Constatări
Am încheiat un week-end frumos, bineînţeles, la munte. Am ajuns acasă duminică seara şi am pus mâna pe calculator cu gândul de a scrie pe blog câte ceva despre bărbaţii care găsesc atât de multă plăcere în a se masturba în natură. Erau doi inşi, un el şi o ea. Ea îi satisfăcea plăcerea nebună de a-i antrena cocoşelul pe un background de ciripituri de păsărici sau, de ce nu, păsărele. Erau nişte oameni de-ai satului care văzuseră, probabil, nişte sule de cal bălăngănindu-se sus în deal si le-a venit pofta. Imediat cum m-am aşezat la calculator mi-a pierit tot cheful de scris. Ba mai mult, vedeam în calculator un duşman al timpului. Aşa că am ales să mă relaxez alături de fiică-mea.
Ieri, luni, am avut o zi de care nu vreau să îmi amintesc prea curând. Am înţeles din nou că unele persoane au o mentalitate învechită, cam din aia de îmi povestea bunica. Şi nu atât învechită, cât nesimţită.Încleştată în ghearele trecutului nu prea glorios al ţării noastre. Şi iar nu am avut chef să scriu. Azi e marţi. Nu că mă aştept ca azi să fie vreo zi din aia de care îţi vei aminti în momentele mai puţin plăcute, dar cert este că am început-o cam aiurea. Am vrut să mă îmbrac cu o pereche de blugi pe care nu i-am mai purtat de prin noiembrie 2009. I-am tras pe mine. De fapt, am încercat să-i trag pe mine. Am avut parte de o remarcă blondă şi de nişte gânduri negre…şi cu păr. Aveam eu vaga senzaţie că m-am îngrăşat, dar, frate, în halul ăsta?
Iau altă perece de blugi. Pe ăştia îi purtasem la început de an 2010, aşa că era puţin probabil ca să păţesc aceeaşi chestie …pe care am păţit-o. Da, şi ăştia îmi erau mici. Nu reuşeam să închei nasturele din cauza burţii. Mno, nu vă imaginaţi acum vreun butoi de 100 de kg. Am 80 kg la o înălţime de 1.83m. Ceea ce e bine, zic eu, mai ales că în urmă cu câţiva ani trebuia să mă ţin cu mâna de masă când mă dădeam cu spray. Aveam 65kg. Radiografie ambulantă. Chestia care mă omoară este burtica. Din profil semăn cu nevastă-mea atunci când era însărcinată în cinci luni. Aş fi spus şase, dar sunt blând cu mine. E şi normal să am burtică. Mă trezesc, pun curul în maşină şi ajung la serviciu, unde pun curul pe scaun. Când plec de la serviciu, pun curul în maşină şi ajung acasă, unde pun curul pe canapea. Sport ? Da, eventual pe GSP TV. Uneori şi pe Digisport.
====================================================================================================
Pauza de publicitate !
Va place sa mancati ? Atunci cand mancati o faceti in graba ? Nu aveti timp, asa ca bagati cat mai mult in gura si nu prea mestecati mancarea, astfel incat sa terminati cat mai repede si sa va intoarceti la lucuru? Aveti un sef neintelegator care va impune prezenta minut de minut la serviciu, fara sa aveti voie sa plecati la masa? Va place mancarea fast-food? Atunci priviti ce se poate intampla !
====================================================================================================
Este adevărat, am vrut să mă mai îngraş niţel că prea eram anemic. Mâncam bine, regulat, dar degeaba. Seara mâncam dulciuri şi fructe cât cuprinde. Nimic. Dar, pentru că întotdeauna există un “dar”, de când am început să mănânc după ora 6 seara, adică pe la 8-9, când îmi terminam şi eu treaba, lucrurile au început să se schimbe. Şi a mai fost şi sezonul rece, când stai închis la căldurică, fără pic de sport, şi bagi în tine metri liniari de cârnaţi şi caltaboşi cu nişte cartofi prăjiţi aruncaţi aşa, la mişto, pe farfurie. Mâncam cu poftă. Seara, după 6. Rar se întâmpla să mănânc dimineaţa, la prânz mâncam pe fugă, cam ce apucam. Şi uite aşa, de la 65 de kg am ajuns la 72, apoi la 80. Şi aici trebuie să mă opresc.
De-ar fi aşa uşor! Am început să devin gurmand. Când văd mâncare gătită, dar mai ales carne la grătar, îmi fac ochii precum titirezul. Mi-am spus că după Paşte voi mânca mai puţin şi mai sănătos, dar mai ales că voi renunţa la maşină şi voi practica mult mersul pe bicicletă. Trebuie să îmi iau bicicletă, iar dacă vreau să îmi iau ceva, întotdeauna apar alte cheltuieli. Neprevăzute, cum s-ar zice. Aşa că am început să merg pe jos.Timid la început, dar sper să devină obişnuinţă. De câte ori ajung la Soveja o iau la pas prin pădure. Mersul pe jos face piciorul frumos. Pe naiba, că m-a luat o febră musculară de urcam scările-n mâini. Apoi, a doua zi, mă dureau mâinile. Colac peste pupăză, fiică-mea vroia să o iau în braţe, pe scări. Aia a fost într-adevăr o provocare ! Căram unsprezece kilograme, aveam în faţă 16 scări, febră musculară şi discopatie lombară. Dar, na, o fată are tata, aşa că zâmbeam muşcându-mi limba.
E clar, trebuie să dau burta jos acum, cât nu e prea mare. Trebuie să fac mişcare. Ah, ce-aş mai juca un meci de fotbal, aşa cum obişnuiam să fac în fiecare săptămână înainte de a avea probleme cu spatele! Trebuie să mănânc regulat şi sănătos. Să strâmb din nas când văd grăsimi. Să îmi dezlipesc fundul de pe scaun. Să nu îmi mai iau cheia de la maşină atunci când ies din casă. Să dau două ture cu bicicleta când se înserează sau să alerg puţin. Să fiu mai activ. Să am voinţă !
Trăşculescu vrea să aducă liniştea pe stadioane
Unul dintre deputaţii de Vrancea, Alin Trăşculescu, aflat în tabăra PD-L, a dat un interviu pentru Gazeta Sporturilor unde susţine că va propune modificarea legii Dragomir, cu una nouă, inspirată din modelul englezesc. Astfel, deputatul PD-L susţine că în maxim un an de zile vom putea vedea pe stadioane părinţi care îşi aduc copiii la meciuri.
Eu cred că trebuie impus un model românesc, care să rezolve problemele româneşti cu pedepse româneşti. Şi dacă e să faci un astfel de proiect, să te asiguri că este bun, complet şi complex, dar mai ales să iei o măsură de siguranţă pentru a nu fi schimbat ori de câte ori se schimbă guvernul sau conducerea fotbalului românesc. Nu ştiu câte şanse de reuşită are Alin Trăşculescu, dar e de urmărit. Interviul integral îl puteţi citi mai jos.
- Domnule Trăşculescu, cum v-aţi hotărît că trebuie modificată legea împotriva violenţei în sport?
- În România, huliganismul a luat amploare în ultimul timp şi prin această lege vom încerca stoparea lui. Noua lege va fi una mult mai complexă şi cu pedepse mai dure. Read more
Avantajele copilăriei
Nu ştiu dacă este chiar cel mai potrivit titlu. Cert este că nu voi vorbi despre lucrurile pe care obişnuiam să le fac atunci când eram mic. Nu pentru că nu ar merita rememorată acea perioadă, ci pentru că vreau să mă axez doar pe un singur lucru : plăcerea de a te juca, de a te simţi liber. Am avut o copilărie atât de fericită, încât povestea copilăriei mele va fi povestită, probabil, chiar şi de copiii copiilor mei. Sau cel puţin aşa mi-ar plăcea să cred. Dintre toate plăcerile, două îmi erau foarte dragi. Călătoriile şi bătutul mingii pe toate drumurile.
Ce mai conta că veneam acasă murdari din cap şi până în picioare sau că aveam genunchii juliţi de la zgură sau asfalt ? Ce mai conta că tricourile şi pantalonii scurţi erau plini de la iarba prin care mă aruncam ca să prind toate mingiile ? Mă simţeam în largul meu, eram foarte fericit că îmi ocup aproape tot timpul făcând ce îmi place. Mereu îmi spunea maică-mea să profit la maxim de momentele acelea şi nu înţelegeam de ce. Acum ştiu. Am crescut, am la rândul meu un copil şi sunt convins că îi voi da aceleaşi sfaturi.
În perioada copilăriei, pe lângă alte activităţi cultural-artistice, jucam foarte mult fotbal cu prietenii de la bloc. Am prins perioada împuşcatului, când la ora 12 fix trebuia să fie linişte deplină. Dar cine să o păstreze ? Băteam mingea de dimineaţa şi până seara târziu, cu pauză de masă şi somn. Îl ţin minte şi acum pe administratorul de bloc, unul băţos, cu o mustaţă apăsătoare, care ne fugărea de mama focului pentru că deranjăm liniştea publică. Nouă ne făcea plăcere să fim alergaţi. Vă daţi seama ce gălăgioşi eram. Iată că acele vremuri au trecut, iar viaţa şi-a urmat cursul ei. Mult timp de atunci nu am mai pus piciorul pe minge, nu m-am mai întâlnit cu aceiaşi prieteni şi n-am mai gustat din plăcerile copilăriei. Venise timpul să fac curte fetelor, să merg la liceu şi să mă pregătesc pentru viaţă.
Cu doi ani în urmă mi-am adus aminte de vremea copilăriei. Jucam fotbal pe teren sintetic în fiecare week-end, pe timp de noapte.Era extraordinar, dar, cum lucrurile frumoase durează foarte puţin, m-am ales cu o febră musculară de toată frumuseţea, ca mai apoi să ajung să nu mai pot juca fotbal deloc, din cauza unor dureri lombare . Dau semne de bătrâneţe, chiar dacă îmi e carcasa încă bine lustruită. N-am ce face acum, însă îmi pot aminti cu plăcere de avantajele copilăriei mele.
Să vină Ciopraga !
Filed under: Fucktard, Marasesti, diverse, loc de dat cu capul, mizerii, politica, sport
Acestea fiind spuse, cred că soluţia problemei este la îndemâna domnului primar, mai ales că cel care îşi oferea sprijinul necondiţionat pe timp de campanie eletorală, mistăr Mircea Ciopraga, este de aceeaşi culoare politică cu primarul oraşului Mărăcity. Sau bunăvoinţa se vede doar pe timp de campanie electorală, atunci când proştii trebuie să voteze ?
1-1, meci nul :)
Steaua Bucureşti joacă din ce în ce mai prost. De mult timp nu mai este echipa care speria şi spulbera orice concurent. Nu mai regăsim acea răutate în joc, acel spirit agresiv şi spectaculos. Probabil că Lăcătuş este de vină împreună cu tot staff-ul tehnic. Este curios faptul că o echipă cu un brand ca al Stelei nu are un departament de scouting bine pus la punct. Antrenorul lipseşte cu desăvârşire, patronul freacă menta.
Aseară, steliştii au jucat împotriva celor de la Cluj, campioana en-titre a campionatului României. Cum era de aşteptat, s-au trezit abia după ce au încasat un gol şi după ce au rămas în inferioritate numerică, când Lovin a primit roşu. Un roşu discutabil. S-au trezit, spuneam. Adică au ratat din toate poziţiile posibile. Totuşi, Dayro Moreno şi-a salvat pielea şi a înscris pentru Steaua. Meciul s-a terminat la egalitate, 1-1. Interesant este că marea publicaţie Gazeta Sporturilor, cu milioane de cititori online, a comentat scurt şi la obiect : ” derby cu de toate : fotbal, atmosferă şi controverse. Nul nebun în Ghencea ” . Îmi încep ziua de joi, bucuros că am mai învăţat ceva şi anume că orice meci de egalitate este considerat meci nul. Tare, este ?
Pân’ la urmă cum e ?
Am găsit în cotidianul Prosport două ştiri care se bat cap în cap. Cine e de vină pentru asta oare ? Trombetta, antrenorul CFR-iştilor, care este atât de supărat încât nu ştie ce mai vorbeşte, sau redactorii Prosport care în goana după ştiri multe care să apară pe site, uită că au pus un titlu care se bate cap în cap cu altul ?
România-Franţa : 2-2 (2-1)
Suntem în pauza meciului România – Franţa. Conducem cu 2-1 graţie golurilor înscrise de Florentin Petre şi Dorin Goian.
Handicapatul ăla cu semne pe faţă a readus echipa Franţei în joc înscriind un gol superb la care Lobonţ făcea poze cu noul aparat.
Mutu fute pământul şi în acest meci şi se pare că nu face altceva decât să aştepte mingi pe care să le bage în poartă.
Acelaşi Mutu ratează ca un chior la o centrare venită de la Mureşan, care joacă fotbal de clasă.
După golul lui Ribery am început să jucăm româneşte, adică să ne băgăm cururile pe linia porţii şi să respingem orice minge pe unde apucăm . Sper să nu abordăm această tactică şi în repriza a doua, că ne-am ras.
Mă enervează la culme reclamele din timpul meciului. Radio Zu, postul de radio al Antenei 1 îşi face reclamă în sictir pe nervii noştri. La fel şi vinul ăla de îl beau bărbaţii, iar femeile sunt leşinate. Aş vrea să văd astfel de reclame şi în timpul şedinţelor de parlament sau în timpul discursului preşedintelui Băselu sau premierului Tăriceanu.
Începe repriza a doua . Mă duc dincolo, la televizor. HAI ROMÂNIA ! Pe ei, pe ei, pe ei , pe mama lor ! 
Deşi s-au schimbat părţile, francezii au rămas în aceeaşi jumătate de teren în care erau prima repriză. Ne-au rupt oasele, ne-au alergat, ne-au învăţat niscaiva fotbal şi au marcat golul egalării printr-un şut superb de la 30 de metri al lui Gourcuff, noua speranţă a fotbalului francez. Din păcate Lobonţ nu a avut ce să îi facă. Ţin să precizez că şi portarul nostru a făcut un meci mare salvând trei şuturi consecutive care puteau aduce încă un gol francezilor.
Mutu a alergat, a pasat şi a şutat de unul singur, mai apoi observând că nu are mingea la picior.
Marica mai avea puţin şi se lua de mână cu Mutu la capitolul fotbal de dragul lumii. Pardon, din obligaţie. Se gândeau amândoi, probabil, că totuşi au bătut echipa Franţei cu o zi în urmă. Pe playstation, fireşte.
În concluzie, românii au avut şansa de a face un meci istoric, la fel ca cel jucat împotriva olandezilor, însă s-au înecat precum ţiganii la mal. Au preferat să se bage cu fundul în poartă, sperând într-o minune. Nu ne ajung exemplele Stelei cu M’boro sau chiar al României cu Bulgaria şi cu alte zeci de echipe. Vrem să păstrăm vie amintirea acelor meciuri.
În grupa noastră, Insulele Feroe au remizat cu Austria, scor 1-1, în timp ce Serbia a învins echipa Letoniei cu 3-0.
Echipa României se va uita din nou la mondiale la televizor. Prietenii ştiu de ce.
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici