Lenea, mai rea decât criza

Prima întâmplare

M-am obişnuit ca în week-end să merg la Soveja pentru a respira aer curat şi pentru a-mi încărca bateriile. Tot ceea ce înseamnă cumpărături le fac dinainte cu o zi de a merge acolo, pentru că în Soveja sunt foarte puţini agenţi economici şi oferta nu este atât de variată. Aşa că prefer să iau carnea, băutura şi alte mărunţişuri din Carrefour sau din piaţă.

Bineînţeles, atunci când ajungi acolo se întâmplă să mai uiţi câte ceva, aşa că te gândeşti să mergi cu încredere la magazinele din apropierea casei tale. În cazul meu, aveam nevoie de zahăr şi oţet. M-am uitat la ceas. Era ora 10:50 dimineaţa. Ştiam că magazinul este închis între ora 12 şi 15, aşa că mi-am luat portofelul şi am pornit la drum. N-am făcut mai mult de 5, hai 10 minute până acolo. Când să intru, surprizăăăă, magazinul era închis. O babă mi-a zis că vânzătoarea a plecat să îşi hrănească băiatul şi să dea de mâncare la animale şi că nu trebuie să mai aştept. Să vin după ora 15, că atunci deschide.

A trebuit să mă întorc şi să iau maşina pentru a merge la magazinul din capătul satului, unde eram convins că e deschis. Nu era, m-am înşelat eu. Noroc că cel ce vindea era prin curte. M-a recunoscut şi a deschis pentru mine.

A II-a întâmplare

Am două magazine în apropierea blocului în care locuiesc. Magazine de cartier, cu de toate, care supravieţuiesc şi pentru că dau marfă pe caiet. Preţurile sunt foarte apropiate, dacă nu chiar aceleaşi preţuri la alimentele de bază. Distanţa până la primul magazin este cam de 300 de metri, iar cea dintre cele două magazine este cam de 100-150 de metri, deci nu e chiar aşa mult de mers. Bineînţeles, de cele mai multe ori mă opresc la primul magazin, însă cumpăr şi de dincolo de multe ori, pentru că, zic eu, are marfă mai diversificată.

Diferenţa dintre cele două magazine nu se face nici la preţuri şi nici la distanţa dintre ele.

Exemplu : deşi cumpăr des de la ambele magazine, primul magazin ( cel mai apropiat ) nu dă rest decât în gume şi bomboane, iar dacă se întâmplă să nu ai 10 sau 20 de bani pe lângă suma de plată, trebuie să mai scoţi un leu din buzunar. Restul îl vei primi în gume sau bomboane. La al doilea magazin se schimbă puţin datele problemei. Restul se dă şi în gume sau bomboane, însă dacă nu ai 10 sau 20 de bani pe lângă suma de plată nu este nicio problemă. “Îi aduci tu când mai treci pe aici!” . E pe bază de ” la câtă vânzare faci şi la cât rest mi-ai lăsat, ar fi culmea să îţi mai cer 10 bani”.

Concluzie

Înţeleg acum de ce lumea foloseşte pretextul crizei economice. Pentru că lenea e mare şi pentru că bişniţarul român face tot posibilul să te jecmănească în stil barbar, doar, doar o mai câştiga 10 bani în plus de pe urma unora ca tine. Pun adaos foarte mare, nu dau bonuri fiscale şi se încăpăţânează să practice aceleaşi obiceiuri ca în anii comunismului. Deschid şi închid prăvălia când vor ei (deh, acum sunt patroni!), practică preţuri de lux, dar se plâng că nu le merge afacerea şi că nu se mai vinde marfa ca înainte. Domnilor, mă întreb unde vom ajunge cu astfel de mentalitate şi cu astfel de servicii ? Clientul vostru nu mai este stăpânul vostru ?

Asta ca să ştiţi !

July 28, 2010 by danbrasov · 10 Comments
Filed under: IT, Marasesti, Vrancea, bani, personal 

Cam greu găsesc timp pentru blog şi tare mi-e greu să stau departe de voi, dragilor, însă trebuie să recunosc că sunt băgat în nişte chestii care îmi ocupă mare parte din timp. Nu vă speriaţi, nu e de rău! Acestea fiind spuse, apelez cu mare încredere la pagina mea personală pentru a vă spune că, pe lângă familie, serviciu şi blog, mai fac şi alte chestii la care puteţi apela cu mare încredere.

Cel mai bun prieten

Deşi lumea ştie că îmi place să atrag oamenii de partea mea ( deh, îmi place să socializez mai mult decât îi place nevesti-mii să facă mâncare ), nu la relaţiile sociale m-am referit când am scris titlul de mai sus. Mă refer la ceea ce ştiu eu (poate) cel mai bine să fac, anume să coafez calculatoarele. Precum o femeie, calculatorul are nevoie de atenţia noastră. Trebuie să îi asiguri mentenanţa, să ai grijă de sănătatea lui şi să foloseşti softuri antivirus puternice, din când în când să îl mai cureţi, atât fizic cât şi logic (praf şi date de pe disk ) şi să îi asiguri dreptul la o viaţă cât mai lungă.

Aşadar, în cazul în care nu vă descurcaţi singuri, puteţi apela la serviciile mele în ceea ce priveşte instalarea/reinstalarea sistemelor de operare ( Windows Xp şi Windows 7) şi a driverelor necesare pentru buna functionare a sistemului. Configurez routere (wireless) pentru accesul la internet, asigur funcţionarea corectă a reţelei dvs. de calculatoare, asigur instalarea softurilor şi a driverelor de bază ( suita Microsoft Office, codecuri şi softuri pentru rularea fişierelor media, client de mail, Y!Messenger etc. ), reparaţii şi optimizări ale calculatorului dvs. Totul la preţuri decente. Telefon contact : 0740 030 182

Preţuri de referinţă :

Diagnosticare / Configurare router (wireless) / Instalarea şi actualizarea softurilor antivirus / Devirusări : 20 lei

Instalare sistem operare, drivere şi softuri : 50 lei

Cea mai bună alegere în materie de design

Dacă eu ştiu să îmi bag nasul în calculatoare, nevastă-mea trebuie să se priceapă şi ea la ceva : design interior/exterior şi organizare nunţi. Şi o face foarte bine. Aici aveţi două exemple cât se poate de simple ( ex.1 şi ex. 2 ). Recent a prins un contract în Franţa unde a trebuit să trimită câteva obiecte făcute de mână. Toate pentru design interior. Unele mi s-au părut a fi adevărate obiecte de artă.

În ceea ce priveşte nunţile, asigură tot ceea ce înseamnă aranjament floral, atât acasă(aranjament din brad), cât şi la biserică şi restaurant, mărturiile, paharele mirilor şi ale naşilor, lumânările şi aranjarea meselor. Nunta noastră a fost prima nuntă la care şi-a arătat măiestria, apoi a continuat cu alte nunţi. Totul din plăcere şi pasiune. Este incredibil ce poate ieşi atunci când lucrezi din pasiune. Desigur, dacă aranjamentul floral este asigurat de restaurant şi este inclus în preţul chiriei, se pot închiria cele două arcade, cât şi cele necesare pentru aranjamentul floral pentru biserică şi restaurant. Asta pentru că sunt puţine restaurante care au în dotare arcade sau suporturi pentru flori şi fructe.

Preţuri de referinţă (organizare nunţi ):

Închirierea arcadelor şi a suporturilor pentru aranjamentele florale (biserică + restaurant ) – 300 lei / eveniment

Închirierea arcadelor (2 buc ) – 150 lei / eveniment

Asigurarea aranjamentului floral ( biserică, restaurant, casă ) – minim 700 lei . În această sumă sunt incluse şi florile. Suma poate creşte în cazul în care se doreşte ceva mai special.

Dacă sunteţi interesaţi de toate acestea, va trebui să ne contactaţi pentru rezervări la unul din numerele de telefon : 0740 030 182 sau 0740 613 008, întrucât, în ultimul timp, facem faţă cu greu solicitărilor primite în ultimul moment. Oferta este valabilă (momentan) doar pentru judeţul Vrancea.

Acestea fiind spuse, veţi şti de acum la cine să apelaţi atunci când calculatorul începe să o ia razna sau când vreţi să schimbaţi ceva în casa voastră şi, de ce nu, atunci când vă pregătiţi să juraţi credinţă eternă. E păcat să nu aveţi un decor splendid în spate.

Outsourcingul, o soluţie pe timp de criză ?

September 7, 2009 by danbrasov · Leave a Comment
Filed under: IT, Romania, bani, diverse, fonduri europene, management, personal 

Ce inseamnă outsourcing ?

Externalizarea, denumită şi Outsourcing, se referă la delegarea unor sarcini sau obiective unor segmente organizaţionale aparţinând unor entităţi externe, care oferă un raport preţ calitate mai bun sau deţin expertiză în domenii specializate. Externalizarea poate cuprinde un spectru larg de activităţi, de la procese operaţionale (de exemplu livrarea de produse) şi până la funcţiuni ale firmei. ( sursa: wikipedia )

Promovare prin externalizare

Outsourcingul este o soluţie, dacă vorbim la general. Cu atât mai mult, în această perioadă de criză, outsourcingul poate veni ca o soluţie pentru multe dintre companiile care nu mai fac faţă cheltuielilor din ce în ce mai mari. Când vine vorba de reduceri ale cheltuielilor, departamentele de marketing sunt primele care vor avea de suferit. Cunosc multe companii care au tăiat până la zero cheltuielile de marketing.

Chiar şi aşa, companiile au nevoie de promovare. Constant. Fără promovare eşti zero barat, dar când te gândeşti că mai toţi clienţii întârzie cu plata serviciilor, furnizorii întârzie la rândul lor cu livrarea produselor şi în plus ţi se cere să faci plata lor în avans. Spre urmare, cel mai probabil, decizia care va fi luată în secunda doi va fi desfiinţarea departamentului de marketing al companiei respective. Cel puţin pentru un timp. Ce-ar fi dacă, în locul acestor decizii, s-ar pune problema externalizării serviciilor ? Adică, în loc să plăteşti câţiva salariaţi, să plăteşti, la jumătate de preţ, unul sau doi consultanţi care să se ocupe exclusiv de promovare .

Avem încredere în outsourcing ?

Din păcate, numărul companiilor care apelează la astfel de soluţii de externalizare a serviciilor este unul foarte mic. Întâlnim deseori manageri reticenţi în ceea ce priveşte decizia de a adopta o politică bazată pe externalizarea serviciilor. Cei mai mulţi fac parte din companii multinaţionale. Situaţia se va modifica în functie de felul în care se va schimba  strategia managerilor români, dar şi în funcţie de timpul în care pieţele europene vor fi deja saturate, fapt ce va motiva intrarea unor companii de outsourcing pe piaţa internă.

Trebuie să recunoaştem că outsourcingul nu reprezintă, deocamdată, o soluţie, întrucât ţara noastră este slab reprezentată la nivelul proiectelor de accesare a fondurilor europene, faţă de alte state europene, al căror grad de accesare al fondurilor este unul foarte mare. Nu cred că m-aş pripi dacă aş spune că, pe viitor, outsourcingul va reprezenta o soluţie mai mult decât potrivită pentru companiile aflate în plină dezvoltare.

Bere, dulciuri, fructe și de restul…gumă

June 23, 2009 by danbrasov · 5 Comments
Filed under: Romania, bani, diverse, loc de dat cu capul, mizerii, personal 

Patronul român așa e învățat. Rămâne rest, bagă-i clientului pe nas o gumă, o eugenie sau o bombonică. Asta e prima regulă învățată de vânzător. Ajungi  să ai torpedoul plin de goange, buzunarele pline de hârtii sau parcurile pline de pungulițe de la bomboane. Nu avem curajul să spunem că vrem restul în bani, iar dacă avem primim priviri tâmpe din partea vânzătorilor. Poate și-un sictir.Dacă lași restul și refuzi guma, iar data viitoare când cumperi de acolo se întâmplă să nu ai  o mie de lei (vechi), ești refuzat pe motiv că trebuie neapărat acea mie. Nu contează că ai lăsat zeci de mii acolo, de-a lungul timpului.

Tot în țara noastră se practică și baccișul lăsat obligatoriu, că altfel te cam trezești cu flegma-n mâncare dacă mănânci tot acolo data viitoare.  În occident, vorbim de cu totul și cu totul altceva. La orice magazin, nu la alea de firmă neapărat, vânzătorul mai are puțin și fuge cu restul după tine. Primești rest până la ultimul cent. Pentru ei, baccișul se câștigă doar la restaurante. De obicei e 10% din prețul total. La unii se practică baccișul la vedere. Adică îți apare baccișul pe nota de plată. Obligatoriu. Nu poți fi indignat, întrucât serviciile sunt excelente.

De multe ori, rămâi cu gura căscată când îl vezi pe șeful de restaurant sau pe ospătar că îți mulțumește pentru că ai ales să mănânci la ei. Personalul de acolo te face să te simți excelent. Pentru ei, un client mulțumit mai aduce încă cinci clienți. Știu că acei clienți care sunt nemulțumiți pot speria alți potențiali clienți. La noi, nemulțumitul pleacă în timp ce e hutuchit de ospătarul venit să lucreze part-time, pe timp de vacanță. Nu tu școală de ospătari, nu tu servicii.

Mă duc să fac câteva cumpărături. Am o poftă de gumăăăăă….

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes