Vrem răbdare, dar suntem răbdători ?
Vorbeam cu cineva despre noul său loc de muncă. Se plângea că toţi sunt într-o goană după gâsca de aur, nimeni nu are timp să-i explice şi să-i îndrume paşii astfel încât să înţeleagă ce se întâmplă acolo. Adică, pe scurt, trebuie să înveţe rapid şi din mers.
Lucrul acesta mi-a adus aminte de vremea în care încercam să fac tot posibilul pentru a petrece câteva minute lângă o persoană pe care o credeam sculă în materie de calculatoare. Eu eram un umil “elev”, proaspăt utilizator al unui calculator mult prea puternic pentru timpurile alea ( în anii 90 aveam un hard-disk de 6 Gb, mult peste colegii mei care se mândreau cu hdd-uri de până în 1Gb. ), dar care nu ştiam mare lucru, chiar dacă eram la mate-info. Uram faptul că la şcoală aveam nişte amărâte de calculatoare care funcţionau cât de cât doar dacă apăsai butonul turbo şi în loc să învăţăm hardware şi programare “ca la carte” făceam prostia de Turbo Pascal.
În fine. M-am dat pe lângă persoana aceea până a înţeles că, pentru a scăpa de privirile mele curioase, trebuie să mă înveţe să stăpânesc cum trebuie toate aceste cunoştinţe. Trebuie să recunosc că omul a avut răbdare cu mine, mi-a explicat şi paraexplicat şi tot ceea ce credeam că am învăţat de la el puneam în practică pe calculatorul meu. Aşa se făcea că la fiecare sfârşit de săptămână veneam cu pc-ul la el ca să mi-l repare 
Nu a durat mult toată această poveste pentru că totuşi nu-s ultimul încuiat de pe lumea asta. Abia la sfârşitul poveştii mi-a recunoscut că mai avea puţin şi mă strângea de gât dacă mă mai vedea pe vizor cu calculatorul în braţe.
Cu timpul, a venit şi momentul în care eu eram în postura de a învăţa pe cineva cam aceleaşi lucruri. Sincer să fiu, mă simţeam onorat şi împlinit să învăţ pe cineva să facă ceva ce am făcut şi eu. Numai că, brusc şi deodată ( cum spunea o fostă colegă ), nu mai eram atât de răbdător pe câtă răbdare am avut atunci când am vrut să fur meseria. Am început să mă enervez repede ori de câte ori “elevul” nu înţelegea chestii foarte simple, gândindu-mă că îi va fi foarte greu înţeleagă complexitatea sistemului dacă nici măcar lucrurile banale nu îi intră în cap. Abia mai apoi mi-am dat seama că, poate, eu sunt de vină fiindcă trec prea repede peste anumite etape şi că lui îi era ruşine să întrebe lucruri pe care, poate, nu le-a înţeles.
Şi m-am gândit că atunci când eşti nevoit să înveţi pe cineva să facă ce-ai făcut tu atâta timp, e ca şi cum ar trebui să accepţi persoane noi într-o familie. Se schimbă absolut totul. Pe mine m-a surprins cum persoanele pe care le-am învăţat să utilizeze (mai mult sau mai puţin) calculatorul m-au făcut să mă uit în interiorul meu. Pot să văd cu alţi ochi cine eram eu atunci, cine sunt acum şi cine aş putea deveni într-o zi.
Un singur lucru este cert : trebuie să mă înarmez cu mai multă răbdare şi să accept că aşa am fost şi eu odată. Voi aţi fost răbdători de felul vostru atunci când v-aţi aflat într-o astfel de situaţie ?
Cum împăturim un tricou ?
Trebuie să recunosc că sunt cam haotic în ceea ce priveşte arta de a împături corect bluzele şi tricourile şi de a le pune cum trebuie în şifonier. Cred că dacă soţia mea nu mi-ar atrage mai mereu atenţia asupra acestui lucru, nu prea am avea motive de … hmmm… nu aş spune ceartă, ci de discuţii în contradictoriu.
Dar uite că a venit momentul ca eu să scap şi de aceste contre! Întâmplător, am găsit pe internet o soluţie foarte simplă şi haioasă de a împături tricourile fără prea mare efort. Şi nici nu trebuie să ai mare talent în a face asta. Priviţi!
Două negre … şi cu păr
Filed under: Romania, calatorii, ganduri, loc de dat cu capul, mizerii, personal
Nu ştiu la ce minuni vă duceţi cu mintea, dar eu mă refeream în titlu la anumite întâmplări sau veşti nu tocmai bune.
1. Reno-ul meu face fiţe. În urmă cu ceva timp a rămas blocat pe o fază şi nu şi-a mai revenit. Am urcat în maşină, am pus contact şi….buffff!, AC-ul mergea pe turaţie maximă. Zic să dau bice, adică motor şi să reglez după aia turaţia ventilatorului. Neam!
Am apăsat fiecare butonaş în parte. Şi, contrar aşteptărilor, toate mergeau în afară de cel de reglare a turaţiei. Vizita la reprezentanţa Renault mi-a adus o veste neagră rău : un condensator mic trebuie înlocuit. Preţ cu tot cu manoperă : 600 de lei !!! Mă întreb dacă ăştia tot nu şi-au dat seama după atâta amar de vreme că lucrează tot după lista de preţuri de la reprezentanţele Renault din Franţa ?
M-am interesat pe forumurile dedicate renoiştilor din România şi alţii care au avut aceeaşi problemă au apelat la service-urile de cartier. Total piesă + manoperă = 60-70 lei.
2. Ca să nu merg cu vântu-n freză, am apelat la serviciile CFR pentru a ajunge la Bucureşti unde aveam eu nişte treabă. M-am dus cu rapidul şi m-am întors cu inter-city-ul. Rapidul face cu juma de oră mai mult, dar parcă era mai comod ca şi inter-city. Adică stăteai mai relaxat pe scaune. Minusul mare la rapid este ca are priza la juma de metru faţă de scaune, faţă de inter-city care dispune de prize sub masa din faţa pasagerului.
Şi nu asta-i chestia cea mai nasoală. Nu, nici pe departe! Eu mă întreb cum oare, în anul 2011, un drum Focşani-Bucureşti se face cu Rapidul în 4 ore şi cu IC în 3,5 ore ? Iar ca raport servicii/preţ sunt varză cei de la CFR. Dus-întors/persoană costă puţin peste 100 de lei, stai 4 ore în măgăoaia aia şi numeri stâlpii de-ţi vine să turbezi, pe când cu maşina personală scoţi din buzunare 100-120 de lei dus-întors şi îţi ia doar 2-2,5 ore. Nu ştiu, dar parcă în anii 90 trenurile mergeau mai repede şi costau mai puţin !
Human planet
Trageti aer in piept si pregatiti-va sa plecati in ceea ce va fi una dintre cele mai placute, interesante si exclusiviste calatorii pe care le-ati facut de-a lungul timpului !
Human Planet este un documentar realizat de BBC pe care l-am gasit din intamplare in biblioteca mea virtuala si de care nu ma pot desparti pana ce nu se termina. Documentarul presupune o calatorie in peste 80 de locatii diferite de pe planeta si este dedicat in exclusivitate omului si capacitatilor sale unice.
Pentru mine, calatoriile in jurul lumii inseamna extraordinar de mult. Imi place sa descopar noi culturi, sunt absolut incantat sa vad cum se descurca oamenii care se afla la limita existentei si ce inventii fac pentru a supravietui. De fapt, omul este foarte interesant atunci cand lupta pentru ceva. Cand deja are cam tot ce si-a dorit, devine plictisitor. Nu si acest documentar care va va tine lipiti de ecrane.
Eu mi-am pregatit un ceai fierbinte si sunt hotarat sa plec in aceasta calatorie !
Dimineaţa pe răcoare
Am profitat de vremea frumoasă şi, în sfârşit, de un week-end liber, fără planuri de tot felul, şi am plecat la drum împreună cu familia şi cu câţiva prieteni. Unde puteam pleca altundeva decât la Soveja, colţul nostru de rai de doi ani încoace.
Vremea extraordinară, numai bună de drumeţii, picnicuri sau, după caz, grătărele prin pădure. Sâmbătă, cel puţin, a fost o vreme de poveste, cu aproape 20 de grade în termometre, fără vânt şi cu multă lume venită să (re)cunoască Soveja.
Şi totuşi, ce s-a întâmplat dis de dimineaţă, imediat ce ora s-a încăpăţânat să se schimbe ? Surpriză !!!
… şi nici măcar n-am haine pentru aşa ceva 
Între obligaţie şi plăcere
Filed under: bani, diverse, ganduri, loc de dat cu capul, personal
Începutul primăverii este ocazia perfectă pentru a discuta şi pentru a vă întreba un lucru : oferiţi cadouri doar din plăcere sau şi din obligaţie ? Şi mă refer, bineînţeles, la faptul că te simţi obligat să fii atent cu cineva anume doar pentru că şi el a fost atent cu tine altă dată sau pentru că ai un interes ca persoana respectivă să fie mulţumită.
Cum spuneam, 1 şi 8 martie sunt ocaziile perfecte. De altfel, sărbătorile de iarnă, iepuraşul, zilele de naştere sau onomastică, botezurile şi nunţile chiar, reprezintă momentele cheie în care poţi oferi un dar din plăcere sau pentru că te simţi obligat.
Eu recunosc cu o mână pe suflet şi cu cealaltă cu degetele încrucişate că eu ofer cadouri din plăcere. Îmi place să dăruiesc, îmi place să zâmbesc şi îmi place să primesc energie pozitivă de la cel care primeşte cadourile. Daţi-vă seama că îmi place foarte mult să şi primesc cadouri. Cui nu-i place ?
Dar spuneam că la cealaltă mână degetele îmi sunt încrucişate, semn că ceva-i putred în toată ecuaţia asta. Da, trebuie să recunosc că am oferit daruri şi din obligaţie. Nu mi-a plăcut deloc nici ideea în sine şi nici rezultatul ei, pentru că sunt absolut sigur că m-a dat de gol faţa. Eu simţeam că nu mai am acel zâmbet, nu mai transmiteam aceeaşi energie şi nici nu mă simţeam bine în pielea mea. Dar totuşi am oferit acele cadouri/atenţii.
Asta e de fapt unul dintre compromisurile pe care le-am făcut în viaţă, dar, din păcate, lista s-a prelungit prea mult şi parcă nu mă mai recunosc. E ca şi cum aş invita pe cineva la o piesă de teatru iar eu sunt actorul principal. Sunt convins că nu sunt singurul. Poate că şi persoanele cărora le-am oferit atenţii din obligaţie m-au tratat altfel tot din obligaţie.
Eu sunt un idealist ( chiar şi prin semnul zodiacal ) şi încă nu mă simt bine făcând aceste compromisuri. Nu ştiu dacă m-aş simţi mai bine dacă şi la voi se întâmplă aceleaşi lucruri, dar cu siguranţă mi-aş da seama că am început să ne pierdem uşor identitatea.
1 an de blogosferă vrânceană
Ce fac bloggerii în plină criză economico-financiară ? Ei bine, se distrează! Iar asta înseamnă că e un domeniu care merge înainte şi nu ţine cont de nimic. Săptămâna trecută, pe 26 februarie, am participat la tăierea moţului blogosferei vrâncene, dar şi a echipei #Dreamteamro , care creşte văzând cu ochii odată cu noi.
A trecut fix un an de la marea lansare, timp în care fiecare dintre noi am încercat, mai mult sau mai puţin, să schimbăm unele chestii la noi în ogradă şi să mai şi dezvoltăm câte ceva pentru a creşte calitatea blogosferei vrâncene. Pe de altă parte, nici onorabilii noştri invitaţi de la #dreamteamro nu au stat degeaba, astfel că au venit cu idei şi planuri noi pe care trebuie să le ducă la bun sfârşit şi cu susţinerea noastră.
În acest sens, Chinezu ne-a vorbit despre un proiect îndrăzneţ de dezvoltare a blogosferei locale ( şi implicit a celei naţionale ). Este un proiect în care se va investi foarte multă răbdare şi know-how, la care se va munci mult şi care promite rezultate vizibile pe termen mediu şi lung. Veţi afla mai multe în momentul în care acest proiect se va lansa. Dar e tare de tot, vă zic eu!
Mi-au plăcut mult proiectele în care s-au implicat Nicu Simion şi Marius Matache, apreciez munca extraordinară pe care o face Claudiu Ciobanu în domeniul retail&fmcg şi abia aştept să urmăresc prestaţia fiicei lui la “Românii au talent” şi nu în ultimul rând îi mulţumesc şi pe această cale lui Ştefan Murgeanu pentru ghidul carierei pe care l-a promovat la blogmeet, cu promisiunea că îl voi consulta din scoarţă în scoarţă şi pe care îl voi dona, mai apoi, la Bibliotecă . Niciodată nu ştii când cineva ar putea să aibe nevoie de aceste informaţii.
În concluzie, mă bucură faptul că am putut ajunge la întâlnirea aniversară, tortul a fost foarte bun, m-am bucurat că am putut cunoaşte noi colegi de blogosferă ( sper să mai facem un tweetmeet ca să ne putem cunoaşte mai bine ), apreciez Radio Deejay pe care Remus Rufa ni l-a promovat acolo ( mulţumesc, e chiar fain!), mă bucur că am descoperit şi blogul lui Andra Botezatu şi că am schimbat câteva vorbe cu Vali Crintea, Dan Ştefan, Tudor şi Alin. Mulţumesc şi lui Florea Cristian pentru invitaţie şi organizare şi trebuie să îl apreciem aşa cum se cuvine pentru toată munca pe care o depune, el fiind şi cel mai tânăr, dar şi cel mai activ blogger vrâncean.
Fotografiile Pozele le puteţi descărca şi admira accesând acest link .
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici