Duminica în familie
M-am gândit mult la titlu. Am avut intenţia de a pune un titlu care să îndemne la seriozitate, sa sune mai oficial. Dar...de ce, atât timp cât m-am simţit aşa cum mă simţeam odată, ca în familie, atunci când în preajmă îmi era un om al FAMILIEI, Constantin (TICĂ) Ghiniţă.
Ieri, în sfârşit, a luat fiinţă la Mărăşeşti, fix în casa de creaţie a poetului Constantin Ghiniţă, prima ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie Literară "Constantin Ghiniţă", continuat de cea de-a XI-a ediţie a Salonului Literelor Vrancene.
”Ideea unui festival care să perpetueze numele poetului Ghiniţă a fost a scriitorului Adrian Botez, idee susţinută de poetul Paul Spirescu şi profesorul Cătălin Mocanu. Am preluat acestă idee şi, cu sprijinul autorităţilor locale, în acest an debutează la Mărăşeşti Festivalul de Creaţie Literară «Constantin Ghiniţă»”, ne-a spus prof. Virgil Răileanu conform unui interviu acordat Ziarului de Vrancea.
M-am simţit exact ca la o şezătoare literară, având aproape de sufletul meu îngeri ai poeziei şi prozei, strânşi laolaltă întru slava celui ce a fost "Evanghelistul Mărăşeştiului", Constantin Ghiniţă. A fost o atmosferă caldă, deşi sala nu era tocmai primitoare din punct de vedere termic. Am ascultat un Adrian Botez magnific, un om extraordinar din toate punctele de vedere, mi-am lăsat sufletul în vorbele de duh ale marelui poet Paul Spirescu, am fredonat două melodii de suflet, pline de emoţie ale Otiliei Gogu, una dintre cele mai bune voci ale Vrancei si am fost plăcut surprins de toate povestirile celor care îl evocau pe Tică.
Tică merita acest lucru. Merita cu vârf şi îndesat şi nu trebuia sa fie nicidecum o obligaţie acest festival. Ne bucură normalitatea, vorba poetului Paul Spirescu. Totuşi, vreau şi eu să salut iniţiativa şi gestul înfiinţării festivalului. Nu vreau să par acid. Nici nu sunt, însă sunt convins că de această dată promisiunile acordării titlului de cetăţean de onoare post-mortem poetului Constantin Ghiniţă vor fi respectate. Sper doar să nu fie din cauza apropierii anului electoral, ci a convingerii că Tică merită acest titlu de onoare întrucât şi-a dat sufletul pentru cultură şi a dus Mărăşeştiul pe cele mai înalte culmi din punct de vedere cultural.
Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment unde m-am simţit din nou ca în familie !
Adrian Botez deschide Festivalul National de Creatie Literara "Constantin Ghinita"
Animatorul cultural, Constantin Ghinita
1 an de blogosferă vrânceană
Ce fac bloggerii în plină criză economico-financiară ? Ei bine, se distrează! Iar asta înseamnă că e un domeniu care merge înainte şi nu ţine cont de nimic. Săptămâna trecută, pe 26 februarie, am participat la tăierea moţului blogosferei vrâncene, dar şi a echipei #Dreamteamro , care creşte văzând cu ochii odată cu noi.
A trecut fix un an de la marea lansare, timp în care fiecare dintre noi am încercat, mai mult sau mai puţin, să schimbăm unele chestii la noi în ogradă şi să mai şi dezvoltăm câte ceva pentru a creşte calitatea blogosferei vrâncene. Pe de altă parte, nici onorabilii noştri invitaţi de la #dreamteamro nu au stat degeaba, astfel că au venit cu idei şi planuri noi pe care trebuie să le ducă la bun sfârşit şi cu susţinerea noastră.
În acest sens, Chinezu ne-a vorbit despre un proiect îndrăzneţ de dezvoltare a blogosferei locale ( şi implicit a celei naţionale ). Este un proiect în care se va investi foarte multă răbdare şi know-how, la care se va munci mult şi care promite rezultate vizibile pe termen mediu şi lung. Veţi afla mai multe în momentul în care acest proiect se va lansa. Dar e tare de tot, vă zic eu!
Mi-au plăcut mult proiectele în care s-au implicat Nicu Simion şi Marius Matache, apreciez munca extraordinară pe care o face Claudiu Ciobanu în domeniul retail&fmcg şi abia aştept să urmăresc prestaţia fiicei lui la “Românii au talent” şi nu în ultimul rând îi mulţumesc şi pe această cale lui Ştefan Murgeanu pentru ghidul carierei pe care l-a promovat la blogmeet, cu promisiunea că îl voi consulta din scoarţă în scoarţă şi pe care îl voi dona, mai apoi, la Bibliotecă . Niciodată nu ştii când cineva ar putea să aibe nevoie de aceste informaţii.
În concluzie, mă bucură faptul că am putut ajunge la întâlnirea aniversară, tortul a fost foarte bun, m-am bucurat că am putut cunoaşte noi colegi de blogosferă ( sper să mai facem un tweetmeet ca să ne putem cunoaşte mai bine ), apreciez Radio Deejay pe care Remus Rufa ni l-a promovat acolo ( mulţumesc, e chiar fain!), mă bucur că am descoperit şi blogul lui Andra Botezatu şi că am schimbat câteva vorbe cu Vali Crintea, Dan Ştefan, Tudor şi Alin. Mulţumesc şi lui Florea Cristian pentru invitaţie şi organizare şi trebuie să îl apreciem aşa cum se cuvine pentru toată munca pe care o depune, el fiind şi cel mai tânăr, dar şi cel mai activ blogger vrâncean.
Fotografiile Pozele le puteţi descărca şi admira accesând acest link .
Blogosfera vrânceană împlineşte 1 an
Chiar dacă, neoficial, blogosfera vrânceană există de mai bine de doi, poate chiar trei ani, anul acesta se împlineşte un an de când blogosfera vrânceană a luat naştere în mod oficial. Poate vă mai amintiţi ce s-a întâmplat anul trecut, atunci când Cristian Florea, alias GrimCris, a generat primul blogmeet în Focşani, unde ne-am bucurat de prezenţa băieţilor care formează DreamTeamRo.
Ei bine, anul acesta tăiem tortul şi bem şampania din nou, chiar dacă pentru mine (cel puţin) ultimul an a fost dezamăgitor în online, pentru că m-am ocupat foarte mult de afacerea proprie şi nu am mai dedicat atât de mult timp pasiunii.
Totuşi mă bucur nesperat pentru că sâmbătă, 26 februarie 2011, începând cu ora 11, cel mai probabil la Irish Pub, se va organiza cel de-al doilea mare blogmeet cu ocazia aniversării unui an de blogosferă vrânceană, unde îi vom avea ca invitaţi tot pe meseriaşii de la DreamTeamRo şi pentru acest lucru trebuie să îi mulţumim tot lui Cristian Florea, poate cel mai activ blogger vrâncean.
În ceea ce mă priveşte, sper să pot onora acest eveniment. Asta pentru că mi-e greu să mă decid dacă aleg să merg la o întâlnire destul de importantă pentru afacerea mea sau dacă îmi fac prezenţa la un eveniment la fel de important pentru pasiunea pe care o am de trei ani încoace, bloggingul.
Probabil decizia o voi lua şi în funcţie de numărul de bloggeri vrânceni prezenţi la eveniment. Dacă numărul e mare, probabil că mă voi gândi serios să încerc să ajung la blogmeet. Mi-ar plăcea să mă întâlnesc din nou cu PATRICKdan, cu Tudor, Căpcă1, Ramona, Ioana, Vali şi Iulia, care s-a făcut bucureşteancă, Alibus si nu în ultimul rând cu Valerică, măcar pentru a vorbi aşa, ca între tătici de fetiţe.
Oricum ar fi, sper ca Vrancea să fie din nou la înălţimea aşteptărilor şi să îi primim aşa cum se cuvine pe invitaţii noştri speciali care bat drumul tocmai de la Bucureşti pentru a sta câteva ore la taclale cu noi, vrâncenii, cei care le-am lăsat o impresie foarte bună la ultima noastră întâlnire.
Contraste
La târgul de ţîgani
Filed under: amintiri, bani, fun, loc de dat cu capul, personal
Am mai zis-o, nu ştiu dacă şi vouă, dar cel mai mare coşmar al meu (prostii de le visezi noaptea, în loc să te imaginezi într-un loc superb în care oricum nu vei ajunge ), care se tot repetă în ultima vreme, este acela de a ajunge sărmanul sărmanilor. Dar din ăla vai de mama lui, că oricât l-ai ajuta să se ridice din gaura imensă în care a căzut, parcă tot nu reuşeşte să atingă podeaua.
Cel puţin anul trecut am visat asta de vreo şase sau şapte ori. Mi-era frică să mă mai culc şi când adormeam, o făceam cu portofelul în mână, dar aşa, palmat, să nu-l vază nevastă-mea.
În ultima vreme, de când am început să lucrez part-time, am început să visez mult mai frumos. Şi mai liniştit. Deh, acum nu mai strâng din buci când ţipă reminderul de pe telefon că am rata de plătit la bancă. Abia plăteam ratele şi utilităţile, dar nici că renunţam la iPhone şi la abonamentul de internet nelimitat de la Orange de 10 euro. Aş murea dracului, vorba uneia!
Şi pentru că mi-s mai masochist aşa de felul meu, am fost odată la Adjud, că mi-au îmbuibat unii capul că acoluşa-i un târg săptămânal unde găseşti toate kitschurile şi tot felul de haine aşa, mai pentru buzunarili noastri di moldoveni zgârciţi. SH, clar. Spiru Haret, pentru cei cu puţină carte.
E un târg de ţîgani. Uite-aşa îmi vine mie să le spun câteodată ţiganilor get-beget. Ţîgani, pentru că se comportă aşa cu toată fiinţa lor. Ţîganul e bun orator, negociator, vânzător şi, până la urmă, ciorditor, dacă vede că nu-i iese nimic. Ce-i al lor, e al lor !
Am mers acolo cu gândul de a face un joc de rol. Cel al unui sărman care abia îşi strânge un pumn de bani ca să bage ceva la ghiozdan şi să încalţe-un pantof Adidas trecut prin şapte perechi de labe. M-aşteptam să merg printre nişte mese şi să mă gândesc la ale mele, că oricum n-aveam de gând să cumpăr. De fapt, venisem cu altă treabă, dar dacă-i târg, hai să vedem! Nici n-am apucat să mă gândesc la ceea ce-mi propusesem că m-a şi luat o ţîgancă în primire :
Hai frumuşelule, şăfule, boierule ! Hai pune mâna pă haine, calitate D&G, să moară cine-o vrea să moară !
Nu vreau, eu mergeam pe-aici…nu mă interesează.
Aaaaş, păi aşa zâi morocănosule !
Morocănos ? Hmmm…. adevărul e că aveam o faţă neadaptată stilului de viaţă de prin târg.
Boarfe aruncate pe-un ciolofan, o grămadă de femei găini care scormoneau prin ele şi care se mai şi certau uneori – ” ia fă mâna de pe ea, eu am văzut-o prima!” … ” cu cât dai asta ?” … “11 lei, mâncaţi-aş, haină de-a lu Botezatu înainte să se-apuce de afaceri, zău!” …. ” scumpă ! 5 lei şi-o iau” … şi….jaaaaaaaaaap, cealaltă pune mâna pe ea şi dă 10 lei şi i-o fură.
Pfoaaaai, în gândul meu, apoi cam aşa îmi vine să fac şi eu după ce-mi achit datoriile. Negociere la sânge pentru o boarfă care nici nu-mi place, dar cică ţîne di cald. Băi, unde dracu am intrat eu ? Eu plec, îmi zic ! Ridic privirea şi văd nişte adidaşi super tari. Dacă te uitai de la 2 metri distanţă ziceai că-s noi. Marca Adidas, original blend. Erau aşezaţi la câţiva zeci de centimetri de grămada cealaltă de adidaşi obişnuiţi. Căcaturi gen Puma, Nike, Reebok.
- Cât e perechea aia de adidaşi, întreb eu în timp ce arăt cu degetul către grămada mare ? ( să fac o probă, zic )
- O sută şefu ! Adică 10 beţe de-astea noi, că ne-am tâmpit cu banii ăştia! - Şi ăia de acolo ( cei Adidas ) ? - O sută douăzeci şăfule ! Originali ! Cristi Ronaldo scrie pe ei, i-am luat de la Bernabeu! - Adică 12 beţe, da ? ( în timp ce duceam mâna la buzunar ) - Nu boierule, un meleon două sute d-ăia vechi ! - Păi tu crezi că ţi-ai găsit prostul ? - Haoleu baştane, păi ce, e scump ? La şcoala şi la banii tăi, nu merită Cristi Ronaldo neşte bani pentru bejuteriile astea? - Cine-i bre Cristi Ronaldo ăsta ? ( eu, mare neştiutor , cică) - Ete ăsta-i Cristinelu meu ! ( un puradel cu pantalonii rupţi în cur, dar cu adidaşi de firmă-n picioare ) L-am botezat aşa după fotbalistu ăla care joacă-n Spania. Astea-s ghete de fotbalist mare, îi dau ieftin ! - Sunt scumpi, nu mă interesează ! Plus că-mi vinzi poveşti care nu fac un ban.
- Gata şăfule, uite, ia-i acum cu o sută şi gata ! Ultimul preţ, că ş-aşa mă doare inima-n pept că ţî-i dau aşa eftini! - Nu, gata. Nu îi vreau ! - Sărmanule ! Dacă m-ai văzut ţîgan ai zis că mă fraereşti, ăh ? E marfă de calitate, poetule ! Hai….şapte sute dă mii vechi, na ! - Nu ! Să fii sănătos ! În momentul în care am auzit cuvântul sărman, mi-am amintit brusc de coşmarul pe care îl tot aveam. Îmi venea să-l calc în picioare pe ţîganul ăla cu mustăţile cât coada de cal.
- Ptiu, că al dracu eşti la maţe !
Apoi îşi aruncă pălăria pe jos de nervi, după care şi-o scutură de pantalonii prăfuiţi. Probabil că au fost şi alţii înaintea mea care l-au refuzat.
După jumătate de oră petrecută în târgul ăla, n-ai cum să nu te distrezi ! Dacă ar fi să mai merg acolo, aş merge pentru distracţie. Cele mai faine replici acolo le găseşti. Uneori, chiar şi cele mai faine tricouri de firmă, noi şi ieftine. Ciordite, desigur. Iar dacă nu iei nimic, deşi negociezi cu ţigăncile până nu mai poţi, s-ar putea să vezi şi-o fofoloancă. Aşa a păţit unul care n-a vrut să cumpere şi i-a mai tras şi-un stuchit ăleia, că e borfaşă.
Ziua mi-am încheiat-o la un restaurant. Hei, staţi, nu aruncaţi cu pietre ! Am mers la Cantina Săracilor. Păi ce, credeaţi că am dat de bani, aşa, dintr-un foc ? Trebuie să recunosc că au o mâncare extrem de gustoasă şi, mai ales, ieftină. Totuşi, mă uitam cum o grămadă de lume bună ( chiar am văzut câţiva potenţi financiar ) vine să ia masa acolo şi cum ăştia mai subţiri la pungă se uită chiorâş la ei.
Am învăţat multe din ce-am văzut acolo, parcă-s puţin mai cumpătat la bani, ajutat fiind şi de coşmarurile care încă îmi sunt proaspete în minte. Chiar aşa, ce coşmaruri v-au marcat pe voi de-a lungul timpului şi cum aţi scăpat de ele ? Sau oi fi eu singurul care are nevoie de consultanţă ?
Raze de lumină într-un ocean de întuneric
Filed under: Marasesti, Mass-Media, Vrancea, amintiri, cultura, loc de dat cu capul, personal, proiecte
Se spune că ziua bună se cunoaşte de dimineaţa şi aşa este, pe cuvântul meu de om! Spun acest lucru pentru că am avut plăcerea şi privilegiul să citesc un articol publicat de unul dintre oamenii şi poeţii pe care îi respect foarte mult : Paul Spirescu. Drept urmare, voi face un lucru pe care nu obişnuiesc să îl fac pe blogul personal şi anume preluarea în întregime al articolului apărut în ediţia de astăzi a Jurnalului de Vrancea.
Este un articol ce-mi merge la sufletu-mi deja secătuit de atâta sete de recunoaştere a celor ce au readus numele oraşului nostru istoric pe prima scenă. Este trist faptul că valorile sunt date uitării şi că în umbra lor îşi fac loc persoane care nu pot ţine ritmul, care nu se pot ridica la aceeaşi valoare.
Bravo, domnule Spirescu ! Plecăciuni, domnule Ion Catană ! Este exact evenimentul pe care îl pregătisem şi eu în mintea-mi încărcată de gânduri dintre cele mai alese, dar care nu-şi găsise suport material. Felicitările mele !
Citiţi, vă rog!
De câţiva ani, dar mai ales de când propria noastră prostie şi laşitate ne-a blagoslovit cu încă un mandat de preşedinte – jucător al lui Traian Băsescu, am început să mă tem de orice iniţiativă care vine dinspre organismele politico-statale, ştiind bine că nu ni se mai pregăteşte nimic benefic, ci chiar dimpotrivă.
Aproape că nu mai trece zi lăsată de Dumnezeu, să nu fim bombardaţi cu iniţiative aiuritoare, de un cinism care întrece orice imaginaţie şi care, acum sunt sigur, nu urmăresc nimic altceva decât un singur scop: exterminarea în masă a poporului român.
Pesemne că tartorul cotrocenist nu poate ierta şi nici măcar nu poate uita umilinţa la care a fost supus atunci când cu suspendarea sa din funcţie, astfel încât… ce şi-o fi şoptit el atunci în barbă: „lăsaţi că am să v-o coc eu, fir-ar mama voastră a dracului”! Iar astăzi el nu face nimic altceva decât să-şi respecte promisiunea făcută.
Astfel încât, cel puţin eu personal nu mai am absolut nici un motiv să mă aştept la ceva bun din partea aceea de lume şi, cum numai ei leagă şi dezleagă tot ce mai există prin ţară, de câte ori mi se întâmplă să primesc vreo veste din direcţia respectivă, sunt aproape sigur că ea nu-mi poate aduce chiar nimic bun.
Numai că, în ultima perioadă, două întâmplări cu totul şi cu totul speciale au reuşit să-mi mai descreţească fruntea şi să-mi mai aducă măcar un licăr de speranţă… O să încep cu ultimul, în ordine cronologică.
Acum doar câteva zile m-a oprit pe stradă directorul Casei de Cultură a municipiului Adjud, profesorul Ion Catană, care mi-a făcut o propunere cu adevărat surprinzătoare : ce-ar fi dacă, începând cu anul viitor, am lansa un festival anual în memoria şi care să poarte numele poetului mărăşeştean Constantin Ghiniţă?
Este cazul să fac deja câteva precizări: minunatul poet şi marele meu prieten Constantin Ghiniţă, dispărut deja dintre noi, şi-a consumat cea mai mare parte din viaţă în funcţia de director al Casei de Cultură din oraşul Mărăşeşti. În această calitate, el a reuşit să-şi transforme localitatea într-un autentic oraş cultural, astfel încât oameni de cultură din toată ţara, atunci când aud numele de Mărăşeşti, se gândesc automat la numai două lucruri: la primul război mondial şi la poetul Constantin Ghiniţă.
Pot spune, fără teama de a greşi, că numele lui şi, mai ales munca lui au adunat în Mărăşeşti cam tot atâţia oameni de cultură, veniţi de prin toate colţurile ţării, câţi soldaţi în timpul celebrei bătălii.
Din păcate şi spre ruşinea celor în cauză, s-a întâmplat însă ca, imediat după moartea sa, autorităţile locale să-l uite aproape cu desăvârşire… doar câteva promisiuni şterse, care s-au pierdut şi ele în negura uitării… Chiar şi primarul actual, pe care poetul şi-l credea un prieten de suflet…!
Dar iată că vine un gest extraordinar din partea unui coleg de breaslă dintr-un oraş vecin: un om care nici măcar nu i-a fost prieten apropiat şi cu care, cât a fost în viaţă, a întreţinut numai şi numai relaţii instituţionale.
Uite că se mai poate – mi-am zis atunci! Uite că, poate că tocmai în răspărul acestei devălmăşii de-a dreptul ticăloase şi acestei politici deşănţate de învrăjbire umană, pornite chiar de la Cotroceni, mai există şi oameni care au puterea de a se gândi la alţi oameni, sau măcar la memoria lor!
Restul aproape că nici nu mai are importanţă: dacă domnul Ion Catană va găsi resursele financiare necesare (deşi sunt aproape sigur că da, atâta vreme cât şi primarul municipiului Adjud, spre deosebire de cel mărăşeştean, aşa cum a dovedit în repetate rânduri, ştie să se alăture acestei minunate paradigme a respectului pentru valorile culturale autentice!), ori dacă toţi cei chemaţi să înfăptuiască acest proiect, printre care mă număr şi eu, vor reuşi să se ridice la înălţimea lui. Important este gestul! Chiar dacă, în mod natural, el ar trebui să vină din partea puterii şi nu a opoziţiei.
Numai că puterea are probleme mult mai importante de rezolvat: împărţitul favorurilor, numărătoarea banilor negri, nunţi, botezuri, avorturi, manele…
Desigur, nu toţi, şi iată că vine acum rândul celei de-a doua raze de lumină: tot de curând am avut o discuţie cu profesorul Florin Micu Iliescu, azi director al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural al judeţului Vrancea.
Am rămas plăcut impresionat de proiectele serioase pe care şi le-a propus spre înfăptuire, parcă şi el tot în răspărul liniei generale propagate chiar de partidul al cărui membru este. Şi mai trebuie să recunosc, tot cu sinceritate, că, alături de el, ar mai putea fi adăugaţi câţiva chiar din acelaşi partid. Păcat că sunt aşa de puţini, încât îi poţi număra pe degetele de la o mână, şi că…întunericul este de fapt majoritar!
Mă rog la bunul Dumnezeu să-i dea sănătate şi puterea de a îndeplini tot ce şi-a propus, cu toate că…
Atenţie, domnule profesor, că nu vă văd prea bine! Visurile şi idealurile se plătesc scump pe lumea aceasta portocalie!
Paul Spirescu
Articol preluat din Jurnalul de Vrancea – 20 septembrie 2010
Când mergem în rezervaţie?
Filed under: Romania, Vrancea, foto, personal, proiecte, turism, twitter
Nu cu multă vreme în urmă vă întrebam dacă v-ar face plăcere să faceţi puţină mişcare prin natură, pentru a ne bucura împreună de frumuseţile patriei, dar mai ales pentru sănătate şi oxigenare a creierului.Propunerea mea a fost Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei din Lepşa, Vrancea.
Zona nu este aleasă întâmplător. Astăzi am ajuns în rezervaţie şi am mers aproximativ 10 minute, de plăcere. Nu am vrut să merg prea mult pentru a mă bucura la maxim de plimbarea pe care o voi face alături de câţiva alţi colegi de blogosferă, dar şi alături de cei care vor să facă o plimbare prin natură.
Trebuie să recunosc că am amânat această ieşire, forţat de faptul că mulţi dintre cei pe care i-am invitat au avut alte evenimente la care trebuiau să ajungă, fie că vorbim de proiectul #prinRomânia sau proiectele de prin Arad sau Sibiu. Acum, având în vedere că proiectele online iau o mică pauză, lansez din nou invitaţia de a merge prin frumoasa rezervaţie.
Şi ca să vedeţi ce frumuseţi vă aşteaptă încă de la intrarea în rezervaţie, vă las spre studiu următoarele imagini. Le puteţi regăsi în primele voastre minute păşite în rezervaţie.
Această ieşire va reprezenta un prim pas ( ca şi studiu personal ) către proiectul pe care vreau să îl dezvolt anul viitor. Nu vă spun încă despre ce este vorba. Cert este că vreau să fac ceva mare, ceva ce în judeţul Vrancea nu s-a făcut până acum. Sper să am susţinere.
Aş prefera să ne adunăm în formaţie completă în perioada 1-3 octombrie ( şi în funcţie de vreme, dar mai ales de agenda voastră ).
Îi invit pe Dan Ştefan, GrimCris, Tudor, Sorin Andronic, Iulia şi Căpcă1, ca şi reprezentanţi ai blogosferei vrâncene, fără să îi uit pe restul colegilor la care ţin foarte mult, dar cărora nu le pot promite că voi avea unde să îi cazez, cât şi pe Iyli, Corina, Anca, Asaftei Dragoş, Doipe2 şi Andra Zaharia, o parte din persoanele de pe twitter pe care eu le îndrăgesc şi le respect.
Dacă aveţi timpul necesar pentru a răspunde acestei invitaţii şi, mai ales, dacă vă place ideea de grup, de distracţie şi de mişcare cu cap, vă aştept cu sufletul la gură! Dacă mai sunt persoane care doresc să participe la eveniment, cel de a explora fiecare colţişor din rezervaţia naturală, sunt binevenite.
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici