Old fashion

June 29, 2010 by danbrasov · 11 Comments
Filed under: Romania, bani, diverse, loc de dat cu capul, social 

Azi am fost în câteva magazine de retail ca să caut unele chestii de care nu mă puteam lipsi. Am avut un sentiment ciudat încă de la căutarea unui loc de parcare. Parcă ar fi fost sărbătoare. Ştiu, a fost, dar mă refer la sărbătorile alea mari care aduc românul în pragul disperării, gen “băăăăăă, ia două coşuri că abia am făcut loc în portbagaj! “. Ce să vă zic, în parcare erau mult mai puţine maşini decât oameni înauntru. Şi mişunau, nene, mişunau precum furnicile în plină vară!

Ceea ce am văzut astăzi mi-a adus aminte de anii ’90, atunci când, din momentul în care se anunţau scumpiri la un anumit produs, lumea se înghesuia să cumpere produsul respectiv “mai ieftin”.

Cum au anunţat ăştia că TVA-ul va creşte cu 5 puncte procentuale, imediat românul a scos banul de la ciorap şi a început să cheltuiască. Fotolii, canapele, plasme peste plasme, aparate foto, încălţăminte, aparatură electro-casnică şi multă haleală.

Ţineţi minte cozile care se formau la benzinării cu o zi înainte de anunţata scumpire a preţului la benzină ? Toată lumea se înghesuia să cumpere benzină mai ieftină cu câţiva zeci de bănuţi. Toţi îşi făceau plinul la maşină şi mai umpleau şi canistrele pe care le aveau în magazie.

Ei, aşa şi ăştia care tot mişunau pe acolo. Cred că n-am mai văzut atâta lume, nu de la sărbătorile de iarnă, ci de la vremurile alea bune din 2008, când se dădeau credite cu buletinul şi toată lumea pleca din Carrefour cu plasma-n spinare.

Mi se pare mie sau unii au rămas de modă veche ?

Ne place sa stam capra

Suntem, pardon, ar trebui sa fim constienti ca firma birocratica a murit.Cam asta se intampla in occident de ani buni, iar Romania cum e in urma cu multi ani, ar trebui sa aiba aceleasi reguli.

Multe firme ar trebui sa se reinventeze, iar asta nu inseamna a schimba ceea ce este, ci a crea ceea ce nu este.Cea mai mare greseala a unei firme se produce atunci cand conducerea nu constientizeaza ca traieste in trecut, ca impune o mentalitate invechita.

In trecut, succesul unei firme se masura prin capacitatea de a supravietui. Din pacate, trecutul altor tari este prezentul in care se zbate tara noastra.

Mediul privat se afla in moarte clinica in aceasta criza impusa, zic eu, de statul român care este incapabil sa propuna solutii si sa stabileasca masuri clare pentru iesirea din criza.Iar daca mediul privat nu produce, suntem morti.

Ce face statul?Ce masuri ia?Mai nimic, dar pregateste marirea TVA si a cotei unice de impozitare.Adica le taie gatul de la genunchi si alora de vor sa produca, si alora de vor/trebuie/nu pot altceva decat sa consume.Ce fac romanii?Nimic! Parca-s hipnotizati.

Poate ca ar trebui sa ne uitam incruntati catre factorii de decizie.Mai bine arzi decat sa te stingi. Poate ca a venit timpul ca sa schimbam pozitia. Poate ca a venit timpul ca noi sa traim si sa-i lasam si pe altii sa moara.Noi, oamenii.Ei, politicienii.

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes