Lucrul acesta mi-a adus aminte de vremea în care încercam să fac tot posibilul pentru a petrece câteva minute lângă o persoană pe care o credeam sculă în materie de calculatoare. Eu eram un umil “elev”, proaspăt utilizator al unui calculator mult prea puternic pentru timpurile alea ( în anii 90 aveam un hard-disk de 6 Gb, mult peste colegii mei care se mândreau cu hdd-uri de până în 1Gb. ), dar care nu ştiam mare lucru, chiar dacă eram la mate-info. Uram faptul că la şcoală aveam nişte amărâte de calculatoare care funcţionau cât de cât doar dacă apăsai butonul turbo şi în loc să învăţăm hardware şi programare “ca la carte” făceam prostia de Turbo Pascal.

În fine. M-am dat pe lângă persoana aceea până a înţeles că, pentru a scăpa de privirile mele curioase, trebuie să mă înveţe să stăpânesc cum trebuie toate aceste cunoştinţe. Trebuie să recunosc că omul a avut răbdare cu mine, mi-a explicat şi paraexplicat şi tot ceea ce credeam că am învăţat de la el puneam în practică pe calculatorul meu. Aşa se făcea că la fiecare sfârşit de săptămână veneam cu pc-ul la el ca să mi-l repare

Nu a durat mult toată această poveste pentru că totuşi nu-s ultimul încuiat de pe lumea asta. Abia la sfârşitul poveştii mi-a recunoscut că mai avea puţin şi mă strângea de gât dacă mă mai vedea pe vizor cu calculatorul în braţe.

Cu timpul, a venit şi momentul în care eu eram în postura de a învăţa pe cineva cam aceleaşi lucruri. Sincer să fiu, mă simţeam onorat şi împlinit să învăţ pe cineva să facă ceva ce am făcut şi eu. Numai că, brusc şi deodată ( cum spunea o fostă colegă ), nu mai eram atât de răbdător pe câtă răbdare am avut atunci când am vrut să fur meseria. Am început să mă enervez repede ori de câte ori “elevul” nu înţelegea chestii foarte simple, gândindu-mă că îi va fi foarte greu înţeleagă complexitatea sistemului dacă nici măcar lucrurile banale nu îi intră în cap. Abia mai apoi mi-am dat seama că, poate, eu sunt de vină fiindcă trec prea repede peste anumite etape şi că lui îi era ruşine să întrebe lucruri pe care, poate, nu le-a înţeles.

Şi m-am gândit că atunci când eşti nevoit să înveţi pe cineva să facă ce-ai făcut tu atâta timp, e ca şi cum ar trebui să accepţi persoane noi într-o familie. Se schimbă absolut totul. Pe mine m-a surprins cum persoanele pe care le-am învăţat să utilizeze (mai mult sau mai puţin) calculatorul  m-au făcut să mă uit în interiorul meu. Pot să  văd cu alţi ochi cine eram eu atunci,  cine sunt acum şi cine aş putea deveni într-o zi.

Un singur lucru este cert : trebuie să mă înarmez cu mai multă răbdare şi să accept că aşa am fost şi eu odată. Voi aţi fost  răbdători de felul vostru atunci când v-aţi aflat într-o astfel de situaţie ?

Dar uite că a venit momentul ca eu să scap şi de aceste contre! Întâmplător, am găsit pe internet o soluţie foarte simplă şi haioasă de a împături tricourile fără prea mare efort. Şi nici nu trebuie să ai mare talent în a face asta. Priviţi!

1. Reno-ul meu face fiţe. În urmă cu ceva timp a rămas blocat pe o fază şi nu şi-a mai revenit. Am urcat în maşină, am pus contact şi….buffff!, AC-ul mergea pe turaţie maximă. Zic să dau bice, adică motor şi să reglez după aia turaţia ventilatorului. Neam!

Am apăsat fiecare butonaş în parte. Şi, contrar aşteptărilor, toate mergeau în afară de cel de reglare a turaţiei. Vizita la reprezentanţa Renault mi-a adus o veste neagră rău : un condensator mic trebuie înlocuit. Preţ cu tot cu manoperă : 600 de lei !!! Mă întreb dacă ăştia tot nu şi-au dat seama după atâta amar de vreme că lucrează tot după lista de preţuri de la reprezentanţele Renault din Franţa ?

M-am interesat pe forumurile dedicate renoiştilor din România şi alţii care au avut aceeaşi problemă au apelat la service-urile de cartier. Total piesă + manoperă = 60-70 lei.

2. Ca să nu merg cu vântu-n freză, am apelat la serviciile CFR pentru a ajunge la Bucureşti unde aveam eu nişte treabă. M-am dus cu rapidul şi m-am întors cu inter-city-ul. Rapidul face cu juma de oră mai mult, dar parcă era mai comod ca şi inter-city. Adică stăteai mai relaxat pe scaune. Minusul mare la rapid este ca are priza la juma de metru faţă de scaune, faţă de inter-city care dispune de prize sub masa din faţa pasagerului.

Şi nu asta-i chestia cea mai nasoală. Nu, nici pe departe! Eu mă întreb cum oare, în anul 2011, un drum Focşani-Bucureşti se face cu Rapidul în 4 ore şi cu IC în 3,5 ore ? Iar ca raport servicii/preţ sunt varză cei de la CFR. Dus-întors/persoană costă puţin peste 100 de lei, stai 4 ore în măgăoaia aia şi numeri stâlpii de-ţi vine să turbezi, pe când cu maşina personală scoţi din buzunare 100-120 de lei dus-întors şi îţi ia doar 2-2,5 ore. Nu ştiu, dar parcă în anii 90 trenurile mergeau mai repede şi costau mai puţin !

Human Planet este un documentar realizat de BBC pe care l-am gasit din intamplare in biblioteca mea virtuala si de care nu ma pot desparti pana ce nu se termina. Documentarul presupune o calatorie in peste 80 de locatii diferite de pe planeta si este dedicat in exclusivitate omului si capacitatilor sale unice.

Pentru mine, calatoriile in jurul lumii inseamna extraordinar de mult. Imi place sa descopar noi culturi, sunt absolut incantat sa vad cum se descurca oamenii care se afla la limita existentei si ce inventii fac pentru a supravietui. De fapt, omul este foarte interesant atunci cand lupta pentru ceva. Cand deja are cam tot ce si-a dorit, devine plictisitor. Nu si acest documentar care va va tine lipiti de ecrane.

Eu mi-am pregatit un ceai fierbinte si sunt hotarat sa plec in aceasta calatorie !

Vremea extraordinară, numai bună de drumeţii, picnicuri sau, după caz, grătărele prin pădure. Sâmbătă, cel puţin, a fost o vreme de poveste, cu aproape 20 de grade în termometre, fără vânt şi cu multă lume venită să (re)cunoască Soveja.

Şi totuşi, ce s-a întâmplat dis de dimineaţă, imediat ce ora s-a încăpăţânat să se schimbe ? Surpriză !!!

… şi nici măcar n-am haine pentru aşa ceva

Cum spuneam, 1 şi 8 martie sunt ocaziile perfecte. De altfel, sărbătorile de iarnă, iepuraşul, zilele de naştere sau onomastică, botezurile şi nunţile chiar, reprezintă momentele cheie în care poţi oferi un dar din plăcere sau pentru că te simţi obligat.

Eu recunosc cu o mână pe suflet şi cu cealaltă cu degetele încrucişate că eu ofer cadouri din plăcere. Îmi place să dăruiesc, îmi place să zâmbesc şi îmi place să primesc energie pozitivă de la cel care primeşte cadourile. Daţi-vă seama că îmi place foarte mult să şi primesc cadouri. Cui nu-i place ?

Dar spuneam că la cealaltă mână degetele îmi sunt încrucişate, semn că ceva-i putred în toată ecuaţia asta. Da, trebuie să recunosc că am oferit daruri şi din obligaţie. Nu mi-a plăcut deloc nici ideea în sine şi nici rezultatul ei, pentru că sunt absolut sigur că m-a dat de gol faţa. Eu simţeam că nu mai am acel zâmbet, nu mai transmiteam aceeaşi energie şi nici nu mă simţeam bine în pielea mea. Dar totuşi am oferit acele cadouri/atenţii.

Asta e de fapt unul dintre compromisurile pe care le-am făcut în viaţă, dar, din păcate, lista s-a prelungit prea mult şi parcă nu mă mai recunosc. E ca şi cum aş invita pe cineva la o piesă de teatru iar eu sunt actorul principal. Sunt convins că nu sunt singurul. Poate că şi persoanele cărora le-am oferit atenţii din obligaţie m-au tratat altfel tot din obligaţie.

Eu sunt un idealist ( chiar şi prin semnul zodiacal ) şi încă nu mă simt bine făcând aceste compromisuri. Nu ştiu dacă m-aş simţi mai bine dacă şi la voi se întâmplă aceleaşi lucruri, dar cu siguranţă mi-aş da seama că am început să ne pierdem uşor identitatea.

A trecut fix un an de la marea lansare, timp în care fiecare dintre noi am încercat, mai mult sau mai puţin, să schimbăm unele chestii la noi în ogradă şi să mai şi dezvoltăm câte ceva pentru a creşte calitatea blogosferei vrâncene. Pe de altă parte, nici onorabilii noştri invitaţi de la #dreamteamro nu au stat degeaba, astfel că au venit cu idei şi planuri noi pe care trebuie să le ducă la bun sfârşit şi cu susţinerea noastră.

În acest sens, Chinezu ne-a vorbit despre un proiect îndrăzneţ de dezvoltare a blogosferei locale ( şi implicit a celei naţionale ). Este un proiect în care se va investi foarte multă răbdare şi know-how, la care se va munci mult şi care promite rezultate vizibile pe termen mediu şi lung. Veţi afla mai multe în momentul în care acest proiect se va lansa. Dar e tare de tot, vă zic eu!

Mi-au plăcut mult proiectele în care s-au implicat Nicu Simion şi Marius Matache, apreciez munca extraordinară pe care o face Claudiu Ciobanu în domeniul retail&fmcg şi abia aştept să urmăresc prestaţia fiicei lui la “Românii au talent” şi nu în ultimul rând îi mulţumesc şi pe această cale lui Ştefan Murgeanu pentru ghidul carierei pe care l-a promovat la blogmeet, cu promisiunea că îl voi consulta din scoarţă în scoarţă şi pe care îl voi dona, mai apoi, la Bibliotecă . Niciodată nu ştii când cineva ar putea să aibe nevoie de aceste informaţii.

În concluzie, mă bucură faptul că am putut ajunge la întâlnirea aniversară, tortul a fost foarte bun, m-am bucurat că am putut cunoaşte noi colegi de blogosferă ( sper să mai facem un tweetmeet ca să ne putem cunoaşte mai bine ), apreciez Radio Deejay pe care Remus Rufa ni l-a promovat acolo ( mulţumesc, e chiar fain!), mă bucur că am descoperit şi blogul lui Andra Botezatu şi că am schimbat câteva vorbe cu Vali Crintea, Dan Ştefan, Tudor şi Alin. Mulţumesc şi lui Florea Cristian pentru invitaţie şi organizare şi trebuie să îl apreciem aşa cum se cuvine pentru toată munca pe care o depune, el fiind şi cel mai tânăr, dar şi cel mai activ blogger vrâncean.

Fotografiile Pozele le puteţi descărca şi admira accesând acest link .

Ei bine, anul acesta tăiem tortul şi bem şampania din nou, chiar dacă pentru mine (cel puţin) ultimul an a fost dezamăgitor în online, pentru că m-am ocupat foarte mult de afacerea proprie şi nu am mai dedicat atât de mult timp pasiunii.

Totuşi mă bucur nesperat pentru că sâmbătă, 26 februarie 2011, începând cu ora 11, cel mai probabil la Irish Pub, se va organiza cel de-al doilea mare blogmeet cu ocazia aniversării unui an de blogosferă vrânceană, unde îi vom avea ca invitaţi tot pe meseriaşii de la DreamTeamRo şi pentru acest lucru trebuie să îi mulţumim tot lui Cristian Florea, poate cel mai activ blogger vrâncean.

În ceea ce mă priveşte, sper să pot onora acest eveniment. Asta pentru că mi-e greu să mă decid dacă aleg să merg la o întâlnire destul de importantă pentru afacerea mea sau  dacă îmi fac prezenţa la un eveniment la fel de important pentru pasiunea pe care o am de trei ani încoace, bloggingul.

Probabil decizia o voi lua şi în funcţie de numărul de bloggeri vrânceni prezenţi la eveniment. Dacă numărul e mare, probabil că mă voi gândi serios să încerc să ajung la blogmeet. Mi-ar plăcea să mă întâlnesc din nou cu PATRICKdan, cu Tudor, Căpcă1, Ramona, Ioana, Vali şi Iulia, care s-a făcut bucureşteancă, Alibus si nu în ultimul rând cu Valerică, măcar pentru a vorbi aşa, ca între tătici de fetiţe.

Oricum ar fi, sper ca Vrancea să fie din nou la înălţimea aşteptărilor şi să îi primim aşa cum se cuvine pe invitaţii noştri speciali care bat drumul tocmai de la Bucureşti pentru a sta câteva ore la taclale cu noi, vrâncenii, cei care le-am lăsat o impresie foarte bună la ultima noastră întâlnire.

Mergem pe altă cale acum afirmând că sunt mulţi cei care consideră că alimentaţia de bază este formată din proteine, cu trimitere directă la carne. Sigur, sentimentul ăsta există încă din antichitate, când, înainte de începerea oricăror competiţii, atleţii greci consumau mari cantităţi de carne întrucât erau convinşi că de acolo vine puterea. Pe de altă parte, dacă ne uităm la animalele cu  o masă musculară mare sau foarte mare ( elefanţi, rinoceri, cai, etc.) înţelegem că ele îşi formează mare parte din masa musculară mâncând iarbă, frunze sau alte vegetale.

Mai ştim bine că alimentaţia omului modern, mereu aflat în viteză, are ca structură principală mâncăruri de tip fast-food, mâncăruri bogate în grăsimi şi zaharuri, care reprezintă de fapt combustibilul nostru de zi cu zi, pentru că noi cu asta ne hrănim. Ori, organismul cerşeşte în disperare combustibil de calitate. Iar acest combustibil este reprezentat de glucide. Cea mai răspândită formă de glucid din natură şi totodată cea
mai importantă sursă de energie pentru om şi animale este amidonul, care se găseşte în frunze, rădăcini, seminţe şi tuberculi.

Acum urmează un întreg proces complex prin care glucidele sunt absorbite de organism pe care nu o să îl comentăm.Este pură teorie. Dar pe parcurs ne întâlnim cu aportul constant de glucoză din organism. Este ok, avem nevoie de ea ca şi sursă principală de energie şi asigură funcţionarea optimă a unor organe precum creierul şi celulele nervoase, însă glicemia, adică nivelul glucozei în sânge,  este cea care ne dictează bunul mers al sănătăţii.  Creşterea glicemiei declanşează o secreţie masivă de insulină, care face ca glucoza să fie depozitată sub formă de grăsime şi glicogen. Cantităţile mari de insulină din sânge, ca urmare a „inundării” cu glucoză, au un efect dăunător asupra arterelor, favorizând  ateroscleroza.

Şi cum creşte glicemia ? Prin ingestia de zaharuri, prezente în mai toate băuturile, dulciurile sau gustările pe care le găsim pe rafturi. Mai spuneam într-un articol recent că extrem de multe băuturi acidulate conţin cam 150gr de zahăr la litru, adică în jur de 8-10 linguriţe la pahar. Asta-i mai rău decât orice. Cataclism, pentru că ştiu persoane care beau zi de zi în jur de 1-2 litri de astfel de sucuri.

La fel şi multe dintre iaurturile cu fructe pe care le dau părinţii copiilor de dimineaţă, înainte de a merge la şcoală. Ştiaţi că acestea conţin tot cam 10 linguriţe de zahăr/porţie ? La fel ca şi multe sortimente de fulgi şi cereale ( din alea mai ochioase ) care au aproximativ 50% din calorii sub formă de zahăr.

Consumul crescut de zahăr atrage întotdeauna  o frecvenţă mai mare de cancere de sân, de colon şi infarct miocardic.  Şi ca efecte ale zaharurilor asupra organismului putem enumera :

• zahărul scade capacitatea leucocitelor de a ucide microbii. Odată cu creşterea glicemiei, leucocitele îşi modifică forma şi devin mai leneşe, deci nu mai distrug un număr atât de mare de bacterii. Dacă în mod normal, cu o glicemie normală, un leucocit distruge 14 bacterii, după o masă care conţine cam 20 de linguriţe de zahăr ( şi aţi văzut cât de uşor e să facem asta ), un leucocit reuşeşte să distrugă doar o bacterie, deci are o capacitate de luptă mult mai mică.
• zahărul furnizează doar calorii goale, adică lipsite de orice urmă de vitamine, minerale sau fibre.
• zahărul rafinat secătuieşte organismul de vitamina B1
• zahărul are acţiune acidifiantă. Scoate calciul din oase şi dinţi şi duce la favorizarea osteoporozei.
• zahărul consumat în cantităţi mari tulbură utilizarea proteinelor crescând colesterolomia şi trigliceridele, adică grăsimile în sânge.
• zahărul creşte aciditatea gastrică ( aviz persoanelor cu ulcer )
• orice tip de acnee se accentuează după consumul de zahăr
• consumul în exces de zahăr favorizează apariţia cancerului hepatic, rectal şi colic

Sfatul este să renunţaţi urgent la  băuturile carbogazoase şi energizante, să reduceţi radical cantitatea de dulciuri şi să vă îndreptaţi privirea către o alimentaţie mai bogată în fibre, vitamine şi minerale. Nu refuzaţi un piept de pui la grill, o friptură de vită la cuptor, salate şi garnituri de legume şi multă, multă apă. Cel puţin doi litri. Şi pe lângă asta, ar fi ideale măcar 30 de minute de mişcare sporadică pe parcursul unei zile.

Chiar şi aşa, nu o să reuşiţi să aveţi o alimentaţie corectă, dar măcar faceţi paşi mari pentru un alt stil de viaţă.

Vrea cineva să ştie mai multe despre proteine ?

Acest articol este pentru ei, întrucât vreau să le mulţumesc şi să apreciez motivaţia lor de a intra zilnic pe blogul meu, chiar dacă în ultima vreme am tras chiulul. Din păcate, observ că mare parte din cei care sunt peste hotare aleg să nu comenteze, însă tare m-aş bucura să lase o vorbă bună şi un semn că apreciază(sau nu) acest blog. Şi neapărat să ne spuneţi cum vă descurcaţi voi acolo şi dacă ne recomandaţi să lăsăm ţara asta altcuiva şi să facem bine să vă urmăm !

Mulţumesc, prieteni!