sîc!), dar dacă-i ordin, cu plăcere. Ca să nu mai zic că la capitolul calităţi e mai simplu de vorbit, pe când la defecte… no bine că m-a ferit Dumnezeu de o leapşă ca asta!

1. Sunt un om pe care te poţi baza oricând. Sunt foarte sincer, loial şi deschis  în ceea ce priveşte relaţia strict profesională sau de prietenie pe care o dezvolt cu o anumită persoană şi, cred eu, acest lucru nu este de neglijat atunci când vorbim de prietenie, proiecte sau parteneriate.
2. Sunt punctual din cale afară. Chestia asta o iau ca pe o calitate, pentru că m-a ajutat de cele mai multe ori.
3. Energic, bine dispus, plin de umor . Nici nu ştiţi cât de mult contează să întâmpini oamenii cu zâmbetul pe buze! Iar dacă mai ai şi un simţ al umorului destul de bine dezvoltat, ai toate şansele să te faci plăcut.
4. Îmi place să cred că sunt inteligent. Bineînţeles, de acest lucru mă conving prin feedback. Până acum am avut parte de un feedback convingător, dar niciodată nu strică mai mult.
5. Îmi orientez acţiunile spre autodezvoltare şi progres. Întotdeauna, la sfârşit de an, îmi fac o analiză pentru a vedea ce am câştigat din punct de vedere profesional şi chiar personal, cu accent  pe relaţiile de socializare. Mă ajută atunci când îmi fixez obiective pe care nici eu nu cred că le pot atinge, dar atunci când trebuie să trag linie să văd că m-am apropiat destul de bine de ţintele propuse.
6. Sunt tolerant şi dau dovadă de mult bun simţ. Uneori credeam despre cei cu bun simţ că au numai de pierdut. Vedeţi şi voi că, în ziua de azi, răzbesc mai mult cei cu un tupeu fantastic, dus la extrem. Cred că m-am înşelat. Poate că nu ai de câştigat atât de mult pe terment scurt atunci când dai dovadă de toleranţă şi bun simţ, dar cu siguranţă vei câştiga pe termen lung respectul oamenilor şi vei sta foarte bine la capitolul imagine persoanlă.

Iată că s-au terminat punctele ( cele şase ) în care aveam voie să mă laud. Păcat, pentru că aş mai fi vrut să trec la capitolul calităţi şi spiritul de observaţie, perspicacitatea, diplomaţia şi creativitatea.

Cum mie mi-a plăcut mult leapşa dezvoltată de Ştefan Murgeanu şi GrimCris, aş vrea să le ofer ocazia şi altor colegi din blogosferă ( a se citi “de suferinţă” ) să se laude cu deosebitele calităţi personale.

Aşadar, dragii mei colegi Cătălin(@capca1), Valerică(@omulvaly), Dan Ştefan(@danyrolux), Ionuţ(@ingerasu) şi Ramona (@ladyallia), ia să vedem cu ce calităţi vă lăudaţi voi !

Au trecut doi ani de zile de când viaţa mea şi a soţiei mele s-a schimbat radical, de la bine la foarte bine. Fetiţa noastră, Dana Ioana, împlineşte astăzi doi anişori. Este cea mai mare realizare a noastră, sunt sigur de asta. Şi mă bucur că am crescut o copilă  minunată, cuminte şi receptivă, extrem de isteaţă şi prietenoasă.

Vorbeşte cursiv, spune poezii destul de lungi, cântă şi dansează, dar cel mai mult au început să mă distreze perlele pe care le scoate pe guriţă. Este momentul pe care îl aşteptam de multă vreme.

Îi dorim multă sănătate şi îi urăm un călduros “la mulţi ani!” !

Din ciclul “unde se duce mâncărimea după ce o scarpini?”, vă propun următoarea ghicitoare :

Cine stă la marginea şoselelor, în locuri excelent alese, şi le face semn şoferilor pentru a opri, cu intenţia de a produce bani ?

Răspunsul vi-l dau tot eu, ca să nu vă duceţi cu gândul la curve încă de luni dimineaţa ! Este vorba despre echipajele de poliţie rutieră. Echipaje care m-au disperat cu radarele lor de nouă generaţie.

Sâmbătă dimineaţa trebuia să ajung la Piatra Neamţ la un training de vânzări şi, cum am plecat mai târziu de acasă, am încercat să grăbesc lucrurile. Cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, am avut neplăcuta surpriză să găsesc drumul dintre Bacău şi Piatra Neamţ împânzit de radare şi de poliţişti care trăgeau maşinile pe dreapta într-o veselie.

Asta o fi în urma deciziei guvernului de a tăia lefurile bugetarilor cu 25% ?

Nu degeaba am întrebat cât de mult vă place să daţi nas în nas cu natura. Pentru mine, nimic nu e mai plăcut decât o plimbare prin pădure, pe timp de vară. Poate că spun asta din cauză că ai mei obişnuiau să mă care după ei an de an, atunci când se hotărau să facă drumeţii alături de cei mai buni prieteni.

Cum aş putea să uit momentele acelea în care, imediat cum femeile începeau să strige în gura mare ” la masăăăăăăăăăăăă copii ! toată lumea la masăăăăăăăăăăăă!”, de prin toate colţurile naturii, copiii îşi făceau cale către mesele pline de bunătăţuri făcute la botul calului ? Eram atât de mulţi, încât aveai impresia că toată suflarea prezentă în staţiunile montane venea la noi la masă. Eram 20-22 de familii. La corturi, bineînţeles.

Doamne, câţi prieteni mi-am făcut şi ce amintiri plăcute am ! Îmi juleam genunchii în crengi sau pe stâncile dure, în încercarea mea de a ajunge cât mai repede în apa curată a râului ce ducea către cascadă, ne făceam bâte şi săbii din lemn, luam la pas toate potecile, făceam drumeţii lungi ( ţin minte că am mers vreo 5-6 ore dus-întors ).

Cum aş putea să uit aventura extremă de pe Jepii Mici ? Ştiţi foarte bine că, pentru a urca pe Bucegi, se urcă pe Jepii Mari. Ei bine, împreună cu alţi prieteni, în căutare de frumos ( flori şi tot felul de fructe de pădure ), am luat-o la pas.  Aveam 11 sau 12 ani. Când  ne-am uitat în spate, am fost uimiţi să vedem cât drum am parcurs. Singura problemă era că nu aveam încălţările corespunzătoare urcării şi mai ales a coborârii unei astfel de pante. Era ditamai hăul. Aşa că, singura opţiune a fost să urcăm de nebuni până la Crucea Caraiman. Vă daţi seama la ce risc am fost supuşi! Chiar şi aşa, a fost extraordinar pentru noi, copiii. Exploram şi ne credeam zmei. Fabulos!

Cum să uit drumeţiile făcute an de an de-a lungul Cheilor Tişiţei, în rezervaţia naturală ? Doamne, ce peisaje ! Adunam mure, alune de pădure şi făceam băi răcoritoare de-a lungul râului ce străbătea pădurea. Am o mulţime de amintiri plăcute, petrecute la munte.

Mă întreb cum aţi răspunde unei provocări, în cel mai sincer mod posibil !?

Se înscrie cineva la o drumeţie prin Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei (Lepşa) ?

Pe lângă faptul că “pierdem” doar câteva ore bune mergând, este sănătate curată, iar peisajele în această perioadă sunt extaordinar de frumoase. Nu ne trebuie decât un rucsac în spate în care să avem de-ale gurii şi nişte apă sau energizant. Deşi sunt atâtea izvoare de-a lungul drumului.

Hai să lăsăm scaunul, munca şi statul la calculator pentru o zi şi să facem ceva util pentru noi ! Sunteţi amatori ? Uitaţi, ca să dau un impuls, sunt dispus să ofer cazarea pentru 6-7 persoane pe care le voi alege eu. Criteriul după care voi alege va fi tocmai dragostea pentru natură.

Aş vrea să ştiu ce reprezintă pentru voi natura, în cel mai complet sens al cuvântului !

Când a fost ultima dată când aţi mers într-o drumeţie ? Vă place muntele ? Sunteţi plăcut impresionat ori de câte ori vă aflaţi în mijlocul naturii ?

Când spunem munte, iarbă verde, pădure, vă gândiţi doar la grătarul încins sau v-ar plăcea să trageţi o tură printre copaci şi să vă oxigenaţi creierul ?

Răspundeţi la aceste întrebări şi chiar dezvoltaţi subiectul ! Mă interesează mult, pentru că această postare reprezintă doar introducerea a ceea ce va însemna următoarea postare.

Mai e un pic şi se împlinesc trei ani de când scriu pe acest blog şi cei care sunt în temă cu ceea ce scriu şi-au dat seama, cred eu, că nu prea sunt mulţumit nici de ţara în care trăiesc şi nici de ceea ce fac în prezent. Mă refer la job, iar pentru cei care încă nu ştiu, eu lucrez în administraţie publică.

În mintea mea lucrurile stăteau foarte simplu : voi lucra în administraţie până când nimic nu mă va mai surprinde şi, mai ales, motiva. Odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că i-am oferit prea mult timp acestui job. Mai ales că e prost plătit. Lucrez în administraţie din anul 1 de facultate. De la 19 ani adică. Anul viitor împlinesc 10 ani de muncă în acelaşi loc şi simt că încep să mă plafonez, dacă nu cumva chiar am făcut-o.

Tot încerc de ceva vreme să îmi găsesc un job care să mă surprindă şi să îmi ofere şansa de a-mi demonstra că se poate şi mai bine. Am investit mult suflet şi bani pentru a deschide un mic lanţ de farmacii. Eu eram nebunul ăla care deschidea uşile băncilor în plină recesiune pentru a întreba câte ceva despre condiţiile de acordare a unui credit. Trebuie să risc, mi-am zis!

După doar jumătate de an, prognozele bugetare au devenit extrem de pesimiste şi am început să am insomnii numai cât mă gândeam la împrumutul pe care l-am făcut. Un salariu am, iar dacă scade şi ăla, cu ce mai plătesc eu datoriile ?

Am mers la interviuri, am negociat unele oferte, am şi refuzat, am şi fost refuzat. Şi tot nu s-a întâmplat nimic, astfel că am ajuns să mă holbez la fluturaşul de salariu precum un constipat în budă. Credeţi-mă pe cuvânt de onoare, e deprimant să câştigi un salariu de 700-800 de lei, ştiind că ai terminat o facultate şi un masterat. Ştiind că ai nişte aşteptări de la viaţă, iar familia are aşteptări de la tine. Am ajuns să fiu plătit precum un muncitor necalificat. Iar eu chestia asta nu o înghit. Copilul are nevoie de o educaţie corespunzătoare, iar noi, părinţii ei, de o viaţă lipsită de griji.

În urmă cu două săptămâni am mers la un simpozion. Ştiam despre ce era vorba, dar am mers mai mult pentru naşa mea decât din curiozitate. Era Ziua Clientului Herbalife, loc în care se vorbea despre rezultatele obţinute de cei care au acceptat să-şi schimbe modul de viaţă şi alimentaţie. Lucruri care mă lăsau rece. Mai ales că mie nu îmi plac chestiile de genul întâlnirilor cu aplauze şi cu povestiri gen “clubul alcooliştilor”. Unde mai pui faptul că naşa mea se ocupă de vreo patru ani de zile de asta, timp în care mi-a vorbit pe larg despre tot ceea ce înseamnă Herbalife. Deci nu prea avea cu ce să mă surprindă.

Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar săptămâna trecută am luat o decizie care mi-a schimbat în întregime stilul de viaţă. Poate părea un clişeu, însă vorbesc cât se poate de serios. Am intrat în familia Herbalife şi din acel moment am înţeles că totul este plin de substanţă. Totul capătă sens. Nu vă puteţi imagina despre ce vorbesc până nu îmi urmaţi exemplul, pentru că aşa ceva nu prea poţi exprima în cuvinte. Nu vă imaginaţi că am găsit vreo comoară şi nici secretul tinereţii fără bătrâneţe.

Am înţeles doar că, odată intrat acolo, te convingi singur că sistemul MLM nu este cel pe care îl cunoşti în urma experienţelor nefericite gen Caritas sau Delphin şi că, pentru a te bucura de prestigiu şi pentru a câştiga bani, că de aia mergi acolo, trebuie să munceşti pe rupte. Ceea ce îmi place. Am ales să fac ceea ce fac pentru că am văzut rezultate reale, mai ales că multe din ele se întâmplă în familia mea. Cum să nu te bucuri când ştii că ajuţi lumea să adopte un stil de viaţă sănătos şi , pe de altă parte, mai şi faci un ban pe chestia asta ? Eu am spus-o de o mie de ori, nu aş recomanda prietenilor mei ceva de care nu sunt sigur pentru că nu îmi stă în caracter să îi păcălesc. Dimpotrivă. Vreau respectul lor.

Cât despre rezultate, aici este satisfacţia maximă ! De ce spun că mi-am schimbat în întregime stilul de viaţă ? Pentru că am trecut de la starea aia proastă, fără de speranţă, când mă gândeam doar cum să fac să împart banii în aşa fel încât să îmi ajungă toată luna şi de pâine sau mâncărică pentru fetiţa mea, la starea de bine, plină de energie şi speranţă.

Şi cum să nu gândeşti aşa dacă în numai trei zile câştigi puţin mai mult de jumătate din salariul pe care îl câştigi la jobul full-time într-o lună ?

Însă vă spun, în aceste trei zile mi-am văzut fiica doar 15-20 de minute pe zi, mi-am sărutat soţia înainte de culcare, atunci când ajungeam acasă şi am lăsat de o parte tot ceea ce înseamnă hobby-uri ( gen calculatorul, blogul personal, plimbările în prag de seară ). Lucruri care m-au făcut să îmi pun o întrebare serioasă : acesta să fie momentul pe care îl aşteptam de o viaţă ?

Întrebare pentru voi : ce sacrificii aţi face pentru a avea o viaţă liniştită pe viitor ? Aţi fi dispuşi să vă sacrificaţi timpul liber pe care îl petreceţi cu prietenii, să vă vedeţi copilul 15 minute pe zi, să vă sărutaţi jumătatea doar atunci când mergeţi să mâncaţi sau când vă pregătiţi de culcare?

Astăzi voi da o mică petrecere în cinstea faptului că am intrat într-un nou business, cel de consultant wellness. Este al doilea job pe lângă cel full-time din administraţie.

De o săptămână am început să lucrez cu o companie în domeniul nutriţiei, companie cu peste 30 de ani de experienţă în domeniul wellness şi cu reprezentanţe în peste 70 de ţări din întreaga lume. Este vorba despre Herbalife, companie care colaborează cu nutriţionişti de renume mondial, printre care şi un laureat al premiului Nobel pentru medicină.

Am pornit la acest drum datorită rezultatelor pe care le-am văzut în familie şi la rude. Am avut o experienţă neplăcută în urmă cu doi sau trei ani, când unele persoane au încercat să mă corupă să intru într-un sistem piramidal clasic, ăla în care tu doar trebuie să corupi pe cineva să cumpere ceva şi să aştepţi apoi să îţi vină banul. Nu am putut accepta aşa ceva, mai ales că lumea mă ştie drept un om serios. Cum să le recomand eu prietenilor ceva de care şi eu mă îndoiesc ?

Herbalife are peste 60 de milioane de consumatori în întreaga lume şi oferă soluţii cum ar fi alimentaţia corectă (mic dejun, nevoi specifice), controlul greutăţii (slăbire, menţinere, îngrăşare),nutriţie externă şi, de ce nu, oportunitatea dezvoltării unei afaceri.

Pentru mine, totul a pornit din momentul în care am început să beau shake-ul (cel mai sănătos înlocuitor al unei mese) de dimineaţă, pentru că nu obişnuiesc să mănânc înainte de a merge la serviciu. Nemâncând dimineaţa, pe la ora 10 stomacul meu cerşea de mâncare, starea mea era foarte proastă, mi-era somn şi eram moleşit. Ca să îmi mai revin mergeam să îmi cumpăr o gogoaşă şi nişte eugenii. Poate şi o îngheţată. Vă daţi seama ce mâncare sănătoasă băgam în mine pe stomacul gol,da?

Ori, puţini dintre noi bagă de seamă că avem o digestie bună, energie, vitalitate şi o stare de bine atunci când avem o nutriţie corectă. Iar noi, în alimentaţia zilnică, nu avem asiguraţi toţi nutrienţii în cantitatea optimă, nu ne luăm proteine suficiente pentru a asigura corpului echilibrul necesar şi doza zilnică recomandată. Când vorbim de necesar, spre exemplu, cantitatea zilnică de fibre necesare corpului uman este de 35 de grame. Adică echivalentul a 14 banane sau o varză şi jumătate, consumate zilnic. Necesarul de vitamine şi minerale – 5-7 porţii de legume şi fructe de culori diferite ( fiecare culoare reprezintă un nutrient ) sau grăsimile esenţiale – echivalentul a 3 porţii de peşte ( oceanic ).

Încă o dată vă spun : cei care mă cunosc ştiu că nu ofer vise, ci realităţi. Nu îmi place să îmi bat joc de oameni şi nu recomand ceva în care eu nu cred şi pe care nu l-am testat. Aşa că, dacă sunteţi interesaţi sau curioşi, pur şi simplu, vă fac o ofertă specială, pentru că sunt nou în business.

Vă ofer gratuit o evaluare de alimentaţie şi stil de viaţă. Acest lucru înseamnă în mare că vă voi face o evaluare a obiceiuriulor alimentare şi a modului de viaţă.Vom completa un chestionar despre ce mâncaţi voi în fiecare zi şi vom face nişte măsurători. Astfel, vom vedea ce faceţi bine şi care sunt punctele slabe în alimentaţia voastră. Ce spuneţi, sună bine ?