Imbecilitate naţională

January 3, 2009 by danbrasov · 3 Comments
Filed under: Romania, mizerii, social 

Apogeul imbecilităţii a fost atins în noaptea de Revelion, când televiziunile naţionale s-au întrecut în prostia servită românilor drept program de Revelion. După ce că am avut parte de cel mai trist revelion petrecut vreodată, nici măcar televizorul nu m-a primit lângă el. Cum naiba te poţi uita la televizor în noaptea dintre ani când toţi maneliştii şi expiraţii devin protagoniştii pe care trebuie să îi suportăm ?

Antena 1 a întrecut orice măsură în materie de îndobitocire naţională. După ce acuza ProTv-ul anul trecut pentru faptul că le-a oferit românilor manele în loc de revelion, acum au ajuns să fie solidari cu ei, oferind acelaşi lucru. ProTv ne-a pus la încercare urechea muzicală obligându-ne parcă să suportăm vip-uri care se făceau de râs la microfon(vezi Gina Pistol). Antena 3 şi RealitateaTv au ales să transmită acelaşi concert din nu ştiu ce piaţă din Bucureşti. Naţional Tv au rupt gura târgului cu muzică populară. Prima Tv a fost de tot râsul . În afară de Cronica Cârcotaşilor au fost zero barat.

Probabil că aceste programe din ce în ce mai idioate sunt rezultatul unor studii şi poll-uri comerciale care arătau că cei mai mulţi români preferă manelele şi programele de prost gust. Ce vină am eu sau alţii ca mine,  de sunt nevoit să fiu părtaş la această îndobitocire ridicată la rang naţional ? Eu am ales să închid televizorul şi să renunţ la prostiile lor.

Faza nasoală a fost că pe 1 Ianuarie, neavând ce face, am dat din nou drumul la TV. Peste ce credeţi că am dat ? Mda…. RELUAREA PROGRAMULUI DE REVELION !!! b-(

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes