Trăiesc cu impresia că ţara asta se duce de râpă mai mult decât credeam cu toţii că o va face. De fapt, sunt convins. Partea proastă este că ceea ce înseamnă criza economică la nivel mondial nu este decât un efect colateral. Parcă ne-ar fi blestemat nemţii, sau, mai recent, soţii Ceauşescu, pentru păcatul pe care poporul român l-a săvârşit în zi de mare sărbătoare. Vina pentru care ţara asta se duce naibii aparţine politicului.

Să fim serioşi, nu eram un popor învăţat cu salarii de lux, cu maşini care să meargă cu cisterna ataşată de portbagaj sau cu locuinţe de cinci stele, în marea lor majoritate. Nu eram obişnuiţi să avem totul pe tavă, iar acum, că a venit criza peste noi, să începem să trăim aşa cum o fac albanezii ( am vrut să spun românii). Noi suntem într-o criză continuă de cel puţin 20 de ani încoace. Nu criza este cea care ne pune cu botul pe labe. Nu în mod direct. Cu măsuri competente, luate de specialişti în economie, dar mai ales fără implicare politică ( a se citi interes politic ), puteam trece mai bine şi de acest hop.

La noi totul ţine de mentalitate şi de civilizaţie. Clasa politică nu are motive să rostească un discurs care să propună soluţii şi care să transmită idei competente atât timp cât românul nu îi cere mai mult prin comportamentul său, prin mentalitatea sa. De aceea lupta se duce pe mici şi bere şi nu pe soluţii sau idei competente. Încă ne mulţumim să fim minţiţi frumos, cu riscul de a nu se întâmpla nimic. Încă le putem permite politicienilor să ne privească în ochi fără să le fie ruşine.

Suntem un popor de sado-masochişti. Cu cât ne e mai rău, cu atât ne simţim mai bine. Se anunţă concedieri în masă, trimiteri în concedii fără plată, scăderea salariilor, creşterea preţurilor, dar noi mergem la mitinguri electorale, în campanie, la vot. Poporul român a ajuns ca, din cauza lipsurilor, să nu îşi mai iubească aproapele sau să aibe propriul interes ca hobby.

În cazul românilor, speranţa moare ultima. De ce nu se votează bugetul de stat pe 2010, de ce nu se fac publice măsurile care vor fi luate începând cu 2010 în cazul bugetarilor, de ce nu se vorbeşte nimic despre măsuri anticriză ? Desigur, pentru că din 2010 ne va fi mult mai bine! Mă întreb cum vom arăta peste încă 20 de ani ?

Poporul român a fost şi va rămâne în continuare un popor frumos şi mereu surprinzător. Printre altele, ne place să ne considerăm un popor de oameni credincioşi, cu sufletul curat. Cu toate acestea, ne întrebăm mai mereu cu ce am păcătuit atât de mult să ne naştem într-o ţară care nu ne oferă fericirea pe care o merităm din plin. Când e rost de sărbătoare creştină, românul, cu mic, cu mare, intră în casa lui Dumnezeu plin de speranţă. Cerem de la Dumnezeu, pe lângă sănătate, cam tot ceea ce ne lipseşte pentru a duce o viaţă normală. Şi mai cerem ceva:să moară capra vecinului!

Când vorbim de credinţă şi de Dumnezeu, afişăm o mină relaxată, chiar teatrală. Asistăm liniştiţi la slujbe şi ascultăm cuvântul şi învăţămintele preotului. Şi totuşi, ceva ne face să devenim cu totul şi cu totul altfel când auzim că “se dă ceva”. “Veniţi de luaţi lumină!”, se aude în miez de noapte, la sfintele sărbători pascale. Brusc, românii se calcă în picioare, în loc să se apropie liniştiţi de preotul care împarte lumină pentru toată lumea. La fel se întâmplă atunci când se împart ramuri de salcie, de Florii, sau când se împarte apă sfinţită de Bobotează, deşi, teoretic, e apă pentru toată lumea.

Am văzut de fiecare dată, la televizor, cum se îmbulzea lumea să pună mâinile pe moaştele Sf.Paraschiva. Se călcau în picioare, se îmbrânceau, înjurau de mama focului şi ţipau în gura mare, nervoşi fiind că durează prea mult până le vine rândul. Uitau, de fapt, că se aflau în curtea unei Biserici, unde, atunci când nu se dă nimic, sunt relaxaţi şi credincioşi până la Dumnezeu. Ajunşi în faţa faptului împlinit, încep să îşi întindă batistele şi hainele peste lucrurile sfinte. Unii chiar încearcă să îşi bage adânc unghiile în mâinile calde ale sfintei care se află acolo, mereu, pentru iertarea păcatelor omenirii. În timp ce fac aceste lucruri, românii se roagă pentru sănătate şi îndeplinirea tuturor dorinţelor.

De fiecare dată, românii pleacă de la Biserică plini de speranţă. Speră ca Dumnezeu să îşi îndrepte privirea spre ei. Speră să fie iertaţi de toate păcatele, deşi până şi în momentul în care se roagă fac păcate. Românii, cei despre care vorbesc eu acum, nu toţi, văd în Dumnezeu o ultimă speranţă. În rest, se ghidează după propriile principii, după propriile reguli.

ps: tocmai pentru a nu fi acuzat că generalizez, românii despre care vorbesc în articolul de mai sus sunt acei români pe care îi vedem mereu în jurul nostru şi care ne oferă exemple de proastă creştere.

Unul dintre lucrurile pe care nu doresc să mi se întâmple este mersul obligat-forțat,de nevoie,la un wc public.Asta pentru că,de cele mai multe ori,românului îi lipsesc cei 7 ani de acasă.Vedem căcați sau pișați împrăștiați de jur împrejur,colacul wc-ului mizerabil,apa netrasă după satisfacerea nevoilor fiziologice, coșul de gunoi gol și podeaua plină de hârtie sau tampoane,pereții plini de versuri sau numere de telefon etc. Păi, în condiţiile astea, îţi mai vine să mai faci ceva ?

Băi românule, da, tu, cel care nu ai nicio regulă când intri într-o budă publică, este greu, pe lângă datoria celor ce trebuie să asigure igiena wc-ului, să ridici nenorocitul ăla de capac când te pişi ? E atât de greu să nu te urci cu picioarele pe wc atunci când vrei să faci treaba mare şi să faci minimul efort de a arunca nenorocitele alea de hârtii mânjite cu opera ta de artă ? Când naibii aveţi timp fraţilor să mai şi scrieţi pe pereţi tot felul de inepţii ?

Sincer, te ia de la stomac atunci când ştii că eşti nevoit să intri într-o budă cu acces public. Odată am pus pe cineva la uşă să stea de pază, pentru că mi-am luat inima în dinţi şi am intrat la fete, crezând că este mai curat. Mare prostie am făcut. Credeam că bărbaţii sunt cei mai nesimţiţi când vine vorba de folositul wc-ului. Mi-a fost dat să văd tampoane folosite şi aruncate pe jos, nu pentru că era plin coşul de gunoi de lângă budă, ci pentru că nu mai încăpeau în wc. Fetelor, sunt convins că ştiţi cu toate ce e ăla ciclu, dar chiar sunteţi atât de lipsite de bun simţ încât să arătaţi asta tuturor ? E atât de greu să înveleşti absorbantul ăla într-o bucată de hârtie igienică şi să îl arunci la coşul de gunoi ? Nici nu vreau să mă gândesc cum faceţi acasă !

Acesta este un semnal de alarmă tras pentru cei fără cei şapte ani de acasă. Voi, cei care vă simţiţi cel puţin la fel de jenaţi ca mine atunci când vine vorba de mers la o toaletă publică, nu ezitaţi să le bateţi obrazul celor care fac asta! Spuneţi-le să meargă la wc şi să lase curat după ei. Când ies, să se spele neapărat pe mâini pentru că niciodată nu se ştie cu cine daţi mâna. Şi rostiţi-le următoarele versuri : futu-ţi mama ta să-ţi fut de poet necunoscut! Când mai treci pe la closet, cacă-te, nu fi poet!

Suntem un popor de  credincioşi. Vezi multă, foarte multă lume la biserică în zi de mare sărbătoare creştină. În rest, pe ici, pe colo, câteva băbuţe şi săraci cu duhul care se apleacă în semn de mătanie pe la uşile bisericii. Dau ziua bună la preot, mai cântă o strofă sau două în corul bisericii şi cred că păcatele le sunt iertate. Ajunşi acasă, marea majoritate a credincioşilor uită de unde au venit. Pleacă din casa Domnului cu sufletul pur şi ajung în casa omului cu sufletul plin de griji.

Se apucă să facă treabă, să muncească sau să ridice mai ştiu eu ce. Cum face unul vreo prostie, hop şi scuza: dracul m-a pus s-o fac şi pe asta ! Românul găseşte mereu vinovaţi şi de multe ori cel mai vinovat nu este el, ci dracul. Şi-a băgat dracul coada în treburile lui. În viaţa de zi cu zi a românului, dracul împreună cu vorbele de duh populare şi atât de pline de înţeles fac casă bună. Ah, mai e şi bârfa sau invidia. Cum îl vedem pe unul care are un serviciu bun, la stat, care implică un salariu măricel, cu maşină şi casă, ne întrebăm cine îl ţine-n braţe ? Pe cine are în spatele său de îşi permite să stea cât mai puţin pe la serviciu şi să câştige cât mai mulţi bani ? Dracu ştie !?

Românilor le place adesea să se distreze. Şi o fac cum ştiu ei mai bine, cu mulţi prieteni, băutură cât cuprinde şi grătare.La iarbă verde, dacă se poate. Acolo, în plină distracţie, încep discuţiile şi laudele fiecăruia.

-Uite bă, mi-am luat o maşină second-hand din Germania la un preţ de nimic !

-Cum dracu ? Unde ai găsit aşa ceva ?

-Ei, l-am prostit eu pe unul care ar fi vrut să scape de maşină că nu prea avea bani… Chestia este că maşina mea are funcţie turbo, apeşi pe un buton şi accelerează foarte tare timp de câteva secunde.

-Du-te băi, zic ceilalţi ofensaţi, maşină cu buton de turbo n-a văzut nici dracu !

După distracţie, ajunşi acasă, doi dintre ei vorbeau despre petrecerea dată la iarbă verde.

-Ai văzut mă ce zicea amicul tău ? Că şi-a luat maşină cu buton turbo, auzi ! Păi ăsta face mişto de noi pe faţă,mă ? Ne crede proşti ?

- Eh, să-l ia dracu ! Hai să vorbim despre altceva !

Unora dintre români le place să creadă despre ei că sunt oameni cultivaţi, chiar dacă nu sunt. Şi se duc la teatru, îmbrăcaţi în ţol festiv de ginerică, se dau în stambă, se duc la operă, merg la galerii de artă. Poate,poate îi vede cineva cunoscut. Ce mai contează că nu înţeleg nimic din tot ceea ce văd ? Chiar aşa îşi spun în sinea lor : dracu să mă ia dacă înţeleg ceva ! Întotdeauna dracul . El este actorul principal.

Mai vedem deseori români pentru care nu contează decât propriul interes. Ar fi în stare să îşi trădeze prietenii şi uneori chiar familia pentru a-şi atinge propriul interes. Fac spălături în urechile şefilor, trimit vorbe fără vreun sâmbure adevăr sau îşi toarnă colegii. Mai pe scurt, se face frate cu dracul sau îşi vinde sufletul dracului. Cum ştim, minciuna are picioare scurte, şeful nu are postul asigurat toată viaţa, iar cel ce s-a făcut frate cu dracul o ia pe coajă. Când planul său a fost demascat, face ca toţi dracii.

Oricum, românii sunt simpatici şi,între noi fie vorba, nu-i dracul chiar atât de negru pe cât pare. Ptiu, drace !

Motto : Cred ca Dumnezeu in creerea omului, cumva

si-a supraestimat abilitatile. ( Oscar Wilde )

Într-o zi de duminică, nu!, într-o sfântă zi de duminică, m-am dus la Biserică. Credincios de mic, că doar, na, am vrut să mă fac popă, am intrat în lăcaşul sfânt afişând mina unui om serios şi credincios, am salutat câteva babe pe care le ştiam de mic sau pe care le-am ajutat de-a lungul timpului cu câte-o pâine, m-am închinat discret la icoanele de la intrarea în Biserică şi m-am alăturat celorlalţi credincioşi care luau parte la sfânta slujbă de duminică.

Nu am înaintat, ci am rămas aproape de ieşirea din Biserică, fiindcă nu aveam să stau mult. Lângă mine, câteva băbuţe îşi îndoiau cu greu genunchii apăsaţi de vremuri grele. Făceau mătănii sau se rugau în genunchi la Dumnezeu. Cu siguranţă, cereau. Cereau iertarea păcatelor, dar erau atâţia la rând. Deodată, în Biserică intră o tipă care ţinea un copil în braţe.

- Auzi, fă  Aurico, ia uită-te la cucoana aia ! Nu se mai satură de certat cu bărbatu-său şi vine la Biserică ! Nesimţita naibii, vine şi cere iertare cred.

- Da dragă, mai e şi cu fiică-sa în braţe. N-ar sta bărbatu-său cu copchilul nici să-l baţi. Sigur e la băut pe undeva. Sau la curve, că mereu zice că pleacă acolo când se ceartă cu nevastă-sa.

Deranjat fiind de şuşotelile babelor care şi-au găsit loc de bârfă chiar în spatele meu, chiar în Biserică!, m-am uitat spre ele deranjat şi le-am rugat să aibă bunul simţ să vorbească mai încet.

- Ei, ce să spun, ai venit tu, tânăr, să ne zici nouă ce să facem … dacă nu îţi convine, poţi să pleci liniştit !

Brusc, babele îşi întorc privirea către doctorul intrat să-şi facă şi el o cruce, ca tot credinciosul. Nu prea îl vezi pe la Biserică, dar dacă îl vezi, înseamnă că a cam greşit cu câte ceva. Sau poate că îl aşteaptă o operaţie grea.

- Ia uite-l fă pe dom’ doctor. A venit să îşi ceară iertare pentru toţi banii pe care îi cere de la oamenii care îi intră în cabinet.

- Taci fă din gură, că e doctor bun. Mie mi-a spus întotdeauna că nu am nimic, iar când am avut nevoie de câte ceva, mi-a vorbit frumos şi mi-a dat reţete. Nu ca toţi bădăranii din ziua de azi. Ce, mai sunt doctorii cum erau înainte ?

- Uite-l fă, a şi ieşit ! Nu prea-l ţine Dumnezeu în casa lui. E păcătos, vine de ochii lumii !

Deodată, copilul celei care a intrat în Biserică mai devreme începe să plângă. Şi plângea din ce în ce mai tare. Degeaba încerca maică-sa să îl liniştească, probabil îl speriase ceva. Imediat, babele s-au simţit jignite.

- Şşşşşşşt ! Ieşi afară doamnă ! Chiar aşa, nu putem şi noi să ascultăm slujba din cauza matale ?

- E doar un copil, încerc să îl liniştesc ! Ce tot vă aprindeţi atât ? Nu aveţi altă treabă ?

- Fă bine şi scoate-l afară până se linişteşte ! Ai respect pentru lumea asta şi pentru preot, eiiii, zău aşa !

Supărată, probabil, că lumea e atât de rea, tipa a ieşit din Biserică nu înainte de a-şi face cruce atât ei, cât şi copilului.

- Aşa, du-te afară ! Mai bine pleacă acasă, la bărbatul tău că poate te caută prin alte părţi!

A fost momentul în care nu am mai suportat şi m-am decis să plec. Nu înainte de a le spune că locul în care se află este un loc în care ar trebui să uite de toate răutăţile de zi cu zi, de griji şi de probleme. Mai că nu le-am făcut nesimţite. Păi cum este posibil ca într-o Biserică, unde preotul ne vorbeşte despre bunătate şi despre cele sfinte, să te comporţi în aşa hal ? Probabil că se plictiseau acasă, ori nu prea mai trecea lume prin faţa casei. Lume pe care să o bârfească. Le mai lipseau seminţele şi totul era perfect. De aceea m-am hotărât ca de acum înainte să merg, din când în când, la mânăstiri, iar la Biserică să merg doar în zi de sărbătoare. Credinţa trebuie să existe în suflet, în primul rând. Dacă nu ai sufletul curat şi dacă nu crezi în Dumnezeu, te duci degeaba la Biserică. Iar dacă te duci, cu siguranţă te vei simţi bine lângă băbuţele acelea.

Fraţilor, am intrat din nou în campanie electorală. Facem ce facem şi numai de astfel de lucruri avem parte. Pâine şi circ, cât cuprinde. Acum vin alegerile europarlamentare. Îi vom privi din nou pe candidaţi şi ne vom mira când vom auzi cât lapte şi miere va curge în următorii ani. Starea ţării este jalnică, guvernul mai incapabil ca ăsta n-am văzut de la Constantinescu încoace, iar ei ne vor înmuia urechile şi mâinile cu vorbe dulci şi promisiuni.

Cert este că ne merităm soarta. Şi noi, cei care nu le mai înghiţim aberaţiile şi nesimţirea cu care au curajul să ne privească în ochi şi să ne mintă, şi ei, cei care acceptă ca până şi ultima urmă de orgoliu să le fie călcată în picioare, călcându-se în picioare pentru câteva gesturi electorale. Cu toţii picăm în aceeaşi oală. În loc să dezbatem teme electorale sau să alegem programe şi propuneri bazate,până la urmă, pe doctrină , ascultăm cum ne promit bani mai mulţi pentru pensii şi pentru bugetari, drumuri ceva mai bune etc. Păi ce facem, ne alegem primarul sau preşdintele ?

Apoi, dacă politicienii văd că noi ne vindem atât de ieftin, de ce să se mai obosească să facă ce au promis, după ce vor fi aleşi ? Pentru ce, atât timp cât voturile multora dintre români valorează doar câţiva mici şi-o bere, sau nişte alimente amestecate cu pliante electorale ? Ce rost mai are să îşi piardă ei timpul, atât de preţios, cu nişte sărăntoci fraieri ca noi, care belim ochii la bere şi ne curg balele la mici ? Zău aşa !

Tot timpul am susţinut că trebuie să mergem la vot. Dreptul de a ne alege conducătorii este un drept câştigat foarte greu. A trebuit să curgă sânge mult pentru asta. Am ajuns să îmi fie silă, iar acum mi-am schimbat părerea. Eu nu mă voi duce la vot la aceste alegeri. Poate nici la prezidenţiale, cine ştie ?

Mă exasperează reclama aia, pur românească, cu soțul care pleacă la serviciu spunând că întârzie și cu soția care stă în baie, pe motiv de constipație acută, până când ajunge soțul acasă.  Când se bagă amărâta în pat, soțul o întreabă : “Gata iubito ? Ce-ai facut azi ?” , iar ea răspunde supărată “Eeeh, mai nimic !” . După care, sec, apare întrebarea idioată : “Tu cat timp pierzi zilnic la toaleta ?”

În fiecare zi se difuzează acest spot publicitar, de mă și inhib când mă duc pe căcăstoare. Apoi, ce să mai înțeleg din mesajul pe care vrea să îl propage acest clip publicitar ? Că doar femeile se constipă ? Că ele se chinuie cât e ziua de lungă să se cace, în timp ce bărbatul se spetește să aducă bani în casă ? Sigur că, în realitate, nu e așa. De aia zic că acest clip e gândit pe budă.

Ah, iată încă una, de voie bună. Că tot suntem la capitolul ăsta…