Ok, ok. Acum e momentul să vorbim despre asta. Care va să zică, nouă, bărbaţilor, ne este greu al naibii să spunem cuvântul ăla plin de speranţă, sensibilitate şi care ar trebui, în mintea noastră, să scurteze drumul don`şoarelor către dormitorul nostru.

De fapt, staţi aşa ! Suntem în 2010, ceea ce înseamnă că s-au schimbat puţin regulile. Întâi dormitorul şi amorul, apoi exprimarea sentimentelor, care, de multe ori, nu ştiu dacă-şi mai au rostul.

Eu am fost un băiat de modă veche. Am preferat plimbările prin parc şi oriunde în altă parte, fie că ploua cu găleata, fie că era viscol, doar ca să-i ţin sufletul scumpei mele iubite în palmă.  Am luat cina în locuri romantice, am aprins lumânări, ne-am scufundat într-un pat plin cu petale de trandafir, am ascultat muzică soft, am dansat, ne-am plimbat, i-am dus micul dejun la pat, am mâncat împreună.

Totul din dragoste, pentru că dragostea, dragii mei prieteni, este cel mai de preţ sentiment al omenirii.

Chiar şi aşa cum am fost eu, să ştiţi că am simţit la un moment dat acei fiori ai dragostei, dar mi-a fost teamă să-i las să se exprime. I-am ascuns cum am ştiut eu mai bine, lăsând totuşi frâu liber sentimentelor non-verbale. Într-un final i-am spus ceea ce trebuia să îi spun cu mult timp în urmă, pentru că nu mă înşelasem nicio clipă. Apoi am continuat să construim lumea noastră, ne-am căsătorit şi am devenit părinţi.

Acum suntem împliniţi şi realizăm cât de importante sunt cele două cuvinte.

Te iubesc !

Are o păpuşă căreia îi spune Cleopatra şi, când apasă pe stomăcelul ei, se aude melodia respectivă. De o săptămână tot încerca să cânte şi ea la fel ca şi Cleo, dar îi ieşea ceva de genul ” tuinc tuinc…star, uaşi aşi başi aaaaaa”. După care îmi spunea ” să cânte şi tata!”. Apoi şi mama. Şi uite aşa, după doar o săptămână ştie refrenul cap-coadă în engleză. La doar doi ani.

Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu 2 ani că fetiţa mea, la vârsta asta, va vorbi cursiv, va cânta şi va recita poezii, nu l-aş fi crezut. Ba mai mult, desparte cuvintele corect în silabe, fără să o fi învăţat cineva. Sunt topit după ea. Îmi pare rău că nu am reuşit să imortalizez anumite momente extraordinare, dar sunt convins că voi mai avea ocazia asta.

Mi-am adus aminte că am înregistrat-o atunci când stătea pe oliţă şi cânta, pentru a treia oară consecutiv, melodia ” a venit o vulpe”, în variantă adaptată de Rodica, prietena noastră de familie. De aceea apare un personaj, Gheorghiţă, atunci când vine vorba de vecini. E scumpică foc.

Cam asta cânta ea când se apropia cu paşi repezi de frumoasa vârstă de 2 anişori .

Refuză pentru că i se pare mai interesant să navigheze pe internet sau pentru că vrea să reuşească trecerea la un nivel imediat superior la jocul ăla cu împuşcături. E mai fain să socializeze pe platforme gen hi5 sau yahoo messenger decât să o facă faţă în faţă cu puştii din faţa blocului sau de pe uliţă. Ce fac părinţii în timpul ăsta? Îşi văd de treabă şi se bucură că plodul lor este cuminte şi că nu se împrieteneşte cu toţi retarzii.

De aceea vedem pe stradă copii foarte timizi, mai degrabă sălbatici, care nu ştiu să lege trei cuvinte, deşi pe net se dau zmei, copii care abia aşteaptă să se retragă în mediul lor, acolo unde îşi găsesc liniştea şi unde îşi trăiesc adevărata copilărie. Sunt copii care văd în alţi copii mai obraznici nişte monştri care trebuiesc îndepărtaţi. Şi acţionează! Încep să urle, să mimeze anumiţi luptători, să se comporte ca într-un joc.

Dar cea mai mare problemă vine din afara locuinţei în care îşi trăiesc inconştienţi copilăria. Este vorba despre conexiunea la internet, pe care părinţii o consideră indispensabilă. Mulţi părinţi consideră că internetul înseamnă doar informaţie şi jocuri şi nu îşi controlează copiii. Nu ştiu câţi dintre părinţi au auzit de programe de control parental, programe care monitorizează activitatea copilului la calculator şi interzic accesul la unele site-uri, precum cele cu un grad ridicat de violenţă sau porno. Interzic chiar şi folosirea unor cuvinte care pot fi considerate vulgare.

Internetul poate  împiedica dezvoltarea corectă a copilului. Degeaba îi oferi o educaţie aleasă dacă îl laşi să acceseze orice pagină de internet. Copilul trebuie protejat şi supravegheat. Este adevărat, controlul excesiv poate dăuna, dar este indicat să se stabilească câteva reguli înainte de a vă lăsa copilul liniştit în faţa calculatorului.

Înregistrarea s-a făcut în urmă cu aproximativ trei-patru luni de zile, atunci când Dana, care în acel moment avea aproape 1 an şi jumătate, descoperea plăcerea vorbitului, mai ales al celui la comandă, pentru că avea nevoie să înveţe pronunţia corectă a cuvintelor. Punctul culminant a fost atunci când am întrebat-o cine i-a adus cadouri de Crăciun. Iată ce-a ieşit !

Vedeţi cât de convingătoare a fost  ?