Din dragoste pentru natură
Nu degeaba am întrebat cât de mult vă place să daţi nas în nas cu natura. Pentru mine, nimic nu e mai plăcut decât o plimbare prin pădure, pe timp de vară. Poate că spun asta din cauză că ai mei obişnuiau să mă care după ei an de an, atunci când se hotărau să facă drumeţii alături de cei mai buni prieteni.
Cum aş putea să uit momentele acelea în care, imediat cum femeile începeau să strige în gura mare ” la masăăăăăăăăăăăă copii ! toată lumea la masăăăăăăăăăăăă!”, de prin toate colţurile naturii, copiii îşi făceau cale către mesele pline de bunătăţuri făcute la botul calului ? Eram atât de mulţi, încât aveai impresia că toată suflarea prezentă în staţiunile montane venea la noi la masă. Eram 20-22 de familii. La corturi, bineînţeles.
Doamne, câţi prieteni mi-am făcut şi ce amintiri plăcute am ! Îmi juleam genunchii în crengi sau pe stâncile dure, în încercarea mea de a ajunge cât mai repede în apa curată a râului ce ducea către cascadă, ne făceam bâte şi săbii din lemn, luam la pas toate potecile, făceam drumeţii lungi ( ţin minte că am mers vreo 5-6 ore dus-întors ).
Cum aş putea să uit aventura extremă de pe Jepii Mici ? Ştiţi foarte bine că, pentru a urca pe Bucegi, se urcă pe Jepii Mari. Ei bine, împreună cu alţi prieteni, în căutare de frumos ( flori şi tot felul de fructe de pădure ), am luat-o la pas. Aveam 11 sau 12 ani. Când ne-am uitat în spate, am fost uimiţi să vedem cât drum am parcurs. Singura problemă era că nu aveam încălţările corespunzătoare urcării şi mai ales a coborârii unei astfel de pante. Era ditamai hăul. Aşa că, singura opţiune a fost să urcăm de nebuni până la Crucea Caraiman. Vă daţi seama la ce risc am fost supuşi! Chiar şi aşa, a fost extraordinar pentru noi, copiii. Exploram şi ne credeam zmei. Fabulos!
Cum să uit drumeţiile făcute an de an de-a lungul Cheilor Tişiţei, în rezervaţia naturală ? Doamne, ce peisaje ! Adunam mure, alune de pădure şi făceam băi răcoritoare de-a lungul râului ce străbătea pădurea. Am o mulţime de amintiri plăcute, petrecute la munte.
Mă întreb cum aţi răspunde unei provocări, în cel mai sincer mod posibil !?
Se înscrie cineva la o drumeţie prin Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei (Lepşa) ?
Pe lângă faptul că “pierdem” doar câteva ore bune mergând, este sănătate curată, iar peisajele în această perioadă sunt extaordinar de frumoase. Nu ne trebuie decât un rucsac în spate în care să avem de-ale gurii şi nişte apă sau energizant. Deşi sunt atâtea izvoare de-a lungul drumului.
Hai să lăsăm scaunul, munca şi statul la calculator pentru o zi şi să facem ceva util pentru noi ! Sunteţi amatori ? Uitaţi, ca să dau un impuls, sunt dispus să ofer cazarea pentru 6-7 persoane pe care le voi alege eu. Criteriul după care voi alege va fi tocmai dragostea pentru natură.
Ziarul de Vrancea – Epic fail
Filed under: Fucktard, Mass-Media, Vrancea, foto, loc de dat cu capul, mizerii
Ştirea
“Un poliţist a murit de inimă rea după ce i s-a tăiat 25% din leafă” ( ZdV, ediţia de ieri ).
“Din poziţia noastră de ziar local, cu singura menire de a ne informa corect cititorii, [...] “
Cea mai penibilă chestie a apărut în ediţia de astăzi a liderului presei vrâncene, Ziarul de Vrancea.
Corneliu Condurache, directorul general al Ziarului de Vrancea, scrie azi un editorial în care îl plânge pe poliţistul decedat, dar îi greşeşte numele, spre ruşinea redacţiei care munceşte pe rupte pe un salariu mizer, probabil. Astfel, Silviu a devenit Sergiu.
Acest lucru îmi aduce aminte de unchiul meu, care, la 80 şi ceva de ani, când a murit fratele său, plângea alt mort aflat în aceeaşi capelă. Desigur, la vârsta lui poate e de înţeles. Sigur, a greşi e omeneşte. Dar putem spune asta când vorbim de presa locală ? Noi pe cine plângem ?
Asta ca să ştiţi !
Cam greu găsesc timp pentru blog şi tare mi-e greu să stau departe de voi, dragilor, însă trebuie să recunosc că sunt băgat în nişte chestii care îmi ocupă mare parte din timp. Nu vă speriaţi, nu e de rău! Acestea fiind spuse, apelez cu mare încredere la pagina mea personală pentru a vă spune că, pe lângă familie, serviciu şi blog, mai fac şi alte chestii la care puteţi apela cu mare încredere.
Cel mai bun prieten
Deşi lumea ştie că îmi place să atrag oamenii de partea mea ( deh, îmi place să socializez mai mult decât îi place nevesti-mii să facă mâncare ), nu la relaţiile sociale m-am referit când am scris titlul de mai sus. Mă refer la ceea ce ştiu eu (poate) cel mai bine să fac, anume să coafez calculatoarele. Precum o femeie, calculatorul are nevoie de atenţia noastră. Trebuie să îi asiguri mentenanţa, să ai grijă de sănătatea lui şi să foloseşti softuri antivirus puternice, din când în când să îl mai cureţi, atât fizic cât şi logic (praf şi date de pe disk ) şi să îi asiguri dreptul la o viaţă cât mai lungă.
Aşadar, în cazul în care nu vă descurcaţi singuri, puteţi apela la serviciile mele în ceea ce priveşte instalarea/reinstalarea sistemelor de operare ( Windows Xp şi Windows 7) şi a driverelor necesare pentru buna functionare a sistemului. Configurez routere (wireless) pentru accesul la internet, asigur funcţionarea corectă a reţelei dvs. de calculatoare, asigur instalarea softurilor şi a driverelor de bază ( suita Microsoft Office, codecuri şi softuri pentru rularea fişierelor media, client de mail, Y!Messenger etc. ), reparaţii şi optimizări ale calculatorului dvs. Totul la preţuri decente. Telefon contact : 0740 030 182
Preţuri de referinţă :
Diagnosticare / Configurare router (wireless) / Instalarea şi actualizarea softurilor antivirus / Devirusări : 20 lei
Instalare sistem operare, drivere şi softuri : 50 lei
Cea mai bună alegere în materie de design
Dacă eu ştiu să îmi bag nasul în calculatoare, nevastă-mea trebuie să se priceapă şi ea la ceva : design interior/exterior şi organizare nunţi. Şi o face foarte bine. Aici aveţi două exemple cât se poate de simple ( ex.1 şi ex. 2 ). Recent a prins un contract în Franţa unde a trebuit să trimită câteva obiecte făcute de mână. Toate pentru design interior. Unele mi s-au părut a fi adevărate obiecte de artă.
În ceea ce priveşte nunţile, asigură tot ceea ce înseamnă aranjament floral, atât acasă(aranjament din brad), cât şi la biserică şi restaurant, mărturiile, paharele mirilor şi ale naşilor, lumânările şi aranjarea meselor. Nunta noastră a fost prima nuntă la care şi-a arătat măiestria, apoi a continuat cu alte nunţi. Totul din plăcere şi pasiune. Este incredibil ce poate ieşi atunci când lucrezi din pasiune. Desigur, dacă aranjamentul floral este asigurat de restaurant şi este inclus în preţul chiriei, se pot închiria cele două arcade, cât şi cele necesare pentru aranjamentul floral pentru biserică şi restaurant. Asta pentru că sunt puţine restaurante care au în dotare arcade sau suporturi pentru flori şi fructe.
Preţuri de referinţă (organizare nunţi ):
Închirierea arcadelor şi a suporturilor pentru aranjamentele florale (biserică + restaurant ) – 300 lei / eveniment
Închirierea arcadelor (2 buc ) – 150 lei / eveniment
Asigurarea aranjamentului floral ( biserică, restaurant, casă ) – minim 700 lei . În această sumă sunt incluse şi florile. Suma poate creşte în cazul în care se doreşte ceva mai special.
Dacă sunteţi interesaţi de toate acestea, va trebui să ne contactaţi pentru rezervări la unul din numerele de telefon : 0740 030 182 sau 0740 613 008, întrucât, în ultimul timp, facem faţă cu greu solicitărilor primite în ultimul moment. Oferta este valabilă (momentan) doar pentru judeţul Vrancea.
Acestea fiind spuse, veţi şti de acum la cine să apelaţi atunci când calculatorul începe să o ia razna sau când vreţi să schimbaţi ceva în casa voastră şi, de ce nu, atunci când vă pregătiţi să juraţi credinţă eternă. E păcat să nu aveţi un decor splendid în spate.
Cum se face o parcare
Filed under: Fucktard, Romania, Vrancea, diverse, foto, loc de dat cu capul, mizerii
Săptămâna trecută, în timp ce făceam naveta serviciu (Mărăşeşti) – casă (Soveja) (deh, tare bine e la munte pe timp de caniculă ), am auzit la ştirile EuropaFm că Poliţia Română şi Colegiul Psihologilor au întocmit profilul şoferului problemă de pe şoselele patriei. M-am gândit automat că şoferul problemă este tânăr, cu o maşină puternică şi cu părinţi bogaţi.
Adevărat, portretul robot al şoferului problemă, conform studiului, arată că el are până în 25 de ani, nu are carnet de mai mult de 5 ani de zile şi conduce o maşină cu motor puternic, de peste 2000 cmc. Ăştia-s zmeii. Este practic imposibil să fii şofer şi să nu fi văzut în trafic un măscărici care face depăşiri riscante pentru că, na, are maşină care duce mult, sau care conduce după propriile reguli.
Tot cu probleme pot fi şi şoferii care conduc maşina firmei la care este angajat. Nu e maşina lor, aşa că o exploatează la maxim. Şi conduc agresiv.
Ok, nu ştiu de ce au făcut un studiu despre aşa ceva. Chestia asta se putea observa cu ochiul liber. La fel şi studiul referitor la cunoaşterea regulilor de circulaţie, care a scos la iveală un rezultat zdrobitor : “peste 97% dintre şoferii români cunosc legea după ureche”.
Un exemplu concret l-am întâlnit chiar la jumătate de oră după ce am ascultat ştirea respectivă. În comuna Străoane (Vrancea), un şofer a înţeles să parcheze maşina după cât l-a dus capul. Probabil că astfel de şoferi au fost trecuţi cu vederea de studiul respectiv. Ca el sunt mulţi alţii. Se numesc cocalari, iar în Vrancea au cam început să se bată doi pe un loc.
Oraşul scufundat
Filed under: Marasesti, Romania, Vrancea, amintiri, bani, fonduri europene, loc de dat cu capul, social, turism
Mărăşeştiul este un oraş încărcat de istorie. Mereu spun că acest oraş a avut norocul că a fost implicat activ în luptele care s-au dat în primul război mondial ( să nu uităm marea bătălie de la Mărăşeşti, înscrisă în istoria neamurilor drept Ziua de Foc ) şi ghinionul că, in zilele noastre, nu a reuşit să îşi ridice capul şi să ţină drept spatele încărcat de glorie.
Istoria nu ne lasă-n pace. Aceste locuri sunt încărcate de fapte înălţătoare, de eroism dar şi de demnitate umană, de dragoste faţă de această ţară greu încercată din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, cât şi faţă de valorile născute pe pământ românesc. Mărăşeştiul are o soartă cu totul specială. Acel sat necunoscut până în anul 1917 avea să treacă brusc în cele mai ilustre cronici. Avea să cunoască gloria şi să i se deschidă paginile de o valoare incontestabilă, însă fără de folos, fără să devină şi să îndeplinească rolul misionar de propăvăduitor al păcii. Rol pe care îl merita cu prisosinţă.
De ani buni, oraşul nu mai înseamnă altceva decât trecut istoric şi manifestări de faţadă. Mărăşeştiul are o etichetă pe care cu greu o poate dezlipi cineva : PE AICI NU SE TRECE ! . Sunt cuvinte spuse răspicat, cu multă cruditate şi nu mai au de mult timp acelaşi înţeles. Sunt celebrele cuvinte ale lui Eremia Grigorescu, care au devenit în timp o realitate şocantă, ca şi cum, inexplicabil, îngăduinţa unei expresii sfinte se transformă, pe nevăzute, într-o permanenţă cu destin nefericit şi alunecare în uitare şi anonimat.
Martiri şi eroi, născători de pilde ce-ar fi trebuit să rămână modele şi învăţături de credinţă şi înţelepciune, au însufleţit pentru eternitate cu sângele şi dragostea lor locul de casă, cu acel cântec înalt, încărcat de-atâta suflet şi rămas în trupul Osuarului care avea să primească numele suprem de Mausoleul Neamului.
Şi totuşi, cu atâţia ani în spate, Mărăşeştiul se zbate îngrozitor între viaţă şi moarte. Este precum un monstru ţinut sub somnifere, adormit şi amăgit ori de câte ori Cineva vine să-i cunoască istoria. Mărăşeştiul este istorie, e ca o carte din care citim cu toţii şi pe care o punem la loc de cinste, însă nu vrem să îi atingem cu adevărat sufletul. Oraşul-erou este precum un copil însingurat, hăituit, fără casă şi fără drum, care înfruntă viaţa-n pieptul plin de recunoştinţă, cerşind un alt trofeu care să îl readucă în prim-plan. Are mult orgoliu, însă nu este înconjurat de suflete care să-l poată ridica la adevărata sa valoare.
Copiii săi au ales să îl părăsească exact când suferea mai crunt, dar el speră că va găsi drumul spre glorie şi că-şi va putea rechema fiii acasă. Plecaţi să muncească în altă casă, la Focşani, unele persoane se întorc acasă la îngânarea zilei cu noaptea cenuşie şi rece. Odată ajunşi, coboară spre oraşul scufundat, uitat de mult şi de mulţi. Acele lăzi pline de comori şi aurul cât un munte nestemat, dar blestemat, învelite în umbra grea a nopţilor reci şi deprimante, sunt lăsate în uitare şi anonimat. Toţi ştiu că există, dar nimeni nu caută să-l aducă la suprafaţă.
Elogiile aduse de presă din cele mai vechi timpuri şi până acum, pelerinajul a milioane de frunţi plecate prin faţa Bisericii Neamului, decernarea “Crucii de război franceze”, precum şi marile sărbători anuale din zilele comemorative şi, mai mult decât atât, recunoaşterea Mărăşeştiului drept ORAŞ-EROU, ar fi trebuit să se înmulţească într-o mare de motive care să ridice oraşul la suprafaţă şi să-l trezească din somnul adânc în care a fost lăsat atâţia zeci de ani.
DA, PE AICI SE TRECE ! Se trece plin de recunoştinţă, de dragoste şi gânduri curate. Dar haideţi să le arătăm celor ce trec pragul istoriei că Mărăşeştiului i se poate scoate falsa etichetă de oraş sărac, plin de neajunsuri, scăpat în uitare ! Mărăşeştiul este unul dintre cele mai bogate locuri. Vorbim de istorie, de întâmplări, care au făcut ca Mărăşeştiul să fie recunoscut în lumea întreagă.
Frica de stomatolog
Cred că sunt foarte puţini cei cărora nu le este frică să meargă la stomatolog pentru un control mai amănunţit şi, eventual, pentru extracţii dentare. Eu unul nu mă număr printre curajoşi, aşa cum este nevastă-mea, spre exemplu. Eu cred că ea este sado-masochistă. Şi când spun asta, mă gândesc numai la faptul că s-a dus fără frică la doctor pentru a-i scoate unghiile mari de la ambele picioare (aaaaaauuuu!) din cauză că îi crescuseră în carne şi durea ca naiba. Imaginaţi-vă durerea pe care a îndurat-o, pentru că anestezia a fost una locală, care nu a ţinut cât pentru toată operaţia. Aşa că, zice ea, la stomatolog e ca şi cum te-ai epila.
Vă zic sincer, mie mi-au trebuit aproape doi ani de zile până să mă conving că trebuie să îmi fac curaj să intru într-un cabinet stomatologic, iar când am ajuns acolo, nu ştiam cum să fug mai repede din cauza mirosului şi al sunetului provocat de freza dentară. Nu mai zic că era un copil acolo care ţipa de mama focului. Numai că, atunci când eram pe picior de plecare, a ieşit medicul care avea un chip senin, dornic de noi aventuri : ” dl. Braşov este ?” . Am zis ca prostul ” da, eu sunt!”. De parcă m-ar fi cunoscut careva!
M-am urcat pe scaunul de tortură şi am tremurat de frică atunci când am văzut instrumentele de tortură, care făceau un zgomot comun cu cel din filmul SAW. Cel puţin aşa îmi imaginam eu, în mintea mea bolnavă. Înainte de a călca în cabinetul ăla m-am documentat de pe internet, ca să ştiu la ce să mă aştept. Spre exemplu, citisem pe net că înainte de detartraj te dă cu un gel calmant, care are un efect anestezic. Când am văzut că se apucă de detartraj şi nu mă dă cu gelul ăla, am sărit ca ars. Mi-a explicat tipul că gelul ăla este pentru tehnica mai veche şi, parcă, mi-am mai revenit puţin.
Ceea ce vreau să vă spun este că am pierdut aproape doi ani de zile făcându-mi griji degeaba. La un moment dat m-a bufnit râsul pe scaunul ăla. Mă gândeam cât de prost am putut să fiu şi să amân vizita la medic. Acum, no, poate am nimerit eu un medic foarte bun, pentru că nu am simţit nici cea mai mică durere atunci când mi-a scos nervul la două măsele, pe care le-a extras ulterior. Şi nici atunci când mi-a pilit dinţii, de ziceam că sudează ăla acolo.
Luaţi aminte de la mine, unul dintre cei mai fricoşi oameni de pe pământ atunci când vine vorba de medici : nu amânaţi mersul la stomatolog !!! Bine, nu credeam că voi spune aşa ceva în urmă cu câţiva ani, când am mers acolo, dar vă spun sincer că un medic stomatolog care este orientat către pacient vă va elimina frica asta. Unde mai pui că au mai apărut şi tehnologii de vârf ?
Spre exemplu, am citit că stomatologul la care merg eu foloseşte de puţin timp un laser dentar chirurgical, unic în Vrancea, care rezolvă multe dintre problemele dentare fără risc de recidivă şi fără dureri. Este vorba despre medicul Mihai Nedelcu de la clinica Dent Excel din Focşani. Ca să ajungeţi acolo, mergeţi pe str Constitutiei, Nr. 4 sau programaţi-vă la tel : 0237/224737. Tot ceea ce pot spune este că atât el, cât şi soţia lui, tot medic stomatolog, lucrează excelent, drept pentru care îi recomand cu mare căldură !
(foto : Monitorul de Vrancea )
Cu capul în nori
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici